Blogs Home » Arte » Arta » Cuvinte-Sunete-Imagini

Cuvinte-Sunete-Imagini

Blog de scriitor conţinînd articole personale (şi nu numai!) din cele trei domenii sugerate chiar de titlul blogului: literatură, muzică, arte vizuale.



Articole Blog

01. Cuvîntul de azi - Jan 27, 2020 1:17:00 PM

GHERIDÓN s.n. Măsuță rotundă cu unul sau trei picioare înalte. [< fr. guéridon].

02. Trecutul continuu... - Jan 27, 2020 1:14:00 PM
(Fotografie de © Laura Parente) „Tinerii frumoși sînt un fel de accidente ale naturii, în timp ce bătrînii frumoși sînt adevărate opere de artă...”Eleonor Roosvelt



03. Haihui printre sunete (...și imagini) - Jan 27, 2020 1:03:00 PM
Lucifer(o operă rock de Adrian Tăbăcaru și Costin Chioreanu)


04. Raftul cu reviste - Jan 27, 2020 12:10:00 PM

A apărut numărul 63 (anul XII, ianuarie 2020) al periodicului Atitudini (revistă de cercetare științifică și educație ortodoxă)Din sumar:
* Editorial: SCRISOARE CĂTRE TINERI. SCRISOARE CĂTRE VIITOR TRECUT (Bogdan Cărăușu, pentru Frăția Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”)
* STAREȚUL EFREM FILOTHEITUL DIN ARIZONA – chip al rugăciunii și al ascultării duvovnicești
* CUVIOSUL PĂRINTE EFREM DIN ARIZONA: Cuvinte folositoare de suflet despre necazuri, dureri și osteneli
* PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „Orice colindă, orice cântare e ca și o rugăciune. pruncul iisus să fie în inimile noastre!”
* MITROPOLITUL IEROTHEOS DE NAFPAKTOS ȘI SFÂNTUL VLASIE: „«Furtuna» teologică din Cartea lui Iov”
* DE VORBĂ CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ: „Să luăm aminte la viața noastră interioară!
* PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN DIALOG CU CAMARADUL NICU IONIȚĂ: „Poporul român nu mai este cel care a fost“
* PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ȘI CELE DOUĂ CTITORII DE LA PETRU VODĂ de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu
* MĂRTURIA PR. EMIL CĂIENARIU DESPRE ATROCITĂȚILE MAGHIARE ÎN ARDEAL
* „SĂ NU UIȚI, DARIE!“ SAU ACTUALITATEA UNEI FRAZE DIN TRECUT de dr. Galina Răduleanu
* PR. BORIS RĂDULEANU – Gânduri și frânturi de idei omul și dumnezeu-omul în istorie
* PĂRINTELE FLORIN STAMATE: „Să ne ținem de biserică și să pășim, asumându-ne această mucenicie a zilelor noastre!”
* PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ SPOVEDANIE LA SFÂRȘIT DE VEAC de dr. Galina Răduleanu
* EXPUNEREA LA METALE GRELE de Dr. Radu Țincu, Medic primar ATI, spitalul Clinic de Urgență Floreasca
* DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE SUPRAVEGHEREA ÎN MASĂ A ÎNTREGII POPULAȚII A PLANETEI, ÎN CARTEA LUI EDWARD SNOWDEN de prof. dr. Vicu Merlan
* PAGINI DIN JURNALUL TEODOREI: „M-am bucurat că nu sunt ceilalți bolnavi și că Dumnezeu mi-a dat asta mie.”
* DOI SCRIITORI ROMÂNI UITAȚI: MIRCEA ELIADE în corespondență cu RADU GYR*„Mă socoteam de mult un scriitor român uitat, deși niciodată nu m-am îndoit că voi fi redescoperit postum. Într-un anumit sens, interesul pe care mi l-au arătat câteva reviste între sept. 1967 și martie 1968, mă tulbura: mi se părea că ghicesc în el un avertisment al morții apropiate. Din fericire, «interesul» a dispărut tot atât de neașteptat pe cât a apărut – și eu mi-am venit în fire și m-am întors la treburile mele (printre care țin să subliniez că literatura românească se numără în frunte. Vei primi curînd, de la Paris, pe adresa ziarului la care colaborezi, o lungă povestire: «Pe strada Mântuleasa»...).*Mircea Eliade* Fragment dintr-o scrisore către Radu Gyr, 25 iulie 1968


05. Haihui printre cuvinte - Jan 27, 2020 12:05:00 PM
,,De fapt, nu trupul mă interesează, ci expresia lui, felul lui de a fi viu, carnea care produce ceva, o senzaţie. (…) Dar lumea e chiar senzaţia. Eu nu pot trece dincolo de ceea ce simt. Lumea mi-e interzisă.”
Gheorghe Crăciun(„Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa Russa, 1993-2000”)
06. - Jan 27, 2020 12:03:00 PM

LEGEA PRIVATIZĂRIIDacă din ceva scoţi o parte, poţi fi prins. Mai bine iei totul.
LEGEA I-a A STATICIITot ce e de stat, stă.
LEGEA I-a A DINAMICII FLUIDELORDacă nu curge, pică. Cînd curge, nu pică.
LEGEA PARTIDELORUnde nu e cap, sînt mai multe aripi.
LEGEA RIDICĂRII LA PUTEREUn cap rotund ridicat la putere, devine pătrat.
LEGEA A II-a A GEOMETRIEI (plane)O dreaptă nu poate să fie paralelă cu o stîngă.
TEOREMA LUI TÖKESDacă îi dai ungurului dreptul, el îți ia şi stîngul.
LEGEA CASELOR NAŢIONALIZATE (modificată și republicată)Cui o are, nu i se va mai lua. Cui i s-a luat, nu i se va mai da.(Din Legile lui Bulphy)


07. Haihui printre imagini - Jan 27, 2020 11:59:00 AM
Lennon
(fotografie de © David Royston Bailey)

08. Poemoteca - Jan 27, 2020 11:51:00 AM

Aparenta turbulență*Ai fost ultima femeie tânărăcare m-a privit așaCând a fost astacândva între prăbușirea turnurilor gemene și tsunamiTe-ai uitat la cureaua meași-apoi mi-am aplecat și eu privirea spre cureaAveai dreptaten-arăta rău delocapoi ne-am reluat viețile.Viața ta – nu știudar a mea e în mod ciudat pașnicădincolo de aparenta turbulențăprovocată de diverse litigii și de înaintarea în vârstă  
Leonard Cohen* din volumul Flacăra (ed. Polirom, 2019, trducere din limba engleză de Florin Bican)
09. Paraponu zilii - Jan 27, 2020 11:37:00 AM









„Sînt fericită că nu sînt bărbat, că dacă aș fi fost, ar fi trebuit să mă însor cu o femeie.”Anne Louise Germaine de Staël(a.k.a. Madame de Staël)
10. Altițe și bibiluri - Jan 27, 2020 11:31:00 AM
„Întâi ne-am înțeles fără să ne iubim; apoi ne-am iubit fără să ne-nțelegem; și tocmai târziu, spre bătrânețe, după atâtea lupte, am ajuns, dar biruiți, să ne-nțelegem fiindcă ne iubim – și să ne iubim fiindcă ne-nțelegem. Și sper că și tu gândești, ca și mine, că întâlnirea, apropierea și prietenia noastră a fost o favoare – eu cred, mare.”*Caragiale* Fragment dintr-o scrisoare către B. Șt. Delavrancea
(în „Opere”, vol. IV, corespondență, ediție îngrijită de Stancu Ilin și Constantin Hârlav, prefață de Eugen Simion, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002, p. 56)
11. Gînd în fuior - Jan 27, 2020 11:29:00 AM
(foto: © Tudor Jebeleanu)













„Ce bine de tine, că te gîndești la ziua de mîine!”
Ion Stratan

12. Haihui printre rînduri* - Jan 16, 2020 12:56:00 PM

„Îl văd încă intrând în sufragerie, timid și stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatec în fiecare mișcare, un om care după aparență cunoscuse tot așa de puțin disciplina corporală, ca și pe cea spirituală. Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu cap ceva cam mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire. Natural că acestea toate nu le-am observat la prima vedere, dar încet, încet, în timpul mesei, le-am văzut, aproape fără să-l privesc, căci eram atât de decepționată, încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea. De altminteri nu-i adresai nici un cuvânt și nici el nu părea să-mi dea vreo atenție. Stimulat de cumnatul meu (Titu Maiorescu – n.m.), vorbi foarte vioi cu el și cu alți câțiva domni, mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi suna brutal. Numai când vorbea, peste masă, micuței mele nepoate, vocea lui, care altfel nu era deloc atrăgătoare, devenea uimitor de dulce și ochii împăienjeniți dobândeau o expresie simpatică. În vorbire, întrebuința în loc de d-ta, moldovenescul mata, care mie mi-a plăcut întotdeauna așa de mult.”Mite Kremnitz(„Amintiri fugare despre M. Eminescu”)


„Am cunoscut foarte de-aproape un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și cea mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult.
De felul lui mândru, el fugea de onoruri, știindu-le câte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie și de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prieteni, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea – darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vâră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a se fuduli à tout propos cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicând acordat! Laudele acelora îi inspirau de-a dreptul „dezgust”.I. L. Caragiale(„Ironie”)

* Din volumul „Amintiri despre Eminescu”, Editura Junimea, Iași, 1971

13. Filmoteca de dinamită - Jan 16, 2020 12:08:00 PM
Ionaș visează că plouă
Selecționat la Visions du Réel, filmul spune povestea bătrânul Ionaș dintr-un sat izolat din Maramureș. Ionaș își petrece constant nopțile păzindu-și de unul singur lanul de porumb de mistreții care amenință să-i mănânce agoniseala. Pericolul cel mare este somnul. Ionaș știe că atunci când doarme nu este conștient de ce se întâmplă în jur, decât dacă visează. El crede că atunci când visează oameni care au murit, plouă, iar ploaia aduce negreșit mistreții. Deși lupta cu somnul și mistreții poate să pară mică, pentru existența nocturnă a lui Ionaș este esențială. Ionaș duce un război cu timpul pe care nu îl poate învinge, realizând într-un final că este un simplu om (https://festival.docuart.ro/)


14. Clin d’oeil - Jan 16, 2020 7:01:00 AM
„E polei. Cade un domn. Mitică strigă: – Chegle-carambol!Cade o doamnă:– S-a rupt gazometrul!Ș.cl., ș.cl., ș.cl.Al dracului Mitică!”
Caragiale(Mitică)

15. Altițe și bibiluri - Jan 16, 2020 6:57:00 AM



Ieri, căutînd cașcaval, am nimerit într-o mezelărie, unde vînzătoarea mi-a recomandat călduros mușchiul țigănesc. I-am mulțumit frumos și i-am răspuns că detest mușchiul țigănesc......Oare chestia asta chiar să înseamne că sînt rasist?

16. Poemoteca - Jan 16, 2020 6:40:00 AM
Muriel Finley
(foto de © Alfred Cheney Johnston)FEMEIA DIN ORAŞUL DE JOSAm cunoscut o femeie care miroase a lapteşi are gust de zmeură. I-am dat bineţeşi-am mai cunoscut o femeie care miroase a ploaieşi are gust de sirop de arţar.Sfatul înţelepţilor m-a lăudat pentru femeilepe care le-am cunoscut, m-a numitAmuşinatorul şi mi-a dat o panglică vişiniesă o port pe piept. Degustătorul mi-au spusşi m-au trimis bibliotecar în oraşul de jos.Aici am o poză cu mama, o lăcustă împăiatăşi o piele de viţel.
Pe aici nu trece decît femeiacare miroase a tăciune şi are gust de cenuşă.
Adrian Suciu
17. Filmoteca de dinamită - Jan 15, 2020 12:15:00 PM
Primul film documentar despre Eminescu


18. Audioteca de dinamită - Jan 15, 2020 12:02:00 PM
Arghezi despre Eminescu 


19. Gînduri în fuior - Jan 15, 2020 11:59:00 AM

Eminescu„Cine preferă fete femeilor, e ca acel ce preferă pe ucenici, meșterului.” (Manuscrisul 2267)„A iubi? – a avea vreme de pierdut. Cine n-are vreme, nu iubește.” „Amorul nu alege, ci culege. El e ceva cu totul elementar, ca și setea sau foamea.” (Manuscrisul 2285)„Ea roșește – dar nu mă-ntrebați de ce? O fată sănătoasă la trup și la suflet se roșește totdeauna –de-o-nchipuire chiar și ce dragă ți-e o fată care se roșește numai de o-nchipuire – de amor sau de-o copilărie.” (Manuscrisul 2306)„Un amor adormit nu-și dovedește tăria cu mai multă vehemență, decît cînd despărțirea sau un asemenea eveniment îl amenință cu moarte.”(Manuscrisul 2254)


20. Haihui printre sunete - Jan 15, 2020 11:56:00 AM
Și dacă...(Ilie Stepan) 

21. Filmoteca de dinamită - Jan 15, 2020 11:54:00 AM



22. Memento - Jan 15, 2020 11:31:00 AM
Eminescu 170

„Nimărui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pămîntul nostru e mai sărac în genii, decît Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decît pe Pămînt un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3, 4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încît nu ştiu zău dacă de la Adam pînă la Papa Leon IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică cîteva centigrame de creieri mai mult decît suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămînem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.” (Manuscrisul 2255)*„Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i; dar un nerod nu cunoaște pe-un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.” (Manuscrisul 2275 B)*„Un novelist român spunea, că dracul cînd n-are de lucru îşi cîntăreşte coada. Omul cînd n-are ce lucra face filozofie.” (Manuscrisul 2283)*„Moralitatea e pentru suflete identică cu sănătatea pentru trup. Un popor imoral e fizic nesănătos sau degenerat.”(Manuscrisul 2288)„Dar, domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.” (Opere, vol. IX, p.459-460)*„Femeie – poesie! Ce cauți tu în ochiul cel mort –  în floarea cea turbure a sufletului meu?” (Manuscrisul 2258)

p.s. Mi-am permis să-i spun cîndva, unui prieten (care bine zicea că nu e suficient să declari că-ţi „place” Eminescu şi că, mai ales, trebuie să citeşti ce-a scris), că pentru a citi ce a scris Eminescu, unora, puţini, extrem de puţini (Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Constantin Noica, Dimitrie Vatamaniuc, Petru Creţia, Liviu Călin, sînt numele care-mi vin acum în cap) nu le-a ajuns o viaţă. Nouă, ăstorlalţi, care doar ne „place” poetul, cum zice dumnealui, cred ne-ar trebui cîteva vieţi să-i parcurgem opera. Dacă poezia lui se mai citeşte cît de cît (creaţia lui poetică fiind, de altfel, doar vîrful aisbergului numit Eminescu, dar ce vîrf!), restul operei sale e cvasi-necunoscut.Apoi, pe Eminescu, dacă tot îl citim, mai trebuie să-l mai şi înţelegem, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale... Pentru că, altfel, riscăm să ne apuce, hodoronc-tronc, un fel de amoc şi să spunem / scriem prostii: atît despre om, cît mai cu seamă despre operă. Şi asta pentru că, vorba maestrului Tudor Arghezi, Eminescu nu poate fi tradus nici în româneşte!

23. Poemoteca - Jan 10, 2020 9:15:00 AM

„Orice poet tînăr trebuie să scrie un vers mai bun decît Eminescu...”Nichita Stănescu

Nichita Stănescu(un documentar de Marian Baciu, 2007)
„Nichita Stănescu este pescărușul cu aripile cele mai mari și mai riscate...”Sorin Dumitrescu


24. Cuvinte de folos - Jan 9, 2020 7:41:00 AM

Despre înfrînarea limbii*
„Avem cea mai mare nevoie să ne stăpînim limba cum se cuvine și s-o înfrînăm. Limba e mișcată de inimă: cu ce este plină inima, aceea se și revarsă prin limbă. Pe de altă parte, acel simțămînt care se revarsă prin limbă, se întărește și se înrădăcinează în inimă. De aceea, limba este unul dintre marii părtași la zămislirea obiceiului nostru mîndru. Simțămintele bune sînt tăcute.”
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul (1749–1809) este autorul cărţii Războiul nevăzut și al Pidalionului. 
Sfinției sale i se datorează prima tipărire a Filocaliei el fiind și un fervent susținător al studiului canoanelor   pe care nu le considera învechite, ci, dimpotrivă, le vedea ca fiind temeiul vieții creștine,  dimpreună cu rugăciunea neîncetată.Revărsări prin cuvinte caută mai degrabă simţămintele iubitoare de sine, ca să exprime ceea ce ne măguleşte iubirea de sine şi ne poate pune, ni se pare nouă, în cea mai bună lumină. Multa vorbire vine, de cele mai multe ori, de la o anumită părere de sine mîndră, potrivit căreia închipuindu-ne că suntem multştiutori şi că părerea noastră despre lucrul cu pricina este cea mai mulţumitoare, încercăm o nevoie neînfrînată de a ne-o spune şi de a o întipări şi în inimile celorlalţi prin belşug de vorbe, cu repetări numeroase, făcînduli-se învăţători nepoftiţi şi visând cîteodată să aibă ca ucenici oameni mult mai pricepuţi decât ei – şi asta atunci cînd se vorbeşte despre lucruri care merită cît de cît luare-aminte. În cea mai mare parte însă, multa vorbire este totuna cu vorbirea deşartă, şi atunci nu se găsesc cuvinte pentru a înfăţişa pe deplin răul care vine din această proastă obişnuinţă, îndeobşte, multa vorbire deschide porţile sufletului, prin care iese îndată din inimă căldura evlaviei, şi cu atît mai mult vorbirea deşartă. Multa vorbire îi abate omului luarea-aminte de la el însuşi, şi în inimă, care în felul acesta ajunge să nu mai fie păzită, încep să se furişeze obişnuitele învoiri şi pofte pătimaşe – cîteodată cu asemenea izbîndă, încît atunci cînd se termină vorbirea deşartă, în inimă se află deja nu numai însoţirea cu gîndul rău, ci şi hotărârea de a săvârşi patima cu fapta. Vorbirea deşartă este uşă spre osîndire şi clevetiri, răspînditoare a veştilor şi părerilor mincinoase, semănătoare a neînţelegerilor şi vrajbelor. Ea înăbuşă gustul pentru ostenelile minţii şi slujeşte mai totdeauna drept acoperire pentru lipsa unei cunoaşteri temeinice. După multa vorbire, cînd aburul mulţumirii de sine trece, întotdeauna rămâne un anumit simţământ de tristeţe şi de ruşine. Oare aceasta nu dovedeşte că sufletul, chiar fără voia sa, se simte atunci furat? Apostolul Iacov, vrînd să arate cît de greu îi este celui guraliv să se abţină de la ceva nefolositor, a zis că ţinerea limbii între hotarele cuvenite este doar partea bărbaţilor desăvârşiţi: dacă nu greşeşte cineva în cuvînt, acela este bărbat desăvîrşit, în stare să înfrîneze şi tot trupul (Iac. 3, 2). Limba, îndată ce începe să vorbească ceva după placul său, fuge ca un cal scăpat din frîu şi pălăvrăgeşte nu numai cele bune şi cuviincioase, ci şi cele rele şi dăunătoare. De aceea, Apostolul o numeşte rău fără astîmpăr, plin de venin aducător de moarte (Iac. 3, 8). Împreună-glăsuind cu el, şi Solomon a grăit: din cuvinte multe nu vei scăpa de păcat (Pilde 10, 19). 
Şi vom spune, împreună cu Ecleziastul, că, îndeobşte, cine vorbeşte mult îşi dă în vileag nebunia, fiindcă de obicei numai cel nebun înmulţeşte cuvintele (Ecl. 10,14). Nu te întinde la împreună-vorbiri lungi cu cel ce nu te ascultă cu voie bună, ca nu cumva, săturîndu-se de tine, să înceapă să te urască, precum este scris: cel ce înmulţeşte cuvintele, urît va fi (Sirah 20, 8). Fereşte-te ca nu cumva să vorbeşti cu asprime şi de sus, fiindcă oamenii urăsc foarte mult aceasta, şi te vor bănui că eşti foarte deşert şi gîndeşti lucruri prea mari despre tine însuţi. Niciodată să nu te lauzi, decît dacă este neapărată nevoie, însă şi atunci să vorbeşti cît mai pe scurt. Cînd vezi că alţii vorbesc de prisos despre ei înşişi, sileşte-te să nu faci ca ei, chiar dacă vorbele lor par smerite şi mustrătoare de sine. Iar în ce-l priveşte pe aproapele tău şi faptele lui, nu te da în lături să vorbeşti, însă vorbeşte totdeauna cît mai pe scurt, chiar şi atunci cînd lucrul acesta se cere pentru binele lui. Cînd stai de vorbă, să-ţi aminteşti şi să te strădui să împlineşti porunca Sfîntului Talasie, care grăieşte: „Dintre cele cinci feluri de a sta de vorbă cu alţii, pe trei dintre ele să le foloseşti, cu chibzuinţă, fără frică; pe al patrulea să nu îl foloseşti des, iar de al cincilea să te lepezi cu totul.” Un oarecare dintre scriitorii duhovniceşti le înţelege pe primele trei aşa: „da”, „nu”, „se înţelege” sau „este limpede”, în al patrulea vede îndoiala, iar în al cincilea – ceea ce e cu totul necunoscut. Adică poţi să vorbeşti cu hotărâre despre ceea ce ştii sigur că este adevărat sau neadevărat şi despre ceea ce se vede de la sine; despre ceea ce-i îndoielnic mai bine să nu zici nimic, iar dacă este nevoie, să vorbeşti ca despre ceva îndoielnic, fără să hotărăşti dinainte; iar despre ceea ce nu ştii să nu vorbeşti deloc. Un altul zice: avem cinci feluri de a vorbi – chemător, întrebător, doritor sau rugător; hotărâtor, cînd ne rostim cu hotărâre părerea; poruncitor. Dintre acestea cinci, pe primele trei să le foloseşti întotdeauna slobod, pe al patrulea – cît mai rar cu putinţă, iar pe al cincilea să nu-l foloseşti deloc. Despre Dumnezeu să vorbeşti cu toată căldura, mai ales despre bunătatea şi dragostea Lui, dar totuşi cu frică, gîndindu-te să nu păcătuieşti cum va şi în aceasta, zicînd ceva necuvenit despre cele dumnezeieşti şi tulburând inimile ascultătorilor simpli. De aceea, mai degrabă să iei aminte la împreună-vorbirile altora despre lucrurile acestea, punînd cuvintele lor în vistieriile cele mai dinlăuntru ale inimii tale – iar dacă se va vorbi despre altceva, numai sunetul glasului să se lipească de auzul tău, însă noima să nu se lipească de mintea ta, care trebuie să tindă nestrămutat către Dumnezeu. Chiar şi atunci când trebuie să-l asculţi pe vorbitor ca să pricepi despre ce e vorba şi să dai răspunsul ce se cuvine, să nu uiţi ca între ceea ce auzi şi ceea ce spui să-ţi înalţi ochiul minţii spre ceruri, unde e Dumnezeul tău, gândindu-te la mărirea Lui şi la faptul că El nu te scapă din ochi, ci caută spre tine ba cu bunăvoinţă, ba cu neplăcere, potrivit celor ce se întâmplă în cugetele inimii tale, în vorbele, în mişcările şi în faptele tale. Cînd trebuie să spui ceva, să chibzuieşti temeinic la cele ce se suie în inima ta ca să le zici, mai înainte să ajungă acestea pe limba ta, şi vei afla că multe dintre ele sunt de aşa fel, încât este cu mult mai bine să nu iasă din gura ta. Să ştii totodată că şi din ceea ce ţie se va părea că este bine să zici este uneori cu mult mai bine ca unele să rămână îngropate în mormîntul tăcerii. De aceasta îţi vei da seama, cîteodată, îndată după încheierea împreună-vorbirii. Tăcerea este mare putere în războiul cel nevăzut cu mîndria şi reazim de nădejde spre biruinţă. Tăcerea este foarte plăcută celui ce nu nădăjduieşte în sine, ci nădăjduieşte numai în Dumnezeu. Ea este păzitoarea sfinţitei rugăciuni şi minunată ajutătoare în lucrarea virtuţilor, iar totodată şi semn al înţelepciunii duhovniceşti. Sfântul Isaac spune că paza limbii nu numai că sileşte mintea să suie la Dumnezeu, ci şi în lucrurile cele văzute, săvârşite cu trupul, dă în chip de taină mare putere spre împlinirea lor. Ea luminează şi în lucrarea ascunsă, însă doar dacă omul păzeşte tăcerea întru cunoştinţă. Altundeva, el laudă tăcerea aşa: „Dacă vei pune într-o parte toate lucrurile vieţii acesteia îmbunătăţite (pustnicia), iar de cealaltă parte tăcerea, vei afla că tăcerea precumpăneşte. Multe sfaturi sînt bune pentru noi – însă cînd se va apropia omul de tăcere i se va părea de prisos lucrarea păzirii lor.” Într-un alt loc numeşte tăcerea „taina veacului viitor”, iar cuvintele, spune el, sunt „unealta lumii acesteia”. Sfîntul Varsanufie o pune mai presus de teologhisire, zicînd: „Chiar dacă aproape că ai ajuns să teologhiseşti, să ştii că tăcerea este mai vrednică de uimire şi slavă.” Drept aceea, se întîmplă ca unul să tacă fiindcă nu are ce să spună (v. Sirah 20, 6), altul pentru că aşteaptă vremea potrivită (ibidem), altul din alte pricini, „de dragul slavei de la oameni, sau din rîvna pentru această virtute a tăcerii, sau fiindcă ţine ascunsă în inimă împreună-vorbirea cu Dumnezeu, de la care nu vrea să abată luarea-aminte a minții sale”, îndeobşte însă se poate spune că cel tăcut se arată chibzuit şi înţelept (v. Sirah 19, 28; 20, 5). Îţi voi arăta doar un mijloc pentru a deprinde tăcerea, cel mai nemijlocit şi mai simplu: apucă-te de lucrarea aceasta, şi ea însăşi te va şi învăţa cum să o faci şi te va ajuta. Iar pentru a păstra nestinsă osîrdia către osteneala aceasta, să te gândeşti cît mai des la urmările pierzătoare ale flecărelii fără alegere şi la urmările mîntuitoare ale tăcerii celei cu bună înţelegere. Iar cînd vei ajunge la gustarea roadelor mîntuitoare ale tăcerii, nu vei mai avea nevoie de nici o lecţie în privinţa trufiei. Sfîntul Cuvios Nikodimos Aghioritis 
* În volumul „Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți”, editura „Sophia”, București, 2010)

25. Altițe și bibiluri - Jan 8, 2020 8:53:00 AM

„«Afi la înălțime» nu e, pur și simplu, a trăi mereu cu obsesia superlativului și nici a privi către ceilalți de sus. Ceea ce se cere e să fi cuplat mereu la «polul plus», să trăiești contingența avînd mereu în minte orizontul care o depășește și o cuprinde. (...) Desprindeți-vă într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrazii, vorbe grele, obsesii și nevroze. Respirați mai amplu, priviți scurt spre mijlocul cerului, reînvățați să surîdeți. Încercați să fiți, măcar o oră pe zi, «singuri și inactuali», cum spunea cîndva G. Călinescu. Există și alte bucurii decît bucuria de a-ți strangula dușmanul. Există și alte plăceri decît plăcerea de a răni, de a calomnia, de a cîștiga la șepticul electoral. (...) Nu vă mai conduceți viața din subteranele sufletelor voastre agitate. Așezați-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decît voi înșivă. Sus inima! Și capul! Viața, viața adevărată e în altă parte...”  Andrei Pleșu  („Sus inima!”)