Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Bijuteriile din rășină ale Imolei Kis, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 14, 2019 7:25:00 AM



Imola Kis-Szetsi, în vârstă de 26 de ani, este din Sighetu Marmației și va expune la Târgul Darurilor de Crăciun bijuterii și ornamente cu tematică de Crăciun, dar și bijuterii și accesorii pentru toate sezoanele.


Imola Kis-Szetsi: „De când mă știu am simțit nevoia de a-mi manifesta
creativitatea, începând cu desenul, deși acesta a rămas numai pe plan
de hobby. Am experimentat mai multe feluri de a mă exprima artistic. De doiani am
rămas la crearea de bijuterii din rășină, fiindcă încorporează atât pictura
și combinarea culorilor până iese ceva armonios, cât și arta modelajului.
Cu ajutorul rășinii, mixajul tuturor acestor elemente este posibil. Pentru
mine este extrem de distractiv să experimentez cu acest material, deși
esteși un exercițiu de răbdare. Durează minim 24 deore până când un obiect din rășină este finalizatși niciodată nu știi exact dacă viziunea ta va corespunde realității sau, poate, va ieși un lucru chiar mai frumos decât ți l-ai imaginat.”


Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din baia mare de miercuri, 18 decembrie, până sâmbătă, 21 decembrie. Organizator: Asociația NOD.

02. Mandalele Danielei Orha, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 13, 2019 6:48:00 AM
Daniela Orha este o moldoveancă din Botoșani, ajunsă pe meleagurile de poveste ale Maramureșului, urmând-și dragostea. De un an creează mandale, pe care le consideră hrana sufletului ei. 


Daniela Orha: “Îmi place să mă joc cu punctele și cu culorile și să creez această artă sacră care reprezintă comuniunea cu cosmosul. Acum trăiesc prin aceste creații și împart un strop de fericire oamenilor care cred în mandale ca formă de terapie prin artă.
Pictez mandale prin tehnica punctului pe diferite obiecte și pe suprafețe diverse, lemn, sticlă, ceramică, piele.
Mă joc cu puncte colorate și transform un obiect simplu cu o  mandală pictată, într-o piesă care bucură și liniștește mintea.
Sunt obiecte destinate  celor care cred în puterea mandalelor folosite în meditație, concentrare și relaxare, dar poate fi și o piesă care aduce un plus de frumusețe încăperii.”


Pe Daniela Orha o veți găsi la Târgul Darurilor de Crăciun cu semne de carte din lemn, căni și ceșcuțe din ceramică, platouri din lemn, suporturi din lemn pentru lumânări, globuri și ornamente de Crăciun, din sticlă și lemn. Târgul va fi deschis în perioada 18 - 21 decembrie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

03. Colind'Arte, sau cum să întâmpini Crăciunul într-un mod neconvențional - Dec 12, 2019 6:17:00 PM

Îmi plac ideile proaspete, care dau viață unor instituții amenințate de rugină. Iar Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” nu duce lipsă, cel puțin în ultimul timp, de astfel de idei.


Cea mai recentă a fost pusă în aplicare în această seară și s-a intitulat „Colind’Arte”. A fost gândită ca o colaborare cu Colegiul de Arte din Baia Mare și a constat într-un performance.


Spectatorii au fost poftiți la o plimbare prin sălile de expoziții de la parter. Fiecare sală avea un sunet de fond, în funcție de specificul lucrărilor de pe simeze: murmur, vânt, foc de lemne. Suprapus acestui zgomot vag, câțiva elevi din clasa a X-a (coordonatori, profesorii Darie Nemeș Bota și mama lui, Cristina Nemeș Bota, ambii compozitori) au interpretat colinde la câteva instrumente muzicale. Este vorba despre Daiana BUD, Andreea MARCHIȘ și Sașa NETOTEA (flaut), Eduard CSIZMADIA (clarinet), Petru SUCIU și Daniel FILIPAN (vioară).


 Într-una dintre săli ne-am bucurat și de o improvizație a lui Darie Nemeș Bota, care, în sunete de zurgălăi, ne-a condus înspre ultimul episod al periplului. Acesta a avut loc în fața scenei Nașterii pictate de Tibor Boromisza, și care are în fundal Centrul Vechi al Băii Mari. Ca o curiozitate, chipul lui Isus – pruncul este un autoportret al pictorului.


Să nu uit de primirea gazdei, Oana Enășel, în sunet rock de vinyl și cu gust dulce de bomboane de ciocolată și brioșe.


Se poate face muzeografie și altfel, e nevoie doar de puțină imaginație și de energie tânără. Iar Oana Enășel și Darie Nemeș Bota le au cu prisosință.
Felicitări!



04. Cer.amica expune pentru prima dată. Unde? La Târgul Darurilor de Crăciun! - Dec 12, 2019 4:01:00 AM



Cel mai bine și cel mai confortabil ne simțim acasă. Acolo ne relaxăm, acolo ne dăm jos măștile sociale, acolo suntem noi, cei adevărați. E important să ne creăm un cuib care să ne dea siguranța că ne permitem aceste libertăți. Casa să fie locul în care fiecare colțișor să ne reprezinte. Și să nu semene cu nicio altă casă. Tânăra băimăreancă Laura Zanetti a creat un nou brand de ceramică, numit Cer.amica. Primele sale creații vor fi expuse la Târgul Darurilor de Crăciun, și constau într-o colecție de obiecte utilitare precum farfurii, cești de ceai și cafea, ceainic, dar și obiecte ornamemtale, precum vase, fructiere, sfeșnice etc.


Laura Zanetti: „Aceasta colectie are drept caracteristică forme simple și intuitive. Decorul este grafic șia pornit tot de la ideea de desen liber, intuitiv. Micile accente de platinăși aur conferăformelor un detaliu elegant și prețios. Colecția per ansamblu sugereazăforme intuitive potrivite cu detalii sofisticate.”
Obiecte unice, create manual, care aduc ansamblului bucătăriei și sufrageriei originalitate, frumusețe și bun gust. Aveți ocazia de a le admira și cumpăra cu câteva zile înainte de sărbători.


Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis în perioada 18-21 decembrie, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Organizator: Asociația NOD.


05. Măriuca Verdeș și Asociația Rădăcinilor Străbune, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 5:15:00 PM

Asociația Rădăcinilor Străbune din Călinești, Maramureș a luat ființă anul acesta, ca o continuare a Școlii Rădăcinilor Străbune, care se preocupa de introducerea studiului folclorului în școli.


Cea care stă în spatele acestor inițiative locale este cântăreața Măriuca Verdeș, pe care o știu de când era o talentată adolescentă, un spirit pozitiv, un suflet cald și bun. Între timp, a studiat folclorul la Universitatea de Muzică din București și a devenit o interpretă (re)cunoscută.
A preferat să rămână undeva la țară, mai exact în Călinești, satul soțului ei (ea e născută în Desești), și să încerce să își pună amprenta asupra locului. Întotdeauna a admirat hărnicia găzdoaielor Călineștiului și a vrut să le ajute să câștige un ban din munca mâinilor lor. Asta, în contextul în care se pune tot mai puțin preț pe meșteșugul autentic, iar știința prelucrării - spre exemplu – a lânii sau a pielii, în felul în care o făceau strămoșii, riscă să fie uitată.



Așa că găzdoaiele, prin Asociația Rădăcinilor Străbune, vor fi prezente anul acesta la Târgul Darurilor de Crăciun, cu trăistuțe, opinci, carpete de lână vopsită natural și alte obiecte lucrate de femeile din sat.
Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis între 18 și 21 decembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

06. Florin Teleptean și arta lemnului, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 1:42:00 PM

Lucrările lui Florin Teleptean, din Sighetu Marmației, le puteți admira pe pagina Maramureș Art (click pentru acces). Florin are un atelier de artizanat în lemn, iar parte din creațiile sale vor fi expuse la Târgul Darurilor de Crăciun.


Florin Teleptean: “Voi încerca săscot în evidențătehnica strunjirii lemnului, care la noi a fost folosită mai puţin în creaţia artistică. Strunjirea înseamnăprelucrarea manuală a lemnului în mod simetric, cu diferite dălți,în scopul obțineriide diverse forme şi obiecte. Cele mai spectaculoase sunt bolurile din lemn, dar şi alte obiecte precum cutii, ornamente de Craciun, suporturi de lumânărietc.”


Târgul Darurilor de Crăciun a ajuns la ediția a VIII-a și va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” între 18 și 21 decembrie. Organizator: Asciația NOD.




07. Ileana Bijoux la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 1:06:00 PM


Nu pot scrie despre Ileana Horoba-Danci fără să mă laud că e prietena mea. 😍 O găsiți pe Facebook cu pagina Ileana Bijoux(click pentru acces). 
Pentru că, de cele mai multe ori, Ileana creează bijuterii. Este o maestră a ceramicii, și face minuni din acest material năbădăios. Nici nu mai știu câți cercei, câte coliere și câte broșe semnate de Ileana am adunat în timp. Sunt, pur și simplu, irezistibile. Au darul de a scoate orice femeie din anonimat, dar adevărul este că nu orice femeie le poate purta. Bijuteriile Ilenei sunt destinate femeilor care știu ce vor, femeilor cărora nu le e teamă să atragă priviri, femeilor care doresc să încalce reguli. În special colierele sunt atât de bogate, încât trebuie purtate la ținute cât mai simple, pentru ca ansamblul să nu pară prea încărcat.


Însă Ileana lucrează și obiecte de mari dimensiuni, care își găsesc locul în galerii și expoziții. Acestea sunt mereu profunde, purtătoare de mesaj, și ies din sfera decorativului, devenind lucrări pline de sens(uri). De curând, Ileana a lucrat la astfel de piese tocmai în Iran, unde a obținut o bursă.


Târgul Darurilor de Crăciun, ajuns la a VIII-a ediție, și Târgul de Mărțișor, care ambele au loc, în mod tradițional, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, sunt copiii Ilenei, născuți din dorința ei ca, pe de o parte, să le dea artiștilor locului șansa de a-și face cunoscute creațiile, iar, pe de altă parte, să creeze pentru băimăreni evenimente cu produse de bun-gust, diferite de ceea ce se poate cumpăra de obicei de la tarabe.
Ileana Horoba-Danci: „În acest an voi aduce la Târgul Darurilor de Crăciun o colecţie de suflet. "Colindătorii" mei, pictaţi pe căsuţe din porţelan, sunt de fapt frânturi preţioase din copilăria fiecăruia dintre noi. Este o colecţie de amintiri şi nostalgie care am încredere că va ajunge la sufletul vizitatorilor şi le va bucura sărbătorile.”


08. Bijuteriile Rebecăi Dan, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 12:43:00 PM


Rebeca Dan este din Sighetu Marmației și este o prezență constantă la târgurile de Crăciun și Mărțișor de la Biblioteca Județeană din Baia Mare. Bijuteriile ei nu pot fi confundate: au simplitatea plină de rafinament a lemnului decorat cu motive inspirate din tradiție.


Fie că sunt cercei, coliere sau pandantive, podoabele Rebecăi au aerul de libertate și rebeliune al anilor ‘70. Iar cele care le poartă parcă spun: „Sunt frumoasă și nu-mi pasă de nimic!”

Bijuteriile Rebecăi nu pot trece neobservate, fără a fi, totuși, ostentative. Am și eu o pereche de cercei cumpărați de la Rebeca Dan la unul dintre târguri, și merg bine cu șalvari :) Am cumpărat, de asemenea, de mai multe ori mărțișoare în același stil, care au fost o bucurie pentru ochi și pentru suflet.



Veți găsi cele mai noi bijuterii create de Rebeca Dan la Târgul Darurilor de Crăciun, care va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare între 18 și 21 decembrie. Organizator: Asociația NOD.


09. Fairy Treasure și bagheta magică a lui Boglarka Sass, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 12:11:00 PM

Boglarka Sass, zâna de la Fairy Treasure, apelează la diverse croitorii pentru a face rost de deșeuri textile, cărora le dă o nouă viață. Cu pricepere și imaginație, bucăți de material care altfel ar fi fost irosite, sunt transformate în podoabe pentru brad, jucării, genți sau pufuri (fotolii din polistiren).



FairyTreasure (accesați pagina lor de Facebook dând click pe nume) este o afacere condusă după principiile Zero Waste, care urmăresc să prevină poluarea încurajând crearea de noi produse sub o altă formă, materialele rămânând astfel în circuitul de folosință în loc să primească statutul de deșeu. Cu cât mai puține deșeuri, cu atât mai redusă este poluarea mediului.




Boglarka Sass: „Venind din lumea meșteșugului, handmade-ului și a artelor, ne doream foarte mult să putem crea ceva care contează, atât pentru noi, pentru sufletele noastre, cât și pentru mediul care ne înconjoară, Ne doream mult să putem crea o activitate simplă de hobby, de handmade, să putem crea ceva mai mult, ceva care să lase o urmă, să fie observat, admirat, apreciat de altii, să putem deveni un exemplu și să reușim să insuflăm această mentalitate cât mai multor oameni. Visul nostru a luat naștere și acum avem propriul atelier, care sperăm să crească, iar principiile ZERO WASTE să fie preluatede cât mai multă lume. Desigur, orice pas mic în această direcție este unul pozitiv și are efecte asupra mediului înconjurător, Totul începe cu pași mici, dar hotărâțiși siguri.”
Veți găsi minunățiile de la Fairy Treasure la Târgul Darurilor de Crăciun, deschis între 18 și 21 decembrie la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD. 



10. Omuleții veseli ai lui Lipo Iri, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 6, 2019 5:39:00 AM


Omuleții din lemn pictat ai lui Lipo Iri (numele de artist al lui Irinel Ilie) sunt joviali ca ea. Extrem de versatili, ei pot întruchipa diferite personaje sau stări de spirit, astfel încât o femeie pasionată de frumos nu va considera niciodată că are prea mulți. Pionii se pot folosi ca decor, ca broșe sau pot acompania imaginația și jocul copiilor.



Noutățile acestui sezon sunt oamenii de zăpadă, elfii și renii poznași, precum și căsuțele-tablou. Pentru părinți, Lipo Iri a pregătit ornamente de brad din porțelan, inspirate de vechile obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, decorate cu simboluri de bunăstare, noroc și înnoire. 



Pe Lipo Iri și creațiile ei le găsiți la Târgul Darurilor de Crăciun, deschis, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.


11. Cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 5, 2019 6:02:00 AM


Fain este un brand care creează dependență. Rămân fascinată de câte ori pătrund în atelierul lui Ionuț și al Ilenei Horoba, unde, printr-o alchimie doar de ei știută, iau naștere săpunurile și celelalte cosmetice Fain. Combinațiile de arome sunt terapeutice și îndeamnă la reverie. Pentru mine, starea de bine fizic este echivalentă cu mirosul unui anume săpun Fain, preferat de mine. Pe lângă asta, săpunurile create de cei doi prieteni ai mei sunt potrivite persoanelor care au necazuri precum alergiile sau alte probleme ale pielii. Pentru că, la Fain, totul este natural, prin urmare în acord cu sănătatea corpului nostru. Iar dacă vorbim despre prezentare, ei bine, Ionuț și Ileana s-au preocupat în mod special de acest aspect, prin urmare ambalajele produselor lor sunt impecabile. Numai bune de oferit cadou unor persoane speciale, ele te trimit cu gândul la autenticitate, la căldură, la acel mic lux cu care trebuie să ne gratificăm fiecare din când în când. 
Veți putea găsi cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu". Sunt convinsă că vor rămâne în preferințele voastre.


Iată și prezentarea oficială a brandului băimărean Fain:
Un brand deja cunoscut şi apreciat de public, vă expune în acest an, colecţia clasică de produse, dar si produse noi.
În inima Maramureșului, am început să potrivim uleiuri și unturi vegetale, sucuri din legume și fructe, infuzii din plante medicinale sau uleiuri esențiale pentru produse de îngrijire și regenerare a pielii. Curiozitatea ne-a făcut din ce în ce mai avizi și astfel am creat rețete care îmbrățișează, mângâie și alină pielea întregii familii, de la cei mici până la cei mai înțelepți membri ai săi. Setea de frumos a fost potolită abia după ce am descoperit poțiuni magice pentru fiecare tip de piele, fie ea sensibilă ori ostenită de timp și vreme.
„Fain” a devenit un brand în care imaginea este complementară unui produs de calitate, un brand în care noi am învestit suflet, pasiune şi ştiinţă. Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect este primul criteriu în funcţie de care ne alegem furnizorii. Vrem să ne asigurăm că ceea ce punem în produsele noastre este de cea mai bună calitate.


Cea mai mare dorinţă a noastră a fost să construim un brand cât mai actual, dar prin care să ne putem identifica atât ca locaţie, cât şi ca rădăcini. Aşa s-au născut şi denumirile produselor, inspirate din limbajul bunicilor noştri: „Săpuneala bocotanului”, „Găzdoaia veseloasă”, „Găteala haiducului”, „Coconul buiac”, „Sărbătoarea jupânesei” etc. De asemenea, am ţinut neapărat ca toate etichetele să conţină un element dintr-un brâu cusut pe o ie foarte veche, moştenită de la străbunicii noştri. Povestea continuă și în zilele noastre și poartă un nume ce-l simți după folosirea fiecărui produs – FAIN.


12. Bijuterii de Maria Brete la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 4, 2019 5:37:00 AM



Târgul Darurilor de Crăciun a fost locul și momentul în care am descoperit artiști care creează bijuterii deosebite. Podoabe unice, valoroase nu atât prin materialul folosit, cât prin creativitatea, prin imaginația din care s-au născut. Sunt bijuterii care reușesc să scoată orice femeie din anonimat. Și să îi facă pe ceilalți să o întrebe de unde și le-a cumpărat. Iar acesta este cel mai frumos compliment.


Maria Brete e unul dintre acei artiști care și-au creat un stil prin care pot fi recunoscuți ușor. Ea realizează broderii şi cusături manuale, tematice si tradiționale, asamblate în bijuterii şi accesorii moderne.
De la Maria Brete am o pereche de cercei la care mă uit cu jind tot anul, și pe care de obicei îi port între lunile noiembrie și februarie. Sunt cusuți manual cu brazi împodobiți, iar când îi port am o stare de spirit festivă. Îmi sunt foarte dragi și nu i-aș da nici pe un kilogram de aur. 


Pe Maria Brete o veți găsi, între 18 și 21 decembrie, la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat de Asociația NOD la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”. 
Un eveniment pentru oameni cu personalitate.

13. Credențul Ancuței la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 3, 2019 4:33:00 PM



Târgul Darurilor de Crăciun, evenimentul pe care îl aștept cu emoție în fiecare iarnă, va avea loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare în perioada 18-21 decembrie, de miercuri până sâmbătă. Până atunci, mi-am propus să vă demonstrez că acesta e cu adevărat cel mai frumos târg cu tematică de Crăciun din Baia Mare (și nu numai). Așa că voi poșta aici, pe Fabrica de fericire, câte o picătură chinezească în fiecare zi. Sunt 14 artiști, pe care îi veți cunoaște pe parcursul a două săptămâni. Sunt convinsă că vă veți îndrăgosti de creațiile lor.
Și ca să începem în forță, azi vă voi prezenta o artistă care îmi e foarte dragă, deși nu am stat de vorbă de mai mult de 3-4 ori: Ancuța Achim. Ancuța Achim – Credențul Acuței pe Facebook – creează păpuși care fac imaginația tuturor fetițelor, dar și a femeilor mature, să zboare. Fiecare cu personalitatea ei, păpușile Ancuței deșteaptă în sufletul feminin delicatețea și nostalgia copilăriei.


„Nu aș putea spune exact când a început totul. Dintotdeauna mi-a plăcut sămeșteresc, să modific fiecare lucru cu care intram în contact, în așafel încât să-l fac să măreprezinte, să fie unic. "Credențul" s-a născut din dorința de a-mi colora timpul liber. Având un job care presupune 8-12 ore de lucru, reguli stricte și foarte puțin spirit creativ, am simțit nevoia săies din această rutinăși uite așaam început să creez primele mele decorațiuni de Crăciun. Sunt decorațiuni inspirate din natură, realizate din sfoară, iută, bucățelede lemn și fructe uscate.
În urmă cu doi ani, am avut șansa să-mi expun micile creațiiîn cadrul "Târgului Darurilor de Crăciun", lucru care m-a motivat foarte mult. La acest târg am întâlnit oameni care m-au încurajat sa continui cu aceasta pasiune.
Atunci când creez, simt că sunt liberă. Deși am un program haotic și în mare parte meșteresc noaptea, nu am simțit niciodată nevoia să renunț, ci, din contră, îmi doresc sămă reinventez și săexperimentez tehnici și lucruri noi. Am învățat săam răbdare și să muncesc din greu, fiindcă nimic nu se întâmplă peste noapte, săam încredere că acolo unde pui suflet și pasiune, este imposibil să nu iasă ceva frumos. Cu puțin timp în urmă, au prins viatăîn micul meu atelier, amenajat într-un colțișor de apartament, "păpușile cu suflet" - păpușiinspirate din copilăria mea.


Pasiunea pentru cusut am moștenit-o de la mama, care, fiind croitoreasă, m-a învățat încă de mică să-mi creez propriile jucării.
Lizuca, prima păpușica pe care am creat-o, a fost atât de îndrăgităde copii și de mămici, încât am decis ca acesta este modelul de păpușă pe care vreau să-l creez.
Nu caut modele anume, ideile îmi vin parca puse cu furca. Măbazez doar pe imaginația mea și pe inspirația de moment. Nu m-a interesat modernismul, ci ca păpușile mele să fie cât se poate de originale!”

14. Iarnă în centrul vechi - Dec 3, 2019 3:20:00 AM


Era prima zăpadă din iarna aceea. Când am plecat de la serviciu, deja se depusese un strat destul de gros de nea pe trotuare și pe mașinile parcate pe marginea străzilor. M-am bucurat ca un copil. De abia ajunsă acasă, i-am făcut fetei o cacao cu lapte și mie, niște vin fiert. I-am spus Alexandrei să ia o pauză de la teme și am citit împreună cartea ei preferată de Dickens. Îmi plăcea să ascult chicotele ei și foșnetul degetelor mele trecute prin blana pisicii toropite de somn.
Foto: Lucian Petru GOJA

Și totuși, nu-mi puteam scoate din minte chipul acela ascuțit, neras, ascuns sub o căciulă de care era prinsă, cu un ac, o bucată de panglică tricoloră. De când vremea se răcise, în clădirea noastră de birouri se aciuase bătrânul acesta fără nume. Când colegii uitau să închidă peste noapte ușa de sticlă, îl găseam dimineața întins pe canapeaua din holul biroului notarial de la primul etaj. Altădată, venea ziua și se așeza lângă caloriferul din hol. Uneori își etala acolo, pe o pungă, câteva felii de pâine și niște parizer, și mânca. Alteori găseam în baie o baltă de apă pe jos, și atunci știam că se spălase. Sau, mai rău, colegii găseau WC-ul mânjit, ca o semnătură pestilențială a celui care trecuse pe acolo.
Cum de multe ori stăteam peste program, Alexandra mai venea pe la birou după ce ieșea de la școală. Într-o seară mi-a povestit că a stat de vorbă cu bunicul de pe hol, și că el s-a jurat că Moș Crăciun avea în trăsura lui, la picioare, un calorifer care mergea cu baterii. Făcut de spiriduși, îi spusese. Altădată, bătrânul a luat-o pe Alexandra deoparte și i-a spus că, în tinerețe, Moș Crăciun era cioban, și că vara mergea cu turmele de reni la păscut, în Laponia. Le cânta din fluier, și așa i-a găsit pe cei șaisprezece reni fermecați, căci au început să se înalțe în aer și să danseze o bărbătească.
Nu-mi plăcea deloc ca Alexandra să stea pe lângă bătrânul vagabond. Mă străduiam să o educ ca la carte, și n-aș fi vrut ca un străin dubios să îi bage în cap idei nocive. Dar nu puteam să o supraveghez tot timpul. Într-o zi mi-a arătat, fericită, un ornament de brad, pe care el i-l dăruise. Îl șmanglise cine știe de pe unde. I l-am confiscat și am încercat să îl dezinfectez cu spirt, dar tot sclipiciul s-a luat de pe el și a trebuit să îl arunc. Alexandra a plâns atunci, mi-a spus că sunt o mamă rea. Știam că nu credea asta, dar începusem să mă satur de bătrânul acela.
Foto: Lucian Petru GOJA


Alexandra mi-a spus, odată, că bărbatul avea un nepot. I-ar fi plăcut ca fata mea să se împrietenească cu nepotul lui. Cum îl vedeam toată ziua pe holul clădirii, l-am întrebat despre acel băiat. „Raul îl cheamă”, mi-a spus. „E plecat cu maică-sa în Spania. Ar trebui să aibă cam vârsta Alexandrei”.
Apoi, după vreo oră, a bătut la ușa biroului. M-a rugat să îi fac o poză, să i-o poată trimite lui Raul. L-am fotografiat lângă bradul împodobit. Arăta haios cu zdrențele acelea atârnându-i în toate părțile, părea un eschimoș. I-am dat două turte dulci din brad și i-am printat poza pe o coală obișnuită. A împăturit-o cu grijă și a băgat-o în buzunar. Apoi a plecat.
De Crăciun, am avut două zile libere. Clădirea de birouri a rămas închisă, dar eu și Alexandra am mai mers prin centrul vechi, unde era amenajat târgul de sărbători. L-am văzut pe bătrân fascinat de bradul uriaș de lângă patinoar, și altădată am surprins momentul în care poliția locală îl scotea cu forța din caleașca de beteală și luminițe a lui Moș Crăciun.
A fost o iarnă grea. Pe vagabond nu l-am mai văzut o vreme. Prin ianuarie, ieșind de la serviciu, l-am surprins în centrul vechi, cerșind. M-a văzut și mi-a cerut bani să-și cumpere un bilet pentru carusel. L-am întrebat pe unde își mai ducea zilele și mi-a spus că acum era frig tare și că dormea la azilul de noapte. Aveau și dușuri acolo, și hrană caldă.
Apoi a băgat mâna în buzunar și a scos o hârtie mototolită. Am recunoscut fotografia pe care i-o făcusem. „Nu i-am mai trimis-o lui Raul. Am pierdut hârtia cu adresa. Și, oricum, nu cred că-și mai aduce aminte de mine”, mi-a spus. Apoi s-a îndreptat chiuind spre carusel.

15. Sarea și piperul Crăciunului - Dec 2, 2019 4:26:00 PM



Sunt mare fan Crăciun. Reușesc să exasperez multă lume cu ciudățenia asta a mea. Da, e o ciudățenie, pentru că Crăciunul e o sărbătoare creștină, iar eu nu sunt prea dusă la biserică. Mai deloc.
Înainte, Crăciunul însemna perioada în care toată familia se reunea acasă. Părinți, bunici, surori și nepoți, împodobeam bradul împreună și alocam un timp destul de lung alegerii și împachetării cadourilor. Erau foarte rare ocaziileîn care ne vedeam cu toții laolaltă.



De vreo șase ani încoace, însă, acest Crăciun mai există doar în imaginația mea. Bunicii au murit, sora mea și nepoții mei au plecat în străinătate. Cadourile se trimit prin poștă. Atmosfera de Crăciun e nostalgică.
Și totuși, nu pot renunța la tabieturile mele de decembrie: bradul împodobit cât mai devreme, vinul fiert și cacaoa cu lapte, coptul și decoratul fursecurilor, filmele cu tematică de Crăciun (de altfel, sunt conștientă că acestea din urmă sunt în general realizate pentru cei cu un IQ foarte mic, și cred că tocmai de aceea sunt atât de odihnitoare).
Una dintre cele mai mari bucurii ale iernii este, pentru mine, Târgul Darurilor de Crăciun. Aștept cu nerăbdare primele fotografii cu lucrușoarele care vor fi puse în vânzare la târg, și sunt mereu prima care îi trece pragul. Târgul a fost inițiat de o bună prietenă a mea, Ileana Danci-Horoba, care a organizat cu încăpățânare șapte ediții. Între 18 și 21 decembrie, anul acesta, va avea loc cea de-a opta ediție, care va fi organizată de Asociația NOD, fondată deIleana și deprietenii ei artiști.
Căci da, Ileana este artistă. Mai exact, o foarte talentată ceramistă. Ea și-a propus să îi facă cunoscuți în oraș pe colegii și prietenii ei artiști, prin intermediul acestui târg. Așadar, nu veți găsi la vânzare chinezării și produse de serie, ci obiecte lucrate manual, cu mare grijă și cu multă imaginație. Este o bucurie chiar și să te plimbi printre standurile de la târg, să îți odihnești ochii privind micile bijuterii din ceramică, lemn, argint sau pânză. De la bijuterii de autor la jucării, de la mici obiecte de mobilier la podoabe pentru brad, de la obiecte de decor casnic la tot felul de accesorii, oferta este foarte variată. Practic, e imposibil să intri în sala de expoziție și să nu îți pice cu tronc măcar un obiect.
Am de gând să vă mai bat la cap cu vești despre târg. Până atunci, puteți afla noutăți de pe pagina de Facebook a evenimentului: Târgul Darurilor de Crăciun.

Eu sunt foarte bucuroasă când văd că în Baia Mare mai trăiesc și lucrează oameni care își fac timp și pentru visurile lor. Nu doar pentru serviciu și familie, nu doar pentru micile lor plăceri egoiste, ci și pentru creșterea comunității. Iar Târgul Darurilor de Crăciun are o importantă componentă educativă: învățăm să prețuim autenticul, frumosul și bunul-gust. Chapeau!

16. Întâlnirea - Nov 9, 2019 2:05:00 PM



Sunt o fată cuminte. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7, ca să nu întârzii la facultate. Sunt respectuoasă cu profesorii și amabilă cu colegii de grupă, chiar și cu Alin, care râde mereu de felul în care pronunț cuvintele cu litera „s”. Mă spăl pe dinți de două ori pe zi și beau câte doi litri de apă. Duc la reciclat bateriile de la vibrator și nu arunc niciodată uleiul uzat în chiuvetă.
Duc o viață liniștită. De la facultate merg direct la apartamentul unde stau în chirie. Învăț, seara mă mai uit la câte un film, apoi mă culc devreme. Uneori visez ciudat, și atunci aprind laptopul și scriu.
În general, scriu scurte povestiri. Nu le public nicăieri, dar când mi se adună mai multe, trag una la sorți și o imprim în exact 15 exemplare. Apoi seara, după ce se lasă întunericul, las câte un exemplar în ușa fiecărui vecin de-al meu. Am grijă să nu fiu văzută. Îmi place să cred că vecinii mei citesc povestirea înainte de culcare și că, poate, visul meu se împletește în gândurile lor noptatice.
Foto: Lucian Petru Goja

Uneori, când vin de la facultate și mă întâlnesc cu câte un vecin în fața blocului, mă uit insistent în ochii lui, încercând să ghicesc dacă el mi-a citit sau nu povestirile. Dacă, printre rânduri, a descoperit-o pe Andra cea adevărată. Dar vecinii mei mereu își întorc privirea în altă parte, de parcă nimeni și nimic nu le-ar putea deranja viețile serbede, cu țeluri mărunte.
Acum se apropie iarna și zilele sunt tot mai scurte. Mă refugiez în apartamentul meu închiriat ca într-o scorbură călduță. De o vreme, însă, am senzația ciudată că cineva mă urmărește. Că, de dincolo de geamurile întunecate, o privire îmi caută prezența. Am verificat de mai multe ori, însă nu am observat nimic suspect. Am tras perdelele mai bine, dar senzația neplăcută a rămas.
Într-o seară, am auzit o foșgăială dincolo de ușa de la intrare. Cum nu am vizor, am deschis ușa, însă pe holul întunecat nu era nimeni. Am închis ușa rapid, cu spaimă în suflet. Am învârtit cheia de două ori și m-am băgat în pat. După câteva minute, a sunat soneria.
- Cine-i?- Ough9ef84t7 hvjdnckdsn.
N-am înțeles nimic. Am deschis totuși, de teama de a nu fi ridicolă. Era vecinul de la trei, un tânăr înalt și corpolent, cu o sticlă de vin roșu în mână. Stăteam și mă uitam la el, încercând să-i ghicesc intențiile.
-Nu mă lași să intru?, m-a întrebat.
M-am dat deoparte și l-am lăsat să pășească în camera de zi.
-M-am gândit că ai vrea să bei cu mine un pahar de vin, mi-a zis, și și-a întins brațul în jurul umerilor mei.-Nu beau alcool, am spus, sec. Am rămas în picioare, în timp ce el s-a făcut comod pe canapea. -Nu bei, pe dracu, a spus, cerându-mi cu glas autoritar un tirbușon. În povestirile alea nu ești atât de cuminte precum vrei să pari. Ai crezut că mă păcălești?
Îl priveam și îl vedeam cu ochii bulbucați, cu părul în dezordine și obrajii umezi de transpirație, cu mâna înfiptă în părul colegei mele de an și lovind-o cu capul de tocul ușii. Îl vedeam așa cum fusese cu câteva luni în urmă, când ea, iubita lui, voise să îl părăsească, iar el venise la facultate, să-i bage mințile în cap.
Mă uitam la firicelul de salivă care i se scurgea din colțul buzelor, la obrajii lui deja lucioși, și mi se părea că mă aflu într-o buclă temporală. Urechile îmi țiuiau, îi vedeam doar gura schimonosită repetând „tirbușon!”, „tirbușon!”. Dar nu puteam să reacționez nicicum.
Foto: Lucian Petru Goja

Atunci el a pus sticla de vin pe masă și și-a scos din buzunarul vestei niște foi mototolite. Vorbea cu mine și zâmbea batjocoritor, dar eu nu puteam auzi ce spunea. Și-a dat jos vesta, apoi și-a aruncat cămașa pe fotoliu. Abia acum îmi dădeam seama cât de masiv era. S-a apropiat de mine, iar au am făcut câțiva pași spre masă. Îi vedeam buzele groase mișcându-se peste dinții ușor îngălbeniți, dar urechile îmi țiuiau în continuare. Tremuram ca varga.
Când m-am trezit din leșin, primul lucru pe care l-am văzut a fost peretele alb, proaspăt văruit, pătat de sus până jos cu vin. Bucăți de sticlă spartă se găseau peste tot în jurul meu, și câteva mă zgâriaseră pe picioare. Bărbatul zăcea lângă masă, cu capul într-o baltă de sânge.
M-am ridicat cu greu, încercând să ocolesc cioburile. Am luat foile mototolite de pe masă și am recitit primul paragraf. Mi se păreaîn continuare că sună bine. Apoi m-am așezat pe canapea și încet, cu grijă și răbdare, am început să îndrept colile.


17. Noi, aici. Ei, dincolo - Nov 2, 2019 2:19:00 PM


Nu mă înspăimântă moartea, mai degrabă o privesc ca pe o prietenă care stă de pază la ușa către o lume liniștită și luminoasă. O lume unde mă așteaptă prieteni, rude, cățelușamea Brena, Jimi Hendrix, Janis Joplin și o grămadă de alți oameni faini.
În lumea aceea, nimeni nu-și mai face griji, și totuși cei care o populează ne privesc, cu o doză de curiozitate și uimire, trădată de micul zâmbet din colțul buzelor. Un zâmbet înțelegător, dar și puțin ironic. Prea prinși de gravitatea propriei vieți, noi n-am fi în stare să-i înțelegem, dacă, prin absurd, am avea ocazia să stăm de vorbă cu ei. Tot ce putem face pentru a le cultiva simpatia este ca, o dată în an, să mergem la mormintele lor cu lumânări și flori. Să ne murdărim genunchii cu noroiul de pe morminte, să obosim curățându-le de resturi vegetale și să ne gândim la întâmplări trăite împreună.
La noi, pe Valea Borcutului, ziua aducerilor aminte e pe 2 noiembrie. Așa a fost când eram copil, așa e și anul acesta, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Pornesc de la casa bunicilor, unde ei mai există doar în fotografii, spre cimitirul de pe deal, pe o vreme rece și ploioasă.

***Stropi de apă cad pe umbrela cu pisici, cu un zgomot monoton. Din spatele porților, câinii latră apatic. Se ghicește zgomotul apei alergând printre pietre. Un bărbat cu geacă de piele bate un covor. Miroase a canal.
E sâmbătă. O femeie tânără, care și-a asortat pijamaua cu papucii de casă, spală cu mopul terasa unei case luxoase. Nicio mașină nu trece pe drum. În aer se simte izulprietenos al fumului care iese pe coșurile caselor. Totul e pustiu și mort, doar tufele de iuliska sunt verzi și viguroase.
Când să ajung la pod, un cal care trage în viteză o căruță mă face să mă dau la o parte. Trec podul, și, prin poarta deschisă, văd cimitirul. Pare că tot cartierul și-a dat întâlnire aici.
Mormintele sunt pline de flori, care mai de care mai colorate. Candele stinse dau un aer trist peisajului. În fața capelei s-a strâns lume. Un domn stă pe scaun și notează ceva într-un registru.
Urc cărarea pietruită și mă opresc la mormântul bunicilor. Plantele l-au acaparat. Dintre frunzele verzi se ițesc crizantemele. La căpătâi, o mulțime de candele stinse. Aprind și eu două și îmi amintesc cum, vara, srăbăteam drumul acesta împreună cu bunicul. Îmi cânta arii din opere și mă provoca să ghicesc lucrarea și autorul. Eu nu mă prea pricepeam. Apoi, bunicul îmi povestea libretul, iar eu râdeam, dar mă și fâstâceam la poveștile acelea de dragoste complicate, cu trădări și gelozii. Bunica ne aștepta acasă, și la ea în bucătărie mirosea mereu a scorțișoară și vanilie, a supă de pui cu zeama galbenă și a pătură de tăiței. Bunicul era aventura, spiritul liber și curajul, bunica era dragostea și căldura care ne așteptau mereu acasă. Dar era și durerea visurilor sfărâmate, a neputinței și a răbdării abuzate. Doar că asta am aflat-o de abia după ce am crescut.
Îi pun o candelă și mătușii Oti, înmormântată tot aici. Croitoreasa vestită care m-a făcut să renunț la stilul emo avant la lettre și să optez pentru hainele bine lucrate, chiar dacă eu am ales să reprezint o epocă apusă: cea hippie. La vârsta aceea, nu aveam nimic mai de preț decât muzica. Jimi Hendrix, Janis Joplin, Joan Baez, Led Zeppelin și Deep Purple îmi dictau cu ce să mă îmbrac în fiecare dimineață. Iar ei nu acceptau compromisuri.


Lângă capelă, niște femei și bărbați se ceartă. Resturi vegetale ard în râpă, emanând un fum gros. Urc cărarea îngustă și îmi amintesc că aveam același sentiment de nesiguranță și în copilărie, când mă îndreptam spre mormintele situate mai sus, pe deal. Aici doarme Buna, bunica dinspre mamă, cea cu gura slobodă. Îmi amintesc apartamentul ei de la cucurigu, frica mea de a ieși pe balcon, baia cu lumină galbenă, unde mă îmbăiam cu jucăriilemele, bomboniera mereu aprovizionată de la Pietrosul și rarele sticle de Pepsi din cămară. Îmi amintesc cățelul de pluș de care îmi era frică și radioul vechi, la care ascultam cifrele gogonate ale depășirii planului cincinal.
Pe tălpile bocancilor am kilograme de noroi. Vreau să intru în biserică, biserica lui Alexiu Pocol, dar ușa este închisă. Când cobor, mă opresc o clipă în fața mormântului lui Bobo. Zile întunecate, cu ea bolind într-o cameră neaerisită, și noi jucându-ne inconștienți, dornici de veselie și culoare, dornici de viață. Mai jos dorm Lili și Liviu. El m-a învățat să stenografiez, abilitate de care nu am avut niciodată nevoie, prin urmare am uitat-o rapid. Și tot el, se spune, ar fi pictat tabloul care stătea pe biblioteca Bunei, acela cu o casă și niște stâlpi de telegraf, în fața căruia mereu mă opream și visam. Era casa veche, mi-a spus Buna, unde trăia bunica mamei, și eu mi-o imaginam pe mama copil, privind cu uimire chefurile interminabile ale celor mari. Aprind o candelă. Stropi de apă cad pe capacul metalic și se evaporă în câteva secunde.Mă îndrept spre poarta cimitirului. Pe pod, o mulțime de oameni cu plase pline de flori.
***De dincolo, rudele și prietenii ne privesc cu un zâmbet ironic. O zi într-un an e ca o picătură într-un ocean. Dacă suntem atenți, răzbat până la noi bătălii, dezamăgiri, victorii, povești de dragoste și muzică bună.



18. Între cer și pământ - Oct 22, 2019 3:08:00 PM




-Traversăm o zonă cu turbulențe. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să rămâneți așezați și să vă fixați centurile de siguranță,spune, într-o engleză cu accent străin, o voce feminină.
Zumzet de limbi încâlcite, plânsetul unui copil, foșnetul unei pungi de snaks-uri și râsul fetiței pakistaneze, căreia maică-sa, o femeie grăsuțăcu pielea tuciurie, îi arată niște poze într-o revistă.


Pe geamul rotund stau fixate ace mici de gheață, dincolo de care se zărește o masă cenușie, care ar putea fi cerul sau norii sau marea. O pătură fără început și fără sfârșit, care nu-ți dă nicio senzație definită, doar starea aceea dinainte ca lacrimile să cadă pe obraz, un fel de amorțeală a creierului stors de puteri.
Femeia de la 35 A stă cu privirea ațintită pe fulgii minusculi de gheață și, în timp ce avionul se scutură ușor, și-l imaginează pe el privind cerul cenușiu, în căutarea păsării de fier. Dar în același timp ea știe precis că sub puful umed și rece al norilor nu e decât nepăsare. Viața își urmează cursul jos, printre formele geometrice verzi, albe și albastre, la fel ca aici sus, în spațiul condensat al avionului, iar cele două realități nu se întâlnesc. 
Suedeza blondă de la 33 A își mănâncă liniștită sandvich-ul, domnul rafinat de la 34 E scrie un text pe laptop, bebelușul aflat cu două rânduri mai în spate urlă monoton și enervant, tinerii din față se țin de mână în timp ce ascultă muzică în căști.
Undeva, pe o planetă momentan nevăzută, un bărbat stă în fața calculatorului, într-un birou impersonal. Se uită la ceas și încearcă să își imagineze în ce punct se află avionul exact în acel minut. Zâmbește vag gândindu-se la fața ei de a doua zi, cu o expresie de fericire nemărginită în ochii care îl văd pentru prima oară după mult timp. Apoi gândul îi alunecă la discursul pe care trebuie să-l scrie, se mai uită o dată la ceas și degetele încep să-i joace pe taste. Textul e rece, dar profund, echilibrat, însădeloc patetic. Ca o lamă de cuțit.
Acele de gheață au dispărut, și prin geam se văd, minuscule, paralelograme de câmpuri semănate, lacuri, păduri și clădiri. Fetița pakistaneză studiază concentrată imaginile legate de primul ajutor în caz de accident, în timp ce mama ei a adormit cu fruntea sprijinită de scaunul din față. Suedeza blondă de la 33 A bea un pahar de vin roze, domnul rafinat de la 34 E a terminat de scris și își corectează atent textul, bebelușul a adormit și scâncește vag din când în când, iar tânăra din față se joacă pe telefon în timp ce stă sprijinită cu capul de umărul prietenului ei.
Femeia de la 35 A se joacă cu fermoarul hanoracului. Se uită pe geam, dar vede doar petele de murdărie de pe sticlă. Își imaginează cum ar fi să fie angajată ca femeie de serviciu la compania aeriană. Cum ar fi să trăiască într-un oraș oarecare, într-o altă țară, departe de el și de biroul lui impersonal, cum ar fi să nu-i fi simțit niciodată atingerea pielii pe obraz, cum ar fi să nu o mai obsedeze moliciunea limbii lui explorând-o, cum ar fi să nu știe ce înseamnă să se piardă în albastrul tăios al privirii lui și să nu simtă că va muri dacă el va înceta să o ia, zâmbind, peste picior. Femeia încearcă să își creioneze o viață din care el e absent și nu vede decât un cenușiu infinit. Și pete mici de murdărie, sâcâitoare, pe geam.
De jos, dintre formele geometrice verzi, albastre și albe, nimeni nu privește spre cer.

19. Bomboanele prieteniei - Sep 21, 2019 8:51:00 AM
Vine o vreme când trebuie să îți plătești datoriile. 😊

Vara asta am fost în Elveția, mai exact la Caux, la o conferință unde s-a vorbit despre toleranță, incluziune, pace, soluții de rezolvare a conflictelor între diverse comunități, despre democrație și despre implicare activă în viața societății. M-am simțit excelent acolo, printre oameni de toate culorile, de toate culturile și de toate religiile. Aș fi vrut să nu mă mai întorc. La Caux Palace există o veche tradiție a întâlnirilor de acest fel și atmosfera este diferită de restul lumii: toți sunt deschiși, sinceri, prietenoși și înțelegători. E puțin mai greu când te întorci în lumea reală și dai piept cu atitudini despre care uitaseși că există.
Bomboane din ciocolată albă cu cremă de cappuccinoWeek-end-ul ăsta, în Maramureș vin câțiva oaspeți dintre participanții la conferința din Caux. Nu e meritul meu, ci al prietenelor mele Diana Damșa și Diana Topan, care s-au gândit să profite de ocazie și să organizeze o întâlnire prietenească.
Praline din ciocolată cu lapte și caise uscateIar eu am zis că e momentul să-mi plătesc parte din datorii. Așa că, săptămâna aceasta, în trei după-amieze, după munca de la serviciu, am făcut bomboane de ciocolată.
Praline din ciocolată neagră cu ghimbirCiocolată cu lapte umplută cu stafide în cognac, ciocolată cu lapte umplută cu caise, ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu ghimbir. Și o rețetă nouă: bomboane de ciocolată albă cu cremă de cappuccino. Am avut ceva emoții, dar mi-a reușit crema aceasta, care e delicioasă.
Praline cu stafide îmbibate în cognac de casăM-am jucat din nou cu pensulele și culorile, cu formele și colile de transfer. Desenele de pe colile de transfer nu s-au imprimat așa cum aș fi vrut, și încă nu cunosc motivul. Va trebui să mai experimentez.
Am vrut să transmit bucurie și prietenie prin fiecare bomboană lucrată de mine. E atâta migală în munca aceasta, încât nu cred că o parte dintre sentimentele ciocolatierului de ocazie nu se transferă în materie.
Caux Palace

20. Lecția pe care am primit-o în stradă - Sep 12, 2019 11:13:00 AM
Ieri a fost ultima zi în care am ieșit în stradă pentru a strânge semnături. De cinci săptămâni încoace, eu și colegii mei din USR și PLUS ne-am făcut un obicei din a ieși în mijlocul oamenilor, pentru a aduna cele 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea candidaturii lui Dan Barna la funcția de președinte al României.

A fost o experiență educativă. Pentru mine, prima de acest fel. Pentru unii colegi din USR Maramureș, ea a urmat strângerii de semnături pentru campania #farapenali și pentru alegerile europarlamentare.

Nu a fost ușor. Oamenii au opinii politice diferite și este firesc să fie așa. Mulți nu știau cine e Dan Barna, și asta ne-a dat de gândit. E clar că e nevoie de o creștere a notorietății.
Dar ceea ce m-a șocat a fost numărul foarte mare de oameni care se declară "apolitici". Am întâlnit și formula amuzantă "antipolitic". Cum să fii, logic vorbind, împotriva politicii? Cum altfel s-ar putea conduce o țară, un popor, decât prin intermediul politicii?

Este, însă, clar că oamenii au ajuns la capătul răbdării. Capitalul imens de optimism de după Revoluție tot scade de 30 de ani încoace. Acum a ajuns pe minus. Nu e de mirare, la ce conducători am avut. Nu am știut să îi alegem înțelept. Iar ei au profitat de naivitatea noastră.
Să spui că ești apolitic este, totuși, un nonsens. Politica ne influențează viețile zi de zi, în cele mai mărunte aspecte. Economia, educația, sistemul de sănătate, sistemul de justiție, administrația - toate depind de decizii politice. Nu ai avea cum să fii apolitic decât dacă ai fi un hippiot care se retrage să trăiască în mijlocul pădurii și se hrănește cu ciuperci 😈.

USR s-a născut datorită unor oameni care au ajuns la capătul răbdării. Dar care, în loc să se declare "antipolitici", au ales să se implice. Au încetat să mai aștepte să apară personaje providențiale, care să ne salveze din prăpastia în care ne aflăm, și au făcut pasul înspre politică. Sunt oameni care au reușit profesional, nu dintre cei care se bazează pe sinecuri pentru a se ridica social. Sunt oameni care au văzut că România mai are o șansă și nu au acceptat ca ea să se irosească. Dar acum, în stradă, am aflat că mai sunt foarte mulți oameni care încă nu știu că implicarea este soluția. Care încă așteaptă ca salvarea să vină de la alții. Sau care, din nefericire, au renunțat să mai spere.

În USR, suntem oameni foarte diferiți. Unii suntem pragmatici, alții idealiști. Eu mă număr printre aceștia din urmă. Am încasat țipete, înjurături și priviri goale, în timp ce strângeam semnături, convinsă fiind că astfel fac un lucru bun pentru țara mea. Țara mea în care încă mai vreau să rămân.

Au fost și momente frumoase. Oameni care ne încurajau. Un bătrân care a simțit nevoia să-mi povestească întreaga lui viață. Un tânăr care mi-a dăruit o cutie cu bomboane de ciocolată. Femei și bărbați cu luminițe în ochi. Și care ne cereau să nu îi dezamăgim.


Acum două zile, am aflat că cele 200.000 de semnături necesare înscrierii candidaturii lui Dan Barna au fost strânse. Și, împreună cu colegii mei, am continuat să ieșim în stradă. Dar am avut, atunci, sentimentul că efortul nostru nu a fost în van. Și a fost bine.

#danbarnapresedinte
21. Bomboane de ciocolată pentru revenirea din concediu - Aug 23, 2019 11:58:00 AM



Mi-am simțit cam ruginit talentul responsabil cu prepararea pralinelor, căci de când a venit vara m-am lăsat pe tânjală. Nu a fost doar căldura de vină, deși să lucrezi cu ciocolată pe vreme de caniculă e destul de dificil, ci și hotărârea mea de a mai reduce dulciurile din meniul de zi cu zi. Nu pot să spun că am reușit  😒, dar asta e altă poveste.



Legat de prepararea bomboanelor de ciocolată, trei lucruri mi se par extrem de dificile  😃:

1. Temperarea ciocolatei, adică stabilizarea moleculelor prin tratament termic, care încă îmi dă de furcă.
2. Să nu gust diferitele tipuri de ciocolată în timpul procesului de preparare.
3. Să îmi păstrez bucătăria cât de cât curată. După câteva ore de lucru, bucătăria mea e plină de ciocolată în cele mai nebănuite colțuri, încât mai are doar puțin până să semene cu căsuța din dulciuri a vrăjitoarei din "Hansel și Gretel".

Dar după o vreme în care mă țin departe de bucătărie, joaca cu ciocolata îmi lipsește. Și atunci găsesc un motiv sau un pretext pentru a-mi face hatârul. De data aceasta, m-am gândit la colegii mei, cărora nu le-am dat niciodată să îmi deguste pralinele. Un fel de "bun venit din concediu" dulce.




Nu mă apuc niciodată de prepararea bomboanelor, decât dacă știu că am suficient timp la dispoziție. Nu pot să lucrez cu ciocolata pe fugă, sau presată de timp. Am nevoie de cel puțin o jumătate de zi pe care să o aloc exclusiv bomboanelor. Nici măcar motanul meu nu mă stresează în timpul ăsta, este un animal foarte înțelegător.

Am pregătit câteva feluri de praline, încercând să le fac cât mai variate: ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu caramel sărat, ciocolată cu lapte cu stafide păstrate în cognac, ciocolată cu lapte cu semințe de pin, coajă de lămâie, cardamom, ghimbir și bucățele de coajă de portocală confiată, respectiv ciocolată albă cu caise uscate.

Îmi place să experimentez combinații noi, chiar dacă nu întotdeauna sunt mulțumită de rezultat. Iar accidentele nu lipsesc. Astăzi, spre exemplu, am stricat aproape toate bomboanele cu caramel sărat, pentru că nu mi-am dat seama că ar fi trebuit să pun două straturi de ciocolată, pentru ca învelișul să fie mai rezistent. Multe dintre praline mi s-au spart când am încercat să le scot din formă. Asta este, voi ști data viitoare.



Dar o mare realizare a fost pentru mine azi să testez pentru prima oară colile de transfer. Acestea permit transferarea unui model simetric, ca un soi de imprimeu, pe suprafața ciocolatei. Colile, care conțin mici desene din unt de cacao colorat, se lipesc de suprafața bomboanelor și se dezlipesc de abia după ce ciocolata s-a întărit. Astfel, modelul rămâne fixat pe bomboană. Am aflat, însă, și că aceste coli sunt deosebit de fragile, untul de cacao dezlipindu-se accidental de pe coală atunci când nu este manipulată cu destulă grijă.

Pentru o dietă echilibrată, data viitoare voi încerca și pralinele umplute cu frunze de salată.

Pentru că orice zi fără ciocolată este o zi irosită. 😂
22. Dragoste dincolo de limite - Aug 21, 2019 10:29:00 AM

Povești sub Stele vă propune, pentru seara de vineri, o poveste de dragoste în ton cu vremurile. Încet, încet, învățăm că dragostea șterge orice bariere, fie ele de limbă, de religie, de rasă, de gen, de vârstă sau, de ce nu, chiar limita dintre real și virtual. Vineri seară, ne deschidem mintea și sufletul pentru a ne imagina că suntem în fie locul lui, fie în al ei. Vom trăi, așadar, o nouă experiență fascinantă.









COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 23 august, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună filmul “Her”.
Comedia romantică științifico-fantastică spune povestea introvertitului Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), proaspăt divorțat. El duce o viață monotonă și singuratică și își împarte timpul între serviciu – unde compune și scrie scrisori la cererea clienților - jocuri video și rarisime întâlniri cu prietenii. Viața sa începe să se schimbe când își cumpără un sistem de operare foarte inteligent, însuflețit de o voce feminină foarte plăcută și botezat Samantha (Scarlett Johansson). Grație inteligenței atificiale, ea îi învață rapid toate preferințele, are mereu răspunsurile potrivite și soluțiile cele mai bune pentru problemele lui Theodore. Cei doi petrec tot mai mult timp împreună, iar el se îndrăgostește de noua prezență feminină din viața sa. Oscilând între bucurie și incertitudine, Theodore este măcinat de un conflict interior pe care nici măcar Samantha nu crede că îl poate rezolva.
Filmul “Her” (2013) în regia lui Spike Jonze, reprezintă debutul său ca unic scenarist. Nominalizat la cinci categorii ale Premiilor Oscar, a câștgat în 2014 premiul pentru cel mai bun scenariu original. Jonze a câștigat același premiu și la Globurile de Aur 2014, la a 66-a ediție a Premiilor Writers Guild of America, a 19-a ediție a Premiilor Critics' Choice, respectiv la Premiile Saturn 2014.
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi reluate, iar biletele vor fi valabile pentru proiecția următoare.
Condițiile meteo nefavorabile ne-au obligat să întrerupem difuzarea filmului ”Singin’ in the Rain”, așadar biletele cu numărul cuprins între 784  - 898, vândute în 26 iulie, sunt valabile pentru orice proiecție din sezonul acesta. Musicalul va fi reluat spre sfârșitul sezonului, îl mai amânăm puțin în speranța că vom deruta ploaia.


23. Trufe pentru copii năzuroși - Aug 19, 2019 5:32:00 PM




Când copiii familiei vin acasă, atât eu, cât și mama începem să ne reamintim cele mai de succes rețete preparate de-a lungul anului. Apoi așteptăm reacțiile cu sufletul la gură, căci nepoții noștri sunt cam năzuroși și nu e ușor să-i mulțumești.


Astăzi am făcut trufe din ciocolată neagră și din ciocolată albă. Am folosit două rețete pe care le-am găsit în niște cărți dedicate preparării ciocolatei, pe care mi le-au adus tocmai din Anglia prietenele mele Diana T. și Diana D. Dată fiind pasiunea mea pentru ciocolată, nici că se puteau gândi la niște cadouri mai potrivite! 
Cele două rețete le-am mai testat o dată și au avut mare succes în familia mea și în rândul prietenilor. Trufele cu ciocolată albă conțin, pe lângă ingredientul de bază, unt, frișcă lichidă și lichior de portocale, iar cele cu ciocolată neagră, unt, frișcă, cognac și iaurt grecesc (dar eu am folosit iaurt islandez, pentru că doar pe acesta îl aveam la frigider; este un iaurt la fel de consistent ca cel grecesc, doar că nu conține grăsime). 


Am folosit ciocolată belgiană Callebaut, pe care am avut acum ocazia să o testez pentru prima oară. Sunt foarte mulțumită de ea, are un gust fin și nobil. Am acoperit trufele albe cu fulgi de ciocolată albă, cumpărați ca atare din magazin, dar pentru că nu mi-au ajuns, o parte dintre trufe le-am dat prin migdale mărunțite. Trufele negre le-am acoperit cu „viermișori” de ciocolată, cumpărați tot de la supermarket.

Eram sigură că adulții vor iubi trufele mele. Dar am avut emoții că cei mici nu vor aprecia desertul meu, din cauza gustului vag de alcool. Însă ei au fost încântați, nici măcar nu și-au dat seama de acest detaliu.



Singura critică pe care am primit-o a fost că trufele, ținute la temperatura camerei, se înmoaie destul de tare. Ele ar trebui consumate direct de la frigider. Mai ales că azi a fost o zi foarte caldă, ceea ce a făcut destul de dificilă chiar și prepararea trufelor.

Concluzia? O zi fără ciocolată este o zi irosită. 😉

24. Ciocolata, o altă fabrică de fericire - Aug 15, 2019 6:09:00 AM


Am făcut o pasiune pentru bomboanele de ciocolată. Să le fac, nu să le mănânc neapărat. Anul acesta am încercat pentru prima dată să fac singură praline, trufe și decorațiuni din ciocolată, și mi-am dat seama că e un domeniu fascinant. Așa că am început să îmi cumpăr lucrurile de care am nevoie pentru a putea să prepar dulciuri nu doar bune, ci și frumoase.
Împreună cu o prietenă, pricepută într-ale fotografiei, am creat o pagină de Facebook pentru a-mi prezenta creațiile. Dar dl Mark, patron la Facebook, nu s-a purtat prea frumos cu mine. Așa că acum am decis să îmi iau calabalâcul și să mă mut "la mine", adică aici, pe blogul Fabrica de fericire. Că doar ciocolata e, de multe ori, o sursă prețioasă de fericire.
Sigur, eu pregăteam bomboanele la nivel de amator. Acum, însă, am cumpărat termometre, așa că voi putea tempera ciocolata așa cum trebuie. Va fi next level. Am cumpărat și ciocolată belgiană Callebaut, una dintre cele mai bune. Tocmai am gustat-o, e delicioasă.
Am unele instrumente pe care încă nu am apucat să le testez. Am și ambalaje noi. Trebuie doar să mă apuc de lucru. Mai exact, trebuie doar să-mi găsesc timpul necesar pentru a mă apuca de lucru. Ard de nerăbdare.
Nu știu cum fac, dar îmi găsesc doar hobby-uri care cer o grămadă de timp. 😊



25. Baia Mare, acum și atunci. Aventura unei călătorii în timp - Aug 2, 2019 4:20:00 AM
Ne gândim adesea la muzee ca la niște locuri prăfuite, înghețate în timp, cu oameni care trăiesc într-un turn de fildeș, un soi de șoareci de bibliotecă fără legături cu realitatea. E o falsă percepție, cel puțin în parte. Acolo unde lucrează oameni tineri, ca vârstă sau ca spirit, se întâmplă lucruri provocatoare. Așa cum e și proiectul "Safari Urban" lansat de Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». O invitație de a vizita expoziția permanentă a muzeului și de a o conecta la prezent, printr-un alt gen de artă: fotografia. Baia Mare, acum și atunci. O călătorie în timp care poate fi asumată de oricare dintre noi. Luați-o ca pe-o aventură. 





COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lansează în luna august provocarea unui Foto Safari Urban. Băimăreni și turiști deopotrivă, luați-vă aparatul foto și porniți luna aceasta pe urmele lui Hollósy. Recunoașteți locurile și clădirile care l-au inspirat, fotografiați-le și vom reface împreună poezia urbei!Vara, mai mult ca oricând, visăm să petrecem orice clipă liberă departe de oraș. Clădirile par că ne-apasă, asfaltul se-ncinge, iar străzile ne dirijează mereu spre serviciu. Orașul trăiește ca noi: urban nu înseamană mereu sufocant, iar forfota trecătorilor nu e întotdeauna aglomerație. Fă o pauză și ia peisajul citadin la pas. Descoperă-l, ascultă-l și caută! Caută inspirația celor aproape 4000 de artiști din întreaga lume care au venit la Baia Mare încă din 1896. Fascinați de frumusețea locurilor, au pictat și au „documentat” orașul. 


Te invităm să alegi din expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lucrări care înfățișează diverse ipostaze ale orașului nostru și să cauți “echivalentul urban contemporan”.  Fă o fotografie care surprinde (aproximativ) același “peisaj urban” și trimite-o prin e-mail, pe adresa muzartbm@yahoo.com, sau să o adu-o la muzeu (sediul de pe str. 1 Mai, nr.8).Fotografiile și lucrările care le-au inspirat vor face parte dintr-un proiect expozițional colectiv intitulat Foto Safari Urban. Cele două perspective, cea a pictorului consacrat și cea a fotografului contemporan vor fi prezentate fizic și virtual de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în luna septembrie.



Participanții pot să își aleagă lucrări din toate expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»:· expoziția permanentă Centrul Artistic Baia Mare. Repere Europene între tradiţii şi inovaţii, deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30; · expoziția temporară Portretul unui anotimp – TOAMNA deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30;· expoziția temporară Capodopere muzeale. Achiziții & Restaurări 2007 – 2019, deschisă la Colonia Pictorilor, pe str. Victoriei, nr. 21, de miercuri până vineri între 10,00 – 18,00 și sâmbătă – duminică între 12,00 – 20,00. Proiectul Foto Safari Urban este o continuare a instalației „Centrul Artistic Baia Mare. Expoziție atemporală urbană” organizate în cadrul evenimentului Street Delivery, din 30 iunie, în Parcul Scriitorilor (Cinema Dacia), Baia Mare.
Oana ENĂȘEL Referent de specialitate