Despre mine

Costel Macovei

Născut într-un Octombrie clar, mai pe la-nceput cocostârc pe picioare de metal... mâncăcios, melancolic, melodic...mmm

Blogs Home » Litere » Literatura » Ograda lui Cosmacpan

Ograda lui Cosmacpan

Scriu! Dar cine-s eu? Un suflet, un nume, o viaţă... visător cu carte de muncă

Articole Blog

01. am luat fericirea și mi-am pus-o-n buzunar - May 11, 2019 7:59:00 PM


   de cele mai multe ori stau și mă gândesc unde este, o pierd din vedere luat cu altele  și ca să evit sincopele astea, am zis că mai bine o port în buzunar  numai să nu uit când duc rufele la spălat  pentru că un act îl poți reface, bani îi poți schimba la bancă,   dar fericirea, pe ea, de unde o mai iei?     să te ridici ca fumul alb al iernii  când nimeni și nimic nu-ți simte spaima    și când n-o să mai fiu, ce-o să se aleagă de fericirea mea  merită oare să mă însoțească ascunsă în buzunar?  mai bine ies în stradă și o ofer  sunt atâția care ar vrea un strop de fericire  ciudat. stau de un an în stradă  și nimeni nu o vrea  hei oameni buni,   nu vrea nimeni un strop de fericire?

02. asfințit într-un azil de bătrâni - May 11, 2019 7:59:00 PM


   felia de pâine cu gem se ghemuiește lângă cana cu ceai călduț  pe pajiștea din fața cantinei frunzele uscate caută ochiuri de lumină prin iarbă  iar tăcerea încearcă să se strecoare prin geamurile închise    amintirile își târșâie picioarele printre bănci abandonate  bastoanele își trag sufletul rezemând câte o tăcere  și se pare că toamna deja așteaptă la poartă    soarele trage cu ochiul să vadă ce se mai întâmplă prin camere  dar fotoliile își strâng brațele înfrigurate pe sub pleduri uzate, cumva acuzatoare  și-atunci, soarele rușinat își face de lucru strecurându-se după deal    nici anul asta… par a spune ridurile strânse grămadă prin colțuri  guri înghețate mușcă sfielnic feliile cu gem…   cândva eram doar lapte și miere, par a spune ochii obosiți    candva…

03. dincolo de tăceri sunt cuvinte - May 11, 2019 7:58:00 PM


   noaptea a trecut ca un buldozer lăsând în urmă resturi de vise strivite  și multe, multe așteptări inutile.  așteptările mele au fost oare prea mari?   frustrările mele au ținut capetele de afiș ale zilelor negre?   nu știu. și nici nu cred că interesează pe cineva  știu doar că mi-am dorit mai mult dar nu am reușit să lupt pentru toate acestea  sau poate că lupta mea se duce în alt plan.   slăbiciunea, nonviolența, iubirea pentru aproapele,   toate acestea la un loc m-au adus în acest punct în care mă aflu acum.   și cât mi-aș fi dorit să zbor.  nu.   nu zborul cotidian către o altă zi, ci zborul definitiv   zborul către alte imensități, către alte cuvinte, nedeslușite.    vor trece alte vieți, se vor așterne alte tăceri  și poate, cândva, cineva, se va ridica din noapte întrebându-se  unde sunt toate cuvintele promise?  

04. mâine ne despărțim, deci… - May 11, 2019 7:57:00 PM


tristeți  corozive lasă-mă să-ți spun ce cred, chiar dacă știi:  da. sunt fericit. că am iubit și am plâns  asemeni fiecărei zile ce-și ascunde ochii înroșiți  am zămislit și am purtat pe brațe  așa cum numai dulcea adiere   mai poartă-un puf de păpădie  pe drumuri am pășit și am purtat alți pași în spate  ca și pământul ce sărută talpa fără să regrete  am adus zâmbete și lacrimi  am împărțit cuvinte și tăceri  m-am încruntat și-am și greșit  dar toate acestea sunt trecut, uitare  și-acum, asemeni matelotului care strivește orizontul  mă-întorc să-mi iau la revedere de la tine și să îți mulțumesc din suflet  că ai fost darnică cu mine viață… le revedere… deci 

05. Jocul cu moartea - May 11, 2019 7:56:00 PM


   Primul pas în acest joc este înstrăinarea  Astfel încât nici măcar asfințitul să nu te mai recunoască   Soare călător    Apoi urmează încrâncenarea  Când le spui tuturor norilor să se lăți-lungească ocupând cerul  Și-alungând printre ploi soarele, stelele    Cel de-al treilea pas e dureros pentru că e pasul uitării  Când fiecare brută trebuie să uite totul: trecut, chipuri, destine, suferință  Și cu inimă împietrită, să se întoarcă cu răutate în priviri    Urmează pasul al patrulea sau pasul întărâtării  Când neputința își strigă nemulțumirile și se roagă soarelui să răzbată  Dar noriilor, brutelor, li se spune că lumea e lor și trebuie s-o apere de lumină
 Al cincilea pas este pasul confruntării când brațele se ridică  Unele pentru a binecuvânta și altele pentru a lovi  Și din toată această aglomerare de ură și disperare răsare sângele șuvoi   Pasul al șaselea, și ultimul este un menuet cu moartea  Când lumina se stinge odată cu ultima răsuflare  Și bastoanele se ridică binecuvântând ofrandele aduse hulpavei    Minciuna, totul este scenariu inutil și grotesc căci moartea e sătulă  Ei îi trebuiesc perioade lungi pentru digestia tuturor morților  Numai că lumea nu mai are răbdare    

06. intre traire si candoare - between old age and candor - May 11, 2019 7:55:00 PM


cazusem intre rautati, frustrari si asteptari
si viata-mi era chin si penitenta-n van
zilele imi treceau frunze uscate cautand rigola
traiam mergand cu spatele-inainte, 
lipsindu-ma de viitor

tu m-ai oprit si-n vorbe-ai pus si smirna si aloe
si inimii i-ai spus ca sa ma ierte
mi-ai pus coroana mainilor pe frunte
si impreuna incercat-am suferinta
si gandurile le-am dat la darac

cauta un batran sa-ti spuna ce e viata: 
ca-i paradis si iad in ochiul tau
iar un copil sa-ti spuna cum e ziua
in care te oferi suras si zambet
caci altceva nu ai

trezeste iar la viata copilul ce se zbate-n cusca vietii
si-incepe sa devii batranul intelept
caci viata este darul ce-l primesti din mana-i sfanta
si e pacat pe intristari cu jale sa-l risipesti
gaudeamus igitur


between old age and candor


I fell in the midst of anger, frustration, and expectation
and my life was just torture and penance
my days passed like the dried leaves to the sewer
I was going with my back to the front,
lacking all my future

you stopped me and put the myrrh and aloe
and you told to my heart to forgive me
you put your hand on my forehead like a crown
and together we tried the suffering
analyzing all my thoughts

you have to look for an old man who will tell you what life is:
because for you it's paradise and hell in the same time
and look for a child who tells you about the day
in which you offer yourself as a smile 
because you have nothing else

awakens again the child struggling to live in the cage of life
and you begin to become the wise old man you want to be
because the life is the gift that you receive from His holy hand
and it is a pity to weep him in sorrow and to waste him
gaudeamus igitur
07. surâzând ca o închisoare, patul - May 11, 2019 7:53:00 PM



oh, Doamne. sunt îndrăgostit.rostite, aceste cuvinte îmi par străinedar știu că patul mă așteaptăsă-mi macine îndoielileși să-mi întunece zările
da Doamne, e a mea.și tot patul e cel ce-mi îngâna răsuflareamare de foc într-un pustiu de gheațătrupul ei mustind abandonareși al meu cerșind îndurare
iată Doamne, minunea minunilor. copilule cel ce leagă două trecuturi într-un viitoracum, noaptea gângurește cuibarindu-se-între perneși rămân depănând sunetelece-mi vor legăna liniștile
nu mai are nici o importantă acum,patul e rece și dușmănoscândva vibram ca o vioara în noapteacum răsuflarea mea e atât de linăcă nici nu mă regăsesc de multe ori
noapte luminată uitare


08. jumătatea mea, jumătatea ta - May 11, 2019 7:53:00 PM


   eu am o jumătate de lume, noaptea. tu ai o jumătate de lume, ziua  oricât de mult te doresc, niciodată lumea ta nu-mi va fi accesibilă  la fel cum nici a mea nu îți poate fi, dar idea întregului alină    lumina din mine tânjește după lumea ta,   tăcerea din tine arde toată lumea mea  amalgam din care poți împleti firul iubirii ideale  urmează-mă îmi șoptești dar întunericul nu poate fi străpuns, e prea adânc  dar lumina nu cedează, ea știe că orbirea îmbracă întunericul  și gustul sângelui desenează linia buzelor    Doamne, de ce ai lăsat jumătățile pe lume?  de ce ne-ai osândit la căutare   lăsând disperarea să ne macine în moara ei?  

09. notele sărutului - May 11, 2019 7:52:00 PM


   aria iubirii începe cu notele firave ale sărutului  dar nu toate sunetele sunt sortite viețuirii  sunt sunete ce mor încă din fașă  la început, sărutul pipăie aerul  și moare fulgerat    apoi vin recitativele  când noaptea se umple de simfonia trăirii  și cerul arde, carnea arde, plămânii ard  iar dincolo de dorință, spațiul se golește făcând loc ariei  în care sărutul se împlinește pe sine însuși  trupul vibrează, suflarea rezonează  și aerul își potolește strigătul    fulgerat de moarte  aerul pipăie stânca răbdării  sunetele prind iar viață, mai întâi un susur  apoi mare dezlănțuită, furtună despicând tornade  și când ultima răsuflare cade cortină, trupul se regăsește, mustind    săruta-mă, săruta-mi trupul și aria uitării mă va legăna în moarte

10. atât de dureros, auzul - May 11, 2019 7:52:00 PM


   să ard în tăcere, să scurm în cenușă și casă să-mi fie o zi fără ușă  să între, să iasă, furtuni și-înnoptări când viața-mi împarte tristeți și-încruntări    eram în burta chitului, atât de aproape și-atât de departe  că nici nu ai crede că duc chițu-n spate  aud cum lumina scâncește să intre și viața mă ceartă în zeci de cuvinte  adună-mă din tăceri și închide-mă-n minte    te aud cum șoptești, și-ți aud tunetul Doamne, aici este noapte și lumea chiar doarme.   se-închină la idoli mânjiți pe hârtie și-n vise ei văd cum norocul adie  desparte-mă Doamne de Iuda din mine, și aruncă-mă între tăceri  dar lasă-mi Doamne cheile uitării să mai mi-aduc aminte de sunetul de ieri    dincolo de mine sunt cuvinte și dincolo de ele sunt alții asemeni mie  căutători de comori abandonate, uitate  zâmbetele nu sunt sunete dar le îmbracă-n aură și inima răspunde oricărui curcubeu  lăsați-mi patima plânsului căci numai auzindu-mi suspinele pot spune: văd Doamne ce-i săpat în mine…
departe în mine văd lumea dormind, aud firul cum creşte lumina desfrunzind

11. copilul din mine e mort - May 11, 2019 7:51:00 PM


   m-am trezit buimac, mirosea a mort în jur  cu toate că soarele își făcea datoria cu prisosință și lumina spăla temerile  ceva nu era în regulă. mi-am pipăit inima și ea era cu ale ei  mi-am pipăit ochii, nasul și urechile  aș fi putut striga: acum văd  dar nu știam ce văd  și nu mai știam ce aud  iar nasul mă avertiza că ceva nu e în regulă  pipăiam, știam ce pipăi dar curiozitatea se evaporase  târziu, am realizat ce s-a întâmplat  golul din mine plângea  încet, suspinând  și nu-și mai găsea preaplinul    când copilul din tine pleacă departe  e semn că și rostul tău  rătăcește   cu dor de ducă

12. te-am visat - May 11, 2019 7:51:00 PM


   și-n visele mele prezentul avea căldura palmelor căuș  ce se odihnesc pe marginea amăgirilor  doborâ-m-ar îndoielile din cerul cu gust de carne crudă    fluturii se coc  în alveola stomacului  și-și iau zborul, stol de regrete ce n-au eclozat  despărțind viitorul de prezent    dincolo de mine e câmpia pârjolită a neputințelor  poate că un cuvânt ar fi izbutit să spargă tăcerea ce ninge cenușă  dar nu toate cuvintele știu ce-înseamnă zborul

13. când soarele-și întinde brațul - May 11, 2019 7:50:00 PM

   nevoia de atingere, o mică satisfacție  cu care orice om copil se-îngână când adoarme    ochii, ferestrele sufletului, odată deschiși  nu mai pot stăvili șuvoiul de întrebări și sentimente    credeam că doar curiozitatea se ascunde în spatele tactilului  dar degetele mele încercau atingerea ușoară a coardei sensibile    iubește-mă cum numai eu mai știu iubi  și scrie-mi epopei pe pielea-încinsă și-așteptândă    tot ce-i creație așteaptă mângâiere  și-o vorbă susurată cu dragoste deplină

14. oare de ce mă caută lumea doar ca să mă insulte? - May 11, 2019 7:50:00 PM


 stau liniștit în fața televizorului. e închis de-o veșnicie.  dar nici așa nu sunt în siguranță.lumea tot vine peste mine  join us! am scos bateria de la telefon. e liniște...    am văzut oameni. era un ziar de demult.  acum dacă ies pe stradă văd numai mutanți conectați  încerc să-mi amintesc  când am văzut ultima oară un om citind    cartea ucide! mai bine fără. țara te vrea prost!  ei nu se mai uită în jos. acolo sus aerul e respirabil, ca și motocania  și manualele școlare este un subiect intens... au conchis    camera mea s-a zidit în tăcere  cărțile stau cuminți pe rafturi și-și așteaptă  moartea  voi rămâne cu ele. dragostea nu mai are loc. nici lectura    cred că am greșit titlul. lumii nu-i pasă.

15. în expectativă - May 11, 2019 7:48:00 PM
 sunt gata să mor
 dar ochiul din ceafă-mi șoptește:  mai stai cu mine  ridic  piedica  și roata se-nvarte  ducând butoiașul spre altă-amăgire  un șir de cocori  un alt anotimp  și lumea ce-aplaudă tâmpla  din tâmplă-mi răsare un alt anotimp  cu trena-i de frunze și moarte  o piedică strică tăcerea din jur  și ploaia-mi închide ochiul din ceafă

16. dependent emoțional - May 6, 2019 6:08:00 AM


   glasul tău, țipătul, urletul  îmi umple sufletul de pace și liniște  asta înseamnă că ești aproape  că-ți pasă, că suntem vii    nu mai alerga (după alte femei... opțional)  te vreau întreg, fără lipsă la gramaj ( cele 21 de grame esențiale)  și mai ales, mai ales... mi-e frică să nu te rănești  așa că nu încerca să faci ceva...    lumea s-a luptat și luptă pentru eliminarea sclaviei  ca sclav, îmi poți lua hrana, odihna, viața   dar visele rămân ale mele marcă înregistrată  ca sclav emoțional depind de tăcerea sau urletul tău    într-un ocean de liniște, pot gusta libertatea de a muri sau de a trăi  fie mie dorința de-a tăia cordonul ombilical

17. prizonier în regatul tăcerii - May 6, 2019 6:07:00 AM


   devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite  și le era frică, puteam să le cuceresc  așa că m-au încercuit  m-au îngenunchiat și mi-au cerut  să vorbesc  dar primii luați au fost ochii  să nu mai văd ce-i în jur  apoi mi-au luat dinții să nu pot opri șuvoiul  și la sfârșit mi-au luat mințile  rătăcitor, pipăind drumul  și revărsând potop de cuvinte fără rost  am fost lăsat în libertate  scăpaseră de-un incomod care putea tăcea  mai mult decât tot regatul    cine sunt? unde sunt? în ce timp?  

18. dialogurile însingurării - May 6, 2019 6:07:00 AM



spune-mi ceva frumos  aș vrea dar nu știu prea bine ce și n-aș vrea să rănesc  spune-mi că...  ai o casă frumoasă, ai o mașină super și îmi plac toate lucrurile tale  ceea ce dovedește că ai gust  știu. am gust, am miros, scot sunete și pot fi pipăit  îmi plac postările tale pe facebook și pe twitter  s-ar putea să-ți placă și patul dacă ajungi în el  și bucătăria, și micul dejun preparat  și barul și biblioteca  și cred că nici prezervativele nu-s chiar așa de urâte  vezi? știam că o să te superi. din cauza asta... nu văd... tăcerile m-au orbit  și cuvintele, cuvintele s-au îmbrăcat cu trupul meu  ducându-mă de nas  eu nu știu să vorbesc așa ca tine, dar   darurile se dau de Paște și de Crăciun adică la naștere și la moarte  de ce ești așa de rău  eu? rău? glumești  cum poți spune despre cineva că e rău dacă nu îl cunoști?  îmi știi casa, mașina, hainele  dar pe mine, pe mine mă cunoști? dacă aș dispărea ce ar rămâne în urmă?  

19. și l-am simțit în pântece - May 6, 2019 6:06:00 AM


  ploaia își face de cap, se strecoară ca o șoaptă părăsind burta norilor, prăvălindu-le dorurilepână când tunetul, înfiripat despică cerurile cu un dangăt de clopot mic cu un zbucium   cu tăria spăimoasă a avalanșelor  și cerurile mi-au vorbit cu tăceri spintecate de lacrimi   cu morți nejeliți, cu spaime nemeritate  cu vieți risipite și cuvinte uitate  mai dați-mi o tăcere  să-mi cern toate amintirile  și tunetele și ploile cu tot potopul regretelor mă vor urma  undeva departe... marele clopot așteaptă  să-mi fure trupul lăsându-mi auzul

20. Ianus - me and the camera - May 6, 2019 6:06:00 AM



retina mea și aparatul foto  surprind aceeași realitate  retina din interior  și aparatul din exterior  dar ceea ce e ciudat  e că niciunul nu reține   ceea ce eu simt  aparatul reține o vârstă  retina o stare  și între cele două  sunt eu...  trăirea

21. fără scăpare... - May 6, 2019 6:05:00 AM


   ai intrat în viața mea așa cum orice om intră în viață: cu reținere și vociferând  eram destul de liniștit chiar dacă uneori tăcerea mă sufocă  gurile de aer proaspăt erau cu atât mai gustoase  cu cât apăreau sincopele mai des    orizontul ultim nu apărea printre preocupările mele  și nici nu-ți duceam dorul, pur și simplu eram un ignorant iar tu inexistentă  și viața era frumoasă (sau cel puțin așa credeam) și merita trăită   până la ultima secundă, până la ultimul strop    numai că, subliminal îți primeam mesajele  și nu-mi mai păreai atât de spăimoasă, de înfricoșătoare  începusem să țin la tine, dependența atenua și estompa realitatea  și deveneai o mare de pace și tăcere, dorită, așteptată    acum, când prezența devine scop, descopăr plasa țesută cu grijă  și mă întreb.. (retoric, știu)... de ce faci asta?  

22. ieşirea pe la Sărindar - May 6, 2019 6:04:00 AM



primăverile seamănă între ele?nu mai ştiu... sau poate că toamnele îmi fac programulşi cerul umblă cu nasul înfundat şi strănută mereucert e că şi cuvintele, stinghere,îşi trag obloanele, albindu-seşi abandonandu-si foilela început nu realizezi, dar cu timpulcand se strâng rolă după rolăîţi dai seama ca viaţa este un film (inutil?)de cele mai multe ori nepremiatiar la final vezi că eşti singurşi plasatoarea îţi şopteşte...poftiţi vă rog
„Dragi colegi iubiţii mei confraţi, în România ţara noastră a tuturor, suntem călcaţi în picioare!”Şi culmea e că picioarele mai şi put

23. invizibil - May 6, 2019 6:04:00 AM



cine ar fi putut crede la orele de fizica experimentalaca gravitatia poate fi exemplificata mult mai usor si fara a afecta nemultumitele mereprin voluptatea ridurilor si a pungilordaca nu ar fi cuvintelenimeni nu si-ar aduce aminte  de nimenipentru ca urmele se dizolvain vacarmul straziisau pleaca odata cu prima mareedar cuvintele ramansi pot povesti cum arata mintea ce le-a strans in randuripestrite, impiedicateridateca si viata ce ma suportapentru ca etalez un simulacru de labirintprintre riduri oftate


24. nu voi şti niciodată... - May 6, 2019 6:03:00 AM



unde se termină un vis şi unde începe o realitatepentru că mersul pe sârmă cere multe ore de practicăşi avânt.
pentru mine, zborul a murit săgetat de Erosera la început când de-abia îşi luase carnet de arcaşşi-şi exersa neliniştile
neputând zbura, am încercat păstorituldar transhumanţa cuvintelor implica pierderi imenseşi nimeni nu voia să rişte o cădere sau decădere din drepturi
asemeni lui Abel, am înfipt fierul în carneşi ofrandele se ridicau rânduri, rânduri, stârnind neliniştepână când toate cuvintele m-au trădat, lăsându-mi mâinile jertfă
dar chiar dacă nu voi şti niciodatăasta nu înseamnă că nu am încercat puterea ecouluizbătându-se între cele două ziduri de apă
cine a trecut cu bine puntea suspinelor...

25. Quo vadis... - May 6, 2019 6:02:00 AM

În afara timpului și a trupuluisauEvanghelia luminii
Cine sunt eu? De unde atâta îndrăzneală și hotărâre? Cine ține pana atunci când cuvintele se aștern cuminți? Mulțumesc din suflet pentru încrederea acordată. Mulțumesc cerului pentru lumina dată și îți mulțumesc ție cititorule pentru îndelungă răbdare. Fie ca bucuria să ne unească sufletele.Din adâncuri de memorie ies ca untdelemnul la suprafață stări, trăiri, fapte și imagini. Începutul se lasă așteptat așa că până la ivirea lui mai bine să mă ocup de tablouri, să le șterg de colbul împietririi și la timpul cuvenit fiecare își va afla locul și poziția.
Acolo unde cerul coboară și-ți sărută fruntea
Știu că noaptea lumina se strânge și nu-și face loc prea ușor către sufletele noastre ce cad în amorțire. De aceea numai luna mai privește cu milă la stingerea zbaterii, iar stelele se apropie de sufletele noastre ca să picure smirnă și tămâie peste rănile primite. Lumea doarme. La fel și ucenicii mei. Chiar și măslinii Ghetsimanilor își trag sufletul smeriți și cad în uitare pentru a nu fi martorii zbaterii. Chiar si când doarme marea tot mai freamătă mângâind nisipul domolit. Cum aș putea uita zbaterea din gât știind că urzeala se apropie de capăt. De capătul cui? Doamne, știi că nu eu sunt cel ce hotărăște dar cum pot oare uita faptul că-s carne din carne și sânge din sânge? Chiar dacă sunt Fiul Tău nu sunt aidoma Ție întru totul. Cum altfel aș putea trece prin viață? Tu m-ai dat și te-ai dat lumii tocmai pentru a-i arăta că nimic nu ne desparte. Fiecare părticică din trupul și din sufletul meu sunt aidoma tuturor celorlalți din jur. Asemeni lor duc la gură bucățica  pentru casă-mi astâmpăr foamea pentru că numai văzându-mă pot crede că sunt asemeni lor. Dar ce înseamnă moarte încă n-am învățat. Dar iată că a venit și timpul ei. Nimic nu e mai presus de puterea ei decât mărinimia ta și durerea mea. Durere pentru obidiții care rămân aici fără sprijin și durere pentru că nu am cum să le arat bucuria fără de margini care urmează. Eu sunt inainte mergatorul, cel ce le arată că totul e posibil. Când intri în viață sufletul coboară odată cu tine din tăria cerului în aluatul plămădit. Asemeni fiecăruia și eu am fost lumină sortită aluatului. Pentru că numai trecând toate vămile pot înțelege durerea, sfâșierea și bucuria vieții. Mama încă plânge atunci când își primește pruncul la sân dar bucuria e ca o ploaie înmiresmată ce curăță rugina și mizeria.  Atunci când ieși din ea e ca și când ai trece o punte: în față este bucuria ce te așteaptă cu brațele deschise, încrezătoare că vei putea, în spate rămâne toată zbaterea ta și nepăsarea celor din jur și tot ce contează e puntea suspinelor pe care o treci fără urmă de teamă, cu inima senină și sufletul ușurat. Sunt și oameni care nu sunt pregătiți, care se agață de viață, trăgându-se cu disperare înapoi. Și asta nu pentru că ar mai fi ceva de dus la îndeplinire sau că ar mai avea de alinat o durere sau o suferință. Nu. Spaima e ceea ce îi ține cu sufletul în palmă. Spaima că pleacă fără să ia nimic din ce au strâns. Spaima că pleacă fără să scape de tot veninul ce le umflă gingiile. Spaima că dincolo nu se vor mai bucura de supunerea și orbirea celor din jur constrânși. Spaima că dincolo cuvântul lor nu mai are aceeași importantă, aceeași greutate. Sufletele curate inundate de iubire nu au de ce se teme. Ele pleacă ușor fără rețineri și fără zbateri pentru că știu că întoarcerea în lumină   nu le poate aduce nici o suferință, nici o apăsare. Dacă i s-ar spune omului că-i făcut din lumină  și că-n lumina se va-întoarce nu ar înțelege. El nu poate înțelege decât ceea ce pipăie, ceea ce atinge, ceea ce gustă, ceea ce miroase. “Din lumină  te-ai născut, în lumină  te vei întoarce” aceste vorbe nu au înțeles și nici consistență. Lumina nu poate fi pipăită, nu are gust și nici miros. De aceea mai bine să-i spui că din țărână s-a născut și în țărână se va întoarce. Pământul poate fi pipăit, sărutat, mângâiat, întrebat. Chiar dacă nu-ți spune nimic, el nu rănește ca lumina. L-am întrebat pe Petre “cine sunt eu?” și el spășit a spus “Tu ești Hristosul Doamne”. L-am întrebat pe Ioan “cine sunt eu?” și Ioan lăsându-și ochii în pământ a șoptit “de ce mă încerci Doamne? știi că te iubesc mai presus de propria mea viață”. L-am întrebat pe Iuda “cine crezi tu că sunt Eu?” la care, el, iscodindu-mă neliniștit a spus: nu știu cine ești și de unde vii, dar pot să-ti spun ce văd… eu văd o inimă plină de iubire, văd o privire semeață ce străpunge întunecimile sufletului și mai ales văd un trup înveșmântat cu mantie roșie ridicând întinderea câmpiei până la nesfârșirea cerului. Văd trupul asta spărgând tumultul norilor cu neliniștea sa, văd uitarea ce cade sfărâmată la picioarele tale. Te văd drept în furtună și cerul coborandu-și buzele ca să-Ți sărute fruntea. NU știu cine ești, nu știu de unde vii, dar știu că tot zbuciumul și durerea noastră se topesc sub mângâierea Ta.“Bine ai grăit tu Iuda. Dar în același timp, ai și ascuns multe.”“Cum pot să ascund ceva ce nu știu?”“Ba tocmai pentru că știi, sufletul tău arde în chinuri. Dar inima îți spune că așa trebuie. Și eu îți spun și ție ca și femeii păcătoase “iertate îți sunt păcatele”, așa că lasă rațiunea să triumfe, lasă inima să facă ceea ce sufletul tău nu ar vrea”“Și ce se va alege de noi Doamne?”“Nimic din ceea ce trebuie să se întâmple nu va lipsi de la întâlnire. Ceea ce a fost scris aceea se va împlini. Întocmai după cum au scris prooroci și legea.”Și l-am lăsat să plece.Ucenicilor mei le e greu să mă urmeze. Știu și mă supun. Singur am venit pe lume, singur trebuie să mă retrag din lume. Chiar dacă întoarcerea mea va aduce alinare și bucurie nu toți se vor bucura. Toată ordinea știută se va răsturna. Nimic nu va mai fi ca înainte. Iubirea și ura se vor bate pentru fiecare suflet. Chiar dacă iubirea iartă nu toți vor iertarea. Chiar dacă iubirea alină, nu toți caută alinarea. Chiar dacă iubirea unește nu toți acceptă unirea în cuget și-n simțire. Și iubirea nu ține de foame cum ține ura, pentru că veninul e mai dulce ca mierea și cine a apucat să-i simtă gustul nu mai poate scăpa. Foamea trupului îi cere tot mai mult și mai mult. Și astfel ura se strecoară împresurând trupul pe dinăuntru, întărind inima, înăsprind sufletul și stingând orice simțământ. Dar Tată, numai cine nu a dus păcatele lumii în spate și rana iubirii în inima nu poate înțelege cât de greu îmi vine. “Îndepărtează Tată cupa asta de la mine dacă e cu putință, dar Tu știi cât Te iubesc și știi că nu pot să ies din drumul drept.” Tatăl meu, Tatăl meu să nu mă părăsești căci fără ajutorul tău nu știu dacă pot trece puntea.“Știu că nimic nu mai poate fi schimbat și mai știu că nimic nu trebuie schimbat. Facă-se voia Ta și în mărinimia Ta alungă de la mine teama și indoiala ce macină în adânc.” Iată, zorile se spală pe mâini de sânge, sudoarea stoarce ultimele picături, lacrimile sărută fața ostenită a pământului. Mă dau plecat destinului. Iuda vine însoțit de ostași. O armată de făclii inundă spaima nopții cu lumini tremurate. Deznodământul e tot mai aproape. Hai Iuda. Apropie-te. Sărută-ți Învățătorul. Arată-le pe cine trebuie să ridice din această lume. Spune-le tuturor că împărăția cerului nu-și deschide porțile pentru treizeci de arginți. Dar ceea ce nici măcar tu nu știi este că împreună ne vom înfățișa înaintea Tatălui. Nu ridica mâna și mai ales nu scoate sabia. Pentru că cine ridică sabia de sabie va fi doborât. Să dăm Cezarului  ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu să-I dăm ceea ce îi aparține. Cine vrea să Mă urmeze să-și ia crucea în spinare, să-și lase casa, familia și să-Mi urmeze. Eu deschid doar drumul.