Despre mine

Ada Lowood

Giulea M. Andreea 19 | Gemini | Romanian Blogger | Writer | Journalism Student | Made of words, stories, colors, imagination and mint.

Blogs Home » Personal » Personale » The Owl

The Owl

The Owl e blogul pe care am vrut mereu să-l citesc! Este un loc special unde scriu despre lucrurile care îmi plac și în care învăț să fiu responsabilă și (aș vrea eu) unde învăț să mă țin de termenele limită, stabilite tot de mine, dar pe care le depășesc din cauza lenei sau a altor factori (dar mai mult a lenei)
 
La un moment dat, în timp, am început să caut în online tot felul de lifehack-uri care să mă ajute să trec prin diferite etape sau faze mai mult sau mai puțin complicate pentru mine. Știu că și voi ați făcut asta la un moment dat, așa că sunt aici să vă ofer un pic din cugetările mele de viață. Nu am niciun hack pentru nimic, așa că să nu vă faceți speranțe prea mari, dar sper că blogul ăsta să vă placă și să vă ajute într-o oarecare măsură să vă faceți o idee despre ce bălmăjesc eu pe aici. 


Articole Blog

01. Despre exces și cum să clasificăm informațiile pe care le primim - Aug 11, 2019 9:07:00 AM

Nu e o noutate faptul că suntem într-o vreme în care informația e la îndemâna oricui, iar oricât de utile pot fi știrile și amalgamul de noutăți care-ți apar în feed din secundă în secundă, nu înseamnă că sunt neapărat ceva indispensabil.
Când Diana de la finesociety.ro și-a deschis site-ul, eram tare fascinată de natura scrierii ei și obișnuiam să intru în fiecare zi cu speranța că a postat ceva nou. De atunci, am început să caut alte blog-uri și pagini care să mă bucure la fel de mult și care să reușească prin ceea ce scriu să mă convingă să mă întorc pe pagina lor. În timp, mi-am dorit să găsesc o platformă în care să pot citi toate blogurile pe care le urmăresc, fără să fiu nevoită să intru la „reading list-ul”de pe Blogger.
Aplicația respectivă se numește Bloglovin, iar când am reușit în cele din urmă să îmi fac cont am avut câteva mici neînțelegeri cu ea (aplicația) în materie de organizare, în sensul că urmăream foarte multe lucruri care nu aveau legătură cu mine și cu interesele mele generale, iar multitudinea de știri și de titluri pe care le primeam zilnic mă făcea să mă simt un pic agresată, fiind un fel de obligație „ai dat click pe follow, acum trebuie să te uiți”, numai că, lucrurile nu stau chiar așa.
Procesul e același ca la toate rețelele sociale, dai follow și primești în feed postările pe care oamenii pe care îi urmărești le-au publicat. Simplu, doar că nu e chiar așa. Nu te obligă nimeni să citești ceva care nu-ți place sau care nu te atrage în mod deosebit sau care nu ți se pare măcar puțin interesant, iar gusturile se pot schimba în timp. Un alt lucru ar fi tema discutată pe pagina urmărită, și aici dau exemplu Ziarul Adevărul, pe care îl urmăresc mai mult pentru reportaje decât pentru știri, dar care mă umple zilnic cu notificări despre evenimentele care s-au întâmplat sau care urmează să se întâmple.
Ca student la jurnalism, ni s-a cerut încă din anul I să citim presa pentru o mai bună înțelegere mai multor elemente ce țin de domeniu și care nu pot fi înțelese decât prin lucru practic (care ține și de citirea știrilor). Nu pot nici să mă laud că citesc presa foarte des, deoarece nu vreau să am în minte gânduri prefabricate de o lume într-o veșnică goană după senzațional care le aduce profit. Da, pot să îmi aleg singură știrile, iar asta și fac, dacă nu le aleg cum trebuie, e greșeala mea și cel mai probabil o să învăț din ea, dacă nu, viața merge mai departe. Doar pentru că informația ne este mereu la dispoziție, nu înseamnă că trebuie să fim absorbiți de ea. Sunt oameni care își petrec mare parte a timpului înjurând oameni care vorbesc la TV, sunt oameni care scriu lucruri răutăcioase în comentarii în online înloc să dea unfollow sau unsubscribe și să caute lucruri care îi atrag.
Odată făcut asta, poate fi chiar amuzant să stai online și poate chiar poți scăpa de stres uitându-se la youtuber-ul tău preferat sau citind o postare nouă scrisă de o persoană pe care nu o cunoști, dar îți plac postările ei și vrei să afli ce părere are despe o anumită temă, o persoană care te inspiră.
Bloglovin’ obișnuia să mă umple de știri, pentru că am ales să urmăresc site-uri de știri în același loc unde primeam noutățile de pe bloguri. Știrile însă se strângeau atât de mult încât îmi era imposibil să citesc tot și nu era nicio șansă să ajung la postările care mă interesau cu adevărat. De aceea trebuie să existe o ordine în ceea ce faci și să nu ajungi să te pierzi într-o mare de lucruri care nu ascund ce contează de fapt. Pentru că în acest fel îți poți pierde și timpul și energia în online. Oare de ce ne simțim obosiți după ce stăm o zi întreagă să ne uităm la clipuri pe youtube? Pentru că unele clipuri asta fac, mănâncă timp și energie.
Nu spun că știrile sunt rele (sau că nu e nimic bun de văzut pe youtube), spun doar că se strângeau foarte multe (ceea ce e și normal), de aceea m-am decis să le separ în două aplicații diferite. Dacă aș fi știut să îmi fac propria aplicație, probabil aș fi încercat să le sortez cumva pe categorii, dar cum nu am cunoștințele necesare, mă limitez la ce am: aplicațiile disponibile și utilitatea pe care trebuie să o aibă.
Tu ești în control asupra feed-ului tău, iar cu un singur click poți accepta sau respinge orice tip de informație ar putea apărea. ține doar de tine cum vrei să îți gestionezi contul și cât de mult timp vrei să pierzi urmărind clipuri pe youtube sau stresându-se de un incident care s-a întâmplat în ultima oră într-o zonă în care nici nu te afli.
E o chestiune de alegere.
02. Despre agende neterminate și jurnalul perfect - Jul 20, 2019 5:15:00 PM

Imaginație sau nu, oricine poate crea un jurnal perfect. Sună ciudat, nu-i așa? 
Ei bine, mereu am mers pe principiul ,,vreau și eu lucrul ăla! Și totuși, pot și eu să fac unul, de ce să dau banii pe el când ies mult mai bine dacă îmi fac singură.” Genul ăsta de încăpățânare m-a ajutat să învăț să fac mandala și să îmi fac propriul bullet journal. Partea amuzantă e că odată ce începeam, nu eram nici măcar pe aproape de toate lucrurile frumoase pe care le vedeam online. Pagini pictate, avatare superbe care nu o să îți iasă niciodată așa de frumos (ceea ce e și normal). 
Agendele au fost mereu un factor de interes pentru mine, încă din copilărie când îmi puneam ochii pe câte un caiețel frumos colorat, special gândit să îți atragă privirea. Încă de atunci desenam și măzgăleam (a se citi: scriam) și făceam tot felul de linii care nu mai știu ce semnificau, dar în mintea mea de atunci, toate se îmbinau frumos între ele și făceam ceva care mă bucura. 
Câțiva ani mai târziu, plăcerea astea s-a transformat în stres în momentul în care am început să am o agendă pentru orice: blogging, bullet journaling, desen, notițe și (aproape de fiecare dată) una pe care nu o folosesc deloc, dar care trebuie să fie mereu prezentă în geantă. Principala mea grijă în ceea ce privește agendele a fost partea de estetic, trebuiau să arate frumos, iar asta se pierdea în momentul în care trebuia să scriu ceva în grabă și nu mai nimeream agenda respectivă. Pe lângă scrisul urât, erau și tăieturi  care îți luau ochii și care nu aveau ce căuta în încercarea mea de a plănui jurnalul ideal.
O altă problemă pe care am întâmpinat-o în tentativele mele de a perfecționa o agendă, a  fost acela veșnica dilemă: caietele care rămâneau nefolosite. E ca și cum ai avea pe raft o carte pe jumătate scrisă, iar povestea se termină la jumătate, așa mă simt în momentul în care mă trezesc cu o agendă neterminată. 

Și totuși, o agendă frumoasă, este una inestetică, în care găsești notițe pentru aproape orice, una care să cuprindă gândurile și ideile pe care le ai. 

03. Recenzie: The Amateurs (2016) - Jul 8, 2019 10:42:00 AM

Pretty Little Liars a fost unul dintre serialele mele preferate din liceu, până în punctul în care am dat de cărți și am început să aflu mai multe despre mincinoasele noastre preferate. Nu am văzut seria până la sfârșit pentru că începusem să nu mai fiu atentă în momentul în care rula episodul, așa că am preferat să renunț. După etapa PLL, am trecut la The Lying Games, aceeași poveste, cărțile mi-au plăcut mai mult decât seria TV (care era deja anulată din câte îmi amintesc). 
După aproape două serii citite, Sara Shepard a devenit un nume care mă duce cu gândul la adolescenți cu secrete ucigașe și oameni bogați, dar și la încurcături de situații și momente periculoase. În ceea ce privește The Amateurs, nu m-am putut abține să nu zâmbesc când am dat de scene sau idei asemănătoare cu cele din PLL. Povestea este una puternică, multă implicare emoțională și mult mind game ( manipulare și șantaj ), dar toată treaba mi s-a părut ceva diferit și faptul că a fost ușor de citit și captivant m-a făcut să nu o las din mână. Grupul de pe Case not solved m-a fascinat încă din punctul în care s-au întâlnit și Aerin s-a decis să se alăture  pentru a ajuta la rezolvarea cazului surorii sale. 
Au fost momente în care m-am plictisit de unele scene și unele în care mă simțeam parte din grup, mai ales când închideam cartea și începeam să mă gândesc la toate indiciile și  teoriile legate de moartea Helenei Kelly, care i-a pus pe treabă încă din primele capitole pe tinerii noștri detectivi. Teorii care nu au coincis niciodată cu ale mele și care i-au îndreptat ușor spre arestarea a doi oameni, posibili vinovați de moartea Helenei. 
În principiu a fost ok, suficient de interesantă pentru a te face să citești mai departe și suficient de ușoară încât să o citești într-o zi. Sunt scene în care sunt descrise cadavrele unor oameni în urma unei morți violente, dar pe lângă scenele acelea mai serioase, avem momente de prietenie dintre personaje, de ură și de nesiguranță, dar și multe piese de puzzle care încep să se îmbine treptat pe parcursul cărții. 


04. Multitasking-ul: Între fun și coșmar - Jun 14, 2019 5:36:00 PM

E  frumos când vezi că reușești să faci mai multe lucruri de odată. Când eram mică, mă jucam în timp ce ascultam reluările de la desene, concentrată atât pe ceea ce făceam cât și pe ceea ce se vorbea în episodul respectiv. De atunci, am crezut mereu că sunt bună la așa numitul multitasking și era un timp în care mă simțeam mândră de atenția mea distributivă. Dar oare am fost vreodată productivă?
În ultimele luni am început să observ tendința de a lucra la mai multe proiecte în același timp, 10 tab-uri deschise care, cel mai des rămân în bară (necitite) timp de zile întregi, iar când încep să nu mai am loc de ele le abandonez. Iar cum închid lungul șir de site-uri pentru documentare, se dezvoltă tendința de a da X și la paginile de word unde am lucrări începute și neterminate. Granița de la o joacă până la lipsa de productivitate s-a scurtat și mai mult în momentul în care am căutat pe google despre multitasking și am realizat cât de mult m-am mințit în acești ani. 
Biologul molecular, John Medina, crede că ia în jur de 50% mai mult să finalizezi ceva când treci de la un task la altul.  Ceea ce ne face cu 50% mai puțin productivi, dar sunt și alte consecințe care țin de multitasking precum sugerează multe studii, de la scăderea IQ-ului până la creșterea nivelului de stres și încetinește capacitatea de memorare. Desigur, e mai ușor să închidem căsuțele care ne apar pe ecran decât să stăm să le citim pe fiecare, citești două-trei, te plictisești și încerci să faci altceva, stai o oră pe facebook ca apoi să realizezi cât de repede a trecut timpul și că mai ai doar o oră până la finalizarea proiectului care trebuie predat. Răspunzi la un mesaj, scrii jumătate din temă, mai dai un mesaj și apoi te întorci la temă, doar că la altă materie, pentru că te-ai plictisit de cea la care ai lucrat inițial. 
Multitasking-ul este o îndemânare care prinde bine în CV și o mențiune drăguță în scrisoarea de intenție, dar cum a devenit un skill imposibil pentru om, unul dintre cele mai căutate aptitudini ale unui potențial angajat? Simplu, în era vitezei încercăm să accelerăm astfel încât să ținem pasul cu absolut orice, de la tehnologie până la piața de muncă, fiind o constantă întrecere care a crescut pulsul lucrurilor.
surse: Why Multitasking is Blocking Your Path to Success/ # 3 Reasons Why Multitasking Is More Unproductive Than You Think/ Mitul despre multitasking/ Want to learn faster? Stop multitasking and start daydreaming
05. Recenzie: Cartea oglinzilor (2017) - May 27, 2019 5:00:00 PM

Nu pot spune sigur dacă imaginea de fenomen literar ilustrată pe coperta din spate sau simpla citire a primei pagini a fost factorul care m-a determinat să adopt Cartea oglinzilor (pe care o găsiți aici) pentru câteva zile (fiind împrumutată de la Biblioteca Județeană). Îmi doream ceva ușor, care poate fi citit repede și care să nu mă plictisească, așa că m-am decis să îi acord o șansă. După vreo 20 de pagini citite, îmi făcusem deja o impresie, legându-mă strict de relația dintre Laura și Richard, ulterior m-am decis să continui pentru că eram intrigată de un lucru; la sfârșitul cărții am dat de însemnările unei persoane care a citit cartea înaintea mea, însemnări ce cuprind o listă a personajelor, evenimentelor și considerații, ca un fel de mic ghid pentru a înțelege lectura. 
Lista în sine, nu m-a ajutat foarte mult să înțeleg schimbul constant de naratori, cât m-a ajutat să înțeleg implicarea personajelor în povestea care a dat startul întregii cărți. Aceea scânteie de la care pornește toată treaba. Avem trei naratori care cedează ștafeta (povestea) celuilalt, pasând de la unul la altul un caz vechi de 30 de ani care nu a fost niciodată finalizat, caz ce constituie o provocare pentru cei trei care încep să intre și mai mult în poveste. 
La început, e un manuscris care se termină într-un anumit punct care lasă loc de interpretare. Sa fie mărturia unei crime sau doar produsul imaginației tipului ce a scris? Asta e întrebarea care dă startul și totul începe să se desfășoare în prezent (pentru că acțiunea din manuscrisul menționat mai sus se petrece undeva în jurul Crăciunului, în anul 1987). 

Un joc scenic, ce redă și ideea sugerată de titlu, este simetria dintre poveștile actorilor de atunci cu cei din prezent, dar și de cantitatea mică de informații care începe să se lege pe parcursul cărții când încep să se unească toate piesele din puzzle. Practic, cartea e ca un puzzle, fiecare personaj reprezintă câte o parte din el, iar piesele care le lipseau erau cele care afișau chipul criminalului, cum s-ar spune. Simetria de personalități, dintre generații și dintre caractere, variază de la un personaj la altul, dar e imposibil să nu te gândești, fie măcar pentru o secundă că unul dintre personaje nu se aseamănă cu un altul. 
La început, când încă mă aflam în partea manuscrisului lui Richard, asociam cumva cu Mincinoșii, urmând apoi să intru parcă într-unul din romanele lui Rymond Chandler. Totuși, m-am pierdut în naratorii și la final abia mi-am dat seama cine a fost cel care a rezolvat crima, dar asta pentru că ritmul a fost la fel precum al celorlalți, deși s-a simțit diferența dintre ei (din punct de vedere al personalităților ) prin dialog. 
Per total, mi-a plăcut, e genul de lectură pe care o poți citi într-o zi și te poți despărții de ea cu ușurință, dar care reușește să te scoată din rutină, chiar și pentru câteva ore. 
06. 20+ citate deștepte din #GIRLBOSS - May 18, 2019 11:37:00 AM

1. ,,când ești foarte prost la ceva și oricum nu vrei acel ceva, asumă-ți pierderile și mergi mai departe”2. ,,dacă n-ai fost bună la școală, nu lăsa asta să-ți omoare spiritul. Nu înseamnă că ești proastă sau lipsită de valoare ori că n-o să ai niciodată succes la nimic. Pur și simplu, înseamnă că talentul tău e la altceva, așa că profită de ocazie să cauți acel ceva la care ești bună și să găsești un loc în care poți înflori. Odată ce reușești asta, ai să fii de neoprit!”
~~~~~***~~~~~
Portretul unei #GIRLBOSS:Alexi Wasser (imboycrazy.com)
3. ,,Tratează-ți granițele și impune-ți o structură! Trebuie să fii propriul tău părinte!”4. „Clarifică-ți ce iubești să faci și (cu puțin noroc nu ești nici foarte nepricepută la asta) apoi încearcă să-ți dai seama cum poți să-ți câștigi traiul făcând asta! Nu fi speriată! Cu toții vom muri, e doar o chestiune de când și cum- așadar, fii CURAJOASĂ! Niciodată nu vei regreta că ai încercat să-ți împlinești visul! Nu rămâne cramponată în a pierde timpul, bere și petreceri. Sărbătorește atunci când e ceva de sărbătorit. Fii mândră de ceea ce faci. Nu face munca de mântuială. Fii cea mai bună. Fă în așa fel încât să le poți oferi altora ceva original și special care să le facă viețile mai bune.”
~~~~~***~~~~~
5. „Dacă înveți să-ți controlezi finanțele și să nu le permiți să te controleze ele pe tine, nu te vei mai trezi captiv la slujbe, în locuri sau în altă parte. Să înveți cum să-ți gestionezi banii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le vei face vreodată. Să fii într-un loc bun din punct de vedere financiar poate deschide foarte multe uși.”6. ,,este atât de simplu, deși mulți oameni par să aibă dificultăți în a o înțelege: nu cheltui mai mulți bani decât ai.”7. ,,Tata spune întotdeauna: valorezi exact cât următoarea ta lună și în primele zile de existență ale lui Nasty Gal și eu trăiam la fel. Indiferent de circumstanțe, trebuia să public licitațiile. Astfel, n-aș fi avut bani.”8. ,,Atunci când timpul petrecut făcând bani este semnificativ mai mare decât timpul pe care-l petreci cheltuind bani, vei fi surprinsă să afli câți bani poți economisi chiar și fără să te gândești la asta în mod special.”9. ,,Gândește-te la contul de economii ca la orice altă factură. Trebuie  plătit în fiecare ună sau vor apărea consecințe.”
10. „Dacă ești tentată să cumperi ceva, imaginează-ți doar că acei pantofi noi sunt făcuți de fapt din bancnote de 20 de dolari. Ar arăta bine acele bancnote de 20 de dolari dacă s-ar murdări pe trotuar? Nu, n-ar arăta bine. Asta e din cauză că banii arată  mai bine în bancă decât pe picioarele tale.”
11. „Nu primești lucrurile pe care le ceri.”
12. „Dacă ești frustrată pentru că nu obții ceea ce îți dorești, oprește-te o secundă: ai cerut direct acel ceva? dacă nu, nu te mai plânge. Nu te poți aștepta ca lumea să-ți citească gândurile. Trebuie să te exprimi, iar uneori asta e la fel de simplu cu a spune: Hei, pot să iau eu asta?”13. „Luxul poate fi o experiență minunată, iar lucrurile din jurul tău ar trebui să fie reprezentative pentru viața pe care ți-ai construit-o, câtă vreme îți aloci timp să le apreciezi. Mi-am cumpărat recent tacâmuri de argint și, când îmi mâncam iaurtul azi-dimineață, n-am putut să nu mă gândesc: Această linguriță e serioasă!”
14. „Cunoști tipologia: întotdeauna se plânge, e concediat des, i se sparge mașina, iubita îl înșeală. Acești oameni sunt convinși că viața e nasoală...așa că e. Este vechiul concept al celor care se aseamănă și se adună sau legea atracției. Primești înapoi ceea ce dai, așa că de ce nu te-ai concentra pe a vizualiza ceea ce-ți dorești în loc să fii distrasă de ceea ce nu vrei și de ce n-ai transmite universului bunele tale intenții în așa fel încât și el să le trimită înapoi la tine?”
15. „De fiecare dată când iei o decizie bună, când faci ceva drăguț  sau când ai grijă de tine însăți; de fiecare dată când mergi la muncă și muncești din greu și dai tot ce ai mai bun pentru tot ce poți face, plantezi semințele unei vieți despre care doar poți spera să fie peste cele mai nebunești visuri. Așadar, ai grijă de lucrurile mici, chiar și de lucrurile mici pe care le urăști, iar apoi tratează-le ca pe promisiuni pentru propriul tău viitor. Curând vei vedea că norocul îi favorizează pe cei norocoși care chiar fac ceva. ”
16. ,,Magia haosului este ideea conform căreia un set particular de credințe acționează ca o forță activă în lume. Cu alte cuvinte, alegem ce și cum credem, iar convingerile noastre sunt unelte pe care le folosim atunci când facem lucrurile să se întâmple...sau nu.”
17. ,,Dacă tu crezi în ceva, vor crede și alți oameni. Nu poți convinge pe altcineva că ești minunată, nemaipomenită și senzațională dacă tu nu crezi cu adevărat că ești așa. Aceasta nu este falsa încredere pe care o capeți de la niște aprecieri pentru un  selfie de pe Instagram, ci o credință în tine însăți, profundă și de nezdruncinat, care rezistă chiar și când lucrurile nu merg atât de bine. ”
18. Continuă să-ți amintești constant că asta este ceea ce îți dorești și în curând vei descoperii că, cu cât știi mai bine ce-ți dorești, cu atât mai puțin probabil va fi să accepți ceea ce nu-ți dorești. Unul dintre ele mai bune lucruri în viață- un motiv pentru care să nu te arunci orbește înspre un singur scop unic- este că, uneori, te va duce spre ceva mult mai cool decât orice porniseși conștient de la început să faci.
19. Dacă te gândești la un singur lucru și vorbești despre el tot timpul, ești prea obsedată. S-ar putea să-l denaturezi. Trebuie să te lași să-ți urmezi un pic și cursul firesc, iar lucrurile potrivite și oamenii potriviți se așează de la sine. Pentru unele lucruri merită să lupți.
20. Dacă ceva nu iese cum trebuie, dar tot abordezi acel ceva în exact același fel, urmărește alt scop o vreme. Asta nu înseamnă să renunți, ci doar să fii deschisă.
21. Dacă abordezi toate aspectele vieții tale cu o anumită doză de spiritualitate, poți influența rezultatul. Sau, cel puțin, vei influența felul în care  te raportezi până la urmă. Dacă sunt prost-dispusă în timp ce prepar cina, mâncarea va avea gust ca naiba. Dar, dacă sunt fericită în timp ce gătesc, cina va fi de-a dreptul fantastică.
22. Nu vreau să-mi mai petrec timpul gândindu-mă la lucruri pe care nu le doresc în viața mea. Trebuie să-ți alungi oamenii din cap la fel de hotărât cum ai da pe cineva afară din casa ta, dacă nu l-ai dori acolo.
23. Concentrează-te pe lucrurile pozitive din viața ta și vei fi  uimită să constați cât de multe alte lucruri pozitive încep să se întâmple. Dar, înainte de a începe să te gândești că tocmai a dat norocul peste tine, amintește-ți că e magie și că ai făcut-o tu însăți.
24. Mulți dintre cei mai mari artiști, gânditori și chiar oameni de afaceri au fost și sunt introvertiți (Albert Einstein, Bill Gates și J.K. Rowling, ca să dau doar câteva exemple), așa că faptul de a fi introvertit nu te blesteamă în niciun caz la o viață în umbră.
25. Provocarea ta ca  #GIRLBOSS este să te arunci cu capul înainte spre lucruri fără să fii prea atașată de rezultate. Când scopul tău este să acumulezi experiență, perspectivă și cunoaștere, eșecul nu mai este o posibilitate. Eșecul este invenția ta.
26. Există o anumită libertate în a fi inadaptat. Faci ce vrei, spui ce vrei și mergi mai departe când e clar că nu mai ești bine-venit.
27. Nasty Gal a fost programul meu de masterat. Am învățat să nu am rezerve când vine vorba despre a opri pe cineva în mijlocul unei prezentări pentru a-i cere să clarifice un aspect pentru că nu știu despre ce vorbește. Dacă tot nu înțeleg, îi voi spune ,,Tot nu înțeleg” și am să-i cer să explice din nou. Uneori aș putea să aud efectiv sunetul ochilor care se dau peste cap în cameră- dar, considerând că iau decizii care implică atât de mulți bani și atât de mulți oameni, nu-mi permit să mă prefac că știu despre ce e vorba. Când conduci o companie la fel de mare ca a mea, nu ești singurul care ajunge să plătească pentru greșeli. Aș putea ,,să mă prefac că sunt CEO” sau aș putea chiar să fiu un director de companie, ceea ce înseamnă să facă tot ce trebuie să ac (inclusiv să pun întrebări evidente) pentru a lua cea mai bună decizie pentru compania mea. Nu contează unde te afli în viață, vei economisi  mult timp dacă nu-ți vei face prea multe griji pentru ce cred alții despre tine. Cu cât reușești să înveți asta mai devreme cu atât mai ușor va fi restul vieții tale.

Tu ești cine ești, așa că ar fi bine să te obișnuiești cu asta. 
28. Când te accepți pe tine însăți, e surprinzător cât de mult te vor accepta și alți oameni.
29. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este încă o persoană plictisitoare sau o marcă plictisitoare... Așadar, îmbrățișează toate lucrurile care te fac diferită. Modifică-ți hainele cât vrei, dar să nu îndrăznești să îți modifici ciudata din interior- are grijă de tine la fel de mult ca și de mine.
30. Ține minte: nu te îmbăta cu propriul succes.

~~~~~***~~~~~Portretul unei #GIRLBOSSNorma Kamali, designer  vestimentar și antreprenor
31. Am învățat devreme ideea de ,,cunoaște-te pe tine”. Cred că, dacă ai o perspectivă unică și dacă rămâi relevantă  și autentică, vei ieși în evidență. Trebuie să fii entuziasmată și pasionată de ideile tale pentru a le face să funcționeze. Sunt șanse mari să fie nevoie de 20 dintre acele idei bune înainte ca una dintre ele să prindă și să aibă șansa de a deveni reală, dar o idee bună e bună numai dacă există și un plan bun care să o transforme în realitate. 32. Cel mai important lucru pe care îl poți face este să-ți asumi riscuri. Riscurile sunt locul în care se întâmplă descoperirile, iar marile schimbări te duc în locuri noi și creează oportunități. Pot fi foarte înfricoșătoare și intimidante, dar asta înseamnă că te scot din zona de confort.33. Sfatul meu ar fi să visezi și să nu te oprești din visat. Să-mi transform visurile în realitate m-a inspirat întotdeauna să muncesc din greu. Un vis nu e niciodată de ajuns, iar visul tău poate fi transformat și rafinat pe drum pentru a deveni relevant și de succes.  ~~~~~***~~~~~
34. Să știi când să te faci auzit și când să taci te va duce foarte departe, nu doar în afaceri, ci și în viață.35. Într-o lume ideală, niciodată n-ar trebui să faci lucruri care sunt sub nivelul tău, dar aceasta nu este o lume ideală și nici nu va fi vreodată. Trebuie să înțelegi că și o slujbă creativă nu este doar despre a fi creativ, ci și despre a face munca aceea care trebuie făcută. Acea #GIRLBOSS care e dispusă să facă o muncă sub nivelul ei- și mai sus de el- este una care iese în evidență. 36. Fii o persoană amabilă la muncă.37. Șeful tău nu este prietenul tău și, dacă tu ești șeful, angajații nu sunt prietenii tăi. Am învățat asta pe calea grea când am ieșit într-o seară la cină cu cineva care fusese în subordinea mea. 38. Am auzit atât de mulți oameni plângându-se de locurile lor de muncă pentru că ,,au atât de mult de oferit”, dar întâi de toate trebuie să faci munca pe care o ai de făcut acolo. Nu-mi pasă dacă să tai facturi e sub nivelul tău. Dacă nu faci asta, cine crezi că o va face? Șeful tău? Nu. De aceea ai fost tu angajată. Nu ești specială. Știu că probabil ți-au tot spus asta părinții cât ai crescut, în fiecare zi, timp de 20 de ani ( e în regulă, au făcut asta și ai mei), dar tot trebuie să vii la muncă și să muncești din greu, la fel ca toți ceilalți. Dacă ești o #GIRLBOSS, ar trebui să-ți dorești să muncești mai mult decât toți ceilalți. 39. Să fii concediat poate fi un foarte necesar apel de trezire la realitate, un impuls în direcția potrivită sau o cale de ieșire. 
~~~~~***~~~~~Portretul unei #GIRLBOSSChristine Barberich, redactor-șef la Refinery29
40. Cum folosești acel timp și munca pe care o urmărești te învață atât de mult despre cine ești și despre ce poți deveni. 41. Sfatul meu pentru aspirantele la statului de #GIRLBOSS este ca, oricât ari fi de greu, să nu le mai pese atât de mult de ce cred alții. Găsește o cale prin care să auzi ce-ți dorești TU. Știi care este visul TĂU? Și apoi dă tot ce ai în direcția asta: munca ta, relațiile cu care te înconjori, mâncarea pe care o introduci în corpul tău. Tot ceea ce controlezi în lumea ta ar trebui să hrănească acel vis ș să te facă să te simți ca o #GIRLBOSS.~~~~~***~~~~~
42. #GIRLBOSS: stăpânește-ți stilul cum îți stăpânești mașina pe care o folosești. Asta înseamnă să te îmbraci pentru tine însăți- nu pentru iubitul tău, nu pentru prietenii tăi și nu pentru părinții tăi. Uite un lucru pe care industria modei probabil că nu ți-l va spune: încrederea este mai atractivă decât orice ai putea pune pe corpul tău. 43. Tu creezi lumea, pas cu pas. Este în întregime a ta, să o descoperi și să o creezi. 44. Indiferent care sunt visurile tale, dacă îi asculți numai pe cei din jurul tău, posibilitatea ca ele să se îndeplinească e foarte mică. Lumea iubește să îți spună cât de dificile sunt lucrurile și nu exagerează. Iar asta e foarte descurajator. Dar uite cum stau, de fapt lucrurile: poți să le ai de fapt pe toate și nimic nu vine ușor. Vei face sacrificii și compromisuri, vei fi dezamăgită și îi vei dezamăgi și tu pe alții, vei eșua și o vei lua de la capăt, vei frânge niște inimi, vei purta niște nume și vei învăța să te ridici și să mergi mai departe din locul în care propria ta inimă se frânge. Dar dificil nu înseamnă imposibil, iar din catraliardele de lucruri din acest univers pe care nu le poți controla, ceea ce poți controla este cât de mult îți dai silința și când sau dacă să te oprești ori nu. 45. Unul dintre avantajele pe care le avem atunci când suntem naivi este că, adesea, suntem suficient de naivi pentru a crede în noi înșine atunci când nimeni altcineva nu e dispus. Eu am fost suficient de prostuță și încăpățânată să pun tot ce aveam într-o afacere numită Nasty Gal și să-i ignor pe cei care-mi spuneau că ceea ce fac este greșit. 46. Dacă începi să asculți, ar trebui să descoperi că inima ta a știut care-i treaba  de la bun început. 47. Marii antreprenori sunt ca Indiana Jones: fac salturi înainte să vadă podul, pentru că știu că, dacă nu fac asta, altcineva o să ajungă la acel Sfânt Graal. Acel Sfânt Graal este al tău și trebuie doar să-l iei. 
07. Cum a reușit un maraton The X-Files să mă motiveze ca viitor jurnalist👽 - May 11, 2019 3:52:00 PM

X-files este unul dintre serialele mele preferate, dar nu mă așteptam să fie și cel care să îmi reamintească cât de mult iubesc ceea ce fac. Sunt însă momente când simt că nu pot face față sau prin care nu cred că sunt în stare să trec. Anumite etape, nivele de cunoaștere, pe care le prind mai greu și care mă fac să rămân în urmă față de colegii mei care înțeleg înaintea mea sau care înțeleg altfel ce ni se predă.
Un lucru care m-a fascinat la X Files este determinarea lui Mulder de a se avânta în cazurile neobișnuite cât și de modul lui lipsit de inhibiții. Felul în care se conformează la normele impuse de FBI fără să-și uite motivația și motivul pentru care a început să lucreze pe departamentul lui. Modul în care nu-i pasă de ce cred ceilalți despre el, deși părerile lor nu sunt tocmai ceva ce ți-ai dori să spună ceilalți despre tine.
Pe lângă faptul că înțeleg mai greu unele lucruri, îmi e rușine să vorbesc cu  oamenii, deși îmi place acest lucru. După câteva episoade de X-Files, am rămas fascinată de felul în care Mulder și Scully merg să vorbească cu  oamenii pentru fiecare investigație și de modul în care se comportă în raport cu situația prin care aceștia trec, dar încearcă și să confrunte persoanele dacă acestea par să aibă ceva de ascuns.
Așa că mi-am propus, ca data viitoare când trebuie să iau un interviu sau să discut cu oamenii pentru a afla când se țin anumite evenimente, îi voi purta pe Scully și Mulder cu mândrie în minte. Și jurnalismul e o meserie care necesită investigație atunci când e cazul, iar nesiguranța și timiditatea sunt caracteristici diametral opuse în domeniu.
Pentru o persoană introvertită însă, e greu până când devine o comoditate și frica dispare. Nesiguranța că nu vei folosi informațiile așa cum trebuie, că nu redactezi articolul așa cum trebuie sau că pur și simplu lipsește o virgulă undeva prin propoziție sunt mici sperieturi pe care le am zilnic și care mă presează să iau o decizie, care în cele mai multe ocazii e cea de a fugi de redactarea articolului și de abandonarea poveștii. Dar poveștile sunt unul dintre cele mai frumoase caracteristici ale jurnalismului și unul dintre motivele pentru care îmi doresc să fac acest lucru așa că renunțarea nu mai e o soluție.
Citatele caracteristice serialului ”The truth is out there! ” și ”Trust no one!” se încadrează și ele în teoria jurnalistică, întrucât, cu cât informația e mai ascunsă, cu atât jurnalistul e determinat să o găsească. Totodată, trebuie să se îndoiască de orice aude și să verifice informația de fiecare dată.
08. Lucruri pe care le-am învățat în AIESEC - May 6, 2019 6:42:00 PM

În momentul în care am intrat în AIESEC, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce mă băgam, știam doar un lucru: aveam mult timp liber și simțeam că aș putea face în sfârșit ceva creativ, separat de blog, într-un cadru liniștit în care să lucrez împreună cu alți studenți (asta fiind ceva ce mi-am dorit încă de când am intrat la facultate). Eram timidă, tăcută, rușinoasă și nu aveam nici cea mai vagă idee cum să inițiez o conversație. Muream de rușine de fiecare dată când mergeam la sediu, dar în primele dăți, eram mulți și puteam ușor să mă pierd în mulțime.

La început au fost câteva prezentări ale organizației, de la istorie până la obiective și update-uri la activitatea localului în care am fost (Nu înțelegeam mai nimic, desigur! Poate înafară de istorie din care am mai prins câte ceva) dar și mici prezentări susținute de foști membrii care includeau mai mult jocuri și momente în care ni se atrăgea atenția asupra unor lucruri, apoi ni se dădea puțin timp să reflectăm asupra lor. Târziu mi-am făcut curaj să ridic mâna și să răspund. Nu o să uit niciodată când mi s-a zis, pe la ultimele prezentări când era liniște ,,se pare că toate drumurile duc spre tine”. Am încropit un răspuns și nu mai știu ce s-a întâmplat după, dar replica aceea mă pune pe gânduri și acum.

AIESEC e mai mult decât o gașcă de adulți tineri care se joacă de-a organizația, în cele cinci luni în care am fost voluntar am făcut o mulțime de lucruri minunate și am învățat că E OK dacă iei lucrurile în serios (chiar dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu toată lumea și de fapt nu prea înțelegi bine ce se întâmplă acolo). De ce să vă mint, când auzeam termeni precum iGV, PM, ALUMN, GH mi se rupea firul, iar când am învățat în cele din urmă ce reprezintă, au venit alți termeni și alte abrevieri de memorat.

După un timp, când m-am acomodat și mi-am intrat în ritmul interviurilor, a început să îmi fie drag să îmi fac treaba (și să înțeleg mai mult cu ce se ocupă organizația). Cu îndemânarea Melaniei Lupu, mă ocupam de fiecare EP care aplica și încercam să mă port cât de frumos și de cuminte posibil cu fiecare dintre ei. Unii au avut reacții pozitive, pe când alții erau mai sceptici (sau, de ce să vă mint, mai grei de cap sau prea Toma necredinciosul). Desigur, lucrurile nu au fost tot timpul numai lapte și miere, dar o principală calitate de care este nevoie în AIESEC este adaptabilitatea.

Am învățat să fiu curajoasă și să îmi asum greșelile și deciziile proaste pe care le-am mai luat de-a lungul timpului. Să mă adaptez în diferite situații; să fiu sinceră cu mine însămi și să spun NU atunci când nu sunt întrutotul convinsă de un lucru. Să gândesc conștient în momentul în care sunt pusă în postura de a accepta un post sau chiar de a-l refuza pentru că nu mi se potrivește (ca persoană, am principii foarte bine clădite în ceea ce privește deciziile pe care le iau, dar sunt și nesigură din fire, lucru ce dezechilibrează balanța iar organizația mi-a arătat că nimeni nu poate lua decizii înafară de mine și că uneori, pur și simplu nu e loc de nesiguranță). 
AIESEC  m-a ajutat să vorbesc cu oameni de alte naționalități, am fost ajutată să fac origami de un tip din Hong Kong, am discutat despre feminism cu o fată din Brazilia, am bătut palma cu un tip din Turcia, am vorbit despre cărți și filme cu fete din China, am gândit și creat prima mea strategie de PR (care nu a fost folosită, dar de care sunt încă foarte mândră). Am fost rugată de o altă fată din Brazilia să vorbesc cu părinții mei să mă lase să merg cu ei la Welcome Party și am încurcat niște nume când am redactat un Invitation Letter, am învățat denumiri care îmi erau străine la început și am făcut 28 de variante de afișe într-un singur weekend (niciunul nu a fost folosit) Am luat interviu unei turcoaice care nu știa engleză și care mă întreba dacă vorbesc turcă, am prezentat un proiect într-un liceu și am împărțit stickere M-am jucat cu frișcă prin sediu și am învățat să îmi împart timpul între  facultate, ieșit pe afară și voluntariat.

Am învățat că uneori trebuie să muncești degeaba pentru a descoperii dacă ești bun sau nu la ceva dar și cum să văd lucrurile din perspectiva de spectator, ca și cum ai sta pe balcon, sprijinit în coate și te-ai uita la un spectacol. Vezi toate detaliile, dar nu poți participa în mod direct. Poți lua inițiativa să cobori și să faci o intrare surpriză pe scenă sau poți sta și învăța pașii fiecărui personaj sau să te bucuri pur și simplu de poveste.

Dar mai presus de toate momentele frumoase sau mai puțin frumoase pe care le-am trăit în AIESEC, mi-am făcut prieteni și am cunoscut oameni fără de care nu aș fi putut învăța multe dintre lucrurile menționate mai sus. Vor rămâne mereu speciali pentru mine și mă bucur că am apucat să facem lucruri minunate împreună.
09. Recenzie: Domnișoara Christina (2013) - May 5, 2019 8:11:00 AM


Ecranizarea nuvelei cu același nume din 1936, semnată de Mircea Eliade, conferă autenticitatea unei realități feerice, de la începutul secolului IX, îmbinată astfel cu superstițiile și temerile populare românești.În introducere întâlnim un personaj misterios a cărei identități nu ni se dezvăluie imediat, și care desenează pe pereții casei în ruină forma unei femei cu pălărie. Imagine ce începe să prindă contur odată ce ne întâlnim cu celelalte personaje și începem să le cunoaștem mai bine. ,, Intenția a fost să povestim un pic mai mult despre blestemul care s-a abătut asupra lui Egor în începutul filmului și ne-am gândit că ar fi interesant să îl vedem după mai mulți ani de la întâmplarea cu pricina.”,explică Alexandru Maftei, regizorul și scenaristul peliculei. Sanda (interpretată de Ioana Anastasia Anton) îl aduce acasă pe Egor (Tudor Aaron Istodor) pentru a-l prezenta familiei, dar lucrurile însă încep să devină sumbre, atât prin comportamentul ciudat al mamei și al surorii fetei. Toată femeile încep să viseze o anumită domnișoară numită Christina, iar atât tânărul, cât și profesorul Nazarie -un arheolog ce face cercetări în zona moșiei, interpretat de Ovidiu Ghiniță- sunt fascinați de prezența acestui personaj absent și totuși atât de resimțit de familia Sandei, cât și de săteni. La început a fost parfumul de violete cel care marca prezența strigoaicei, urmând apoi să-și dezvăluie treptat intențiile. Porfesorul Nazarie află de la săteni că domnișoara Christina a fost împușcată în timpul răscoalei din 1907 la doar 20 de ani, poveste la care Egor răspunde cu scepticism, ce-l ajută pe tânăr într-o oarecare măsură să rămână suficient de curajos încât să înfrunte demonul, chiar dacă asta însemna să-și sacrifice logodnica.
__________Domnișoara Christina (2013)
Locație: RomâniaRegie: Alexandru MafteiScenariu: Alexandru Maftei Montaj: Theodora PenciuCostume: Maria Miu, Ioana AlbaiuCu: Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Ioana Sandu, Tudor Aaron Istodor

10. Recenzie: Blestemul femeii care plânge - Apr 28, 2019 7:31:00 AM

Povestea mea legată de La Llorona a început din momentul în care am văzut filmul COCO și am auzit cântecul interpretat de Esmeralda ce era dedicat unei anumite „femei care plânge” (pe care îl găsiți aici), desigur, desenul nu are nicio treabă cu ea, ba chiar ar fi ultimul lucru de care Miguel ar trebui să se ferească. La aproape un an după ce am văzut Coco, am cerut bilete la film cu momentul Esmeraldei în minte, fără să-mi dau seama de traducerea în limba română a titlului. ,,Două bilete la La Llorona”, am spus cu încredere, dar expresia confuză de pe fața tipului de la casă mi-a reamintit că filmul nu se numea așa.
Sunt intrigată de povestea Lloronei încă de când am auzit cântecul din COCO si am cercetat un pic ideea. Filmul însă, surprinde bine legenda, dar nu face decât să desființeze orice așteptare aș fi avut. Nu a fost un horror care să mă sperie, câteva tresăriri așteptate pe aici, pe colo, dar niciodată suficient încât să mă facă să sar din scaun.

Cel mai tensionant moment din film a fost când și-a înecat copii, iar asta m-a întristat mai mult decât să mă sperie, filmul însă, au adăugat faze amuzante pe alocuri, personajul Anei a fost bine conturat, copii bine jucați și scenariul a inclus câteva scene amuzante (incluzând și cele care ar trebui să fie paranormale). Părintele din Anabelle și-a făcut și el apariția, pomenind de păpușă, fără să o implice suficient încât să afecteze acțiunea.
Scena în care Ana stătea în fața Lloronei cu o bâtă de baseball strigând ”how did you get in my house?” mi s-a părut amuzantă, dar și un gest plin de curaj din partea Anei, fiind astfel o dovadă că protagonista noastră e mai puternică decât pare. Pe lângă asta, au mai fost scene precum cea în care La Llorona se arată în umbrelă sau camuflarea ei prin perdele mi s-au părut părut cele mai inteligente scene.
Pentru orice amator de filme horror, filmul ar putea fi considerat bunicel, construit după o rețetă clară pe care am tot văzut-o în universul The Conjuring și care pare să facă filmele ce-l leagă din ce în ce mai previzibile. 
11. 20+ inspiring quotes from BECOMING MICHELLE OBAMA - Apr 14, 2019 8:14:00 AM

1. ,, Now I think it's one of the most useless questions an adult can ask a child- What do you want to be when you grow up? As if growing up is finite. As if at some point you become something and that's the end."2. Since stepping reluctantly into public life, I've been held up as the most powerful woman in the world and taken down as an "angry black woman". I've wanted to ask my detractors which part of that phrase matters to them the most- is it "angry" or "black" or "woman"? I've smiled for photos with people who call my husband horrible names on national television, but still want a framed keepsake for their mantel. I've heard about the swampy parts of the internet that question everything about me. A sitting U.S. congressman has made fun of my butt. I've been hurt. I've been furious. But mostly, I've tried to laugh this stuff off.3. There is a lot I still don't know about America, about life, about what the future might bring. But I do know myself. 4. My father, Fraser, taught me to work hard, laugh often, and keep my word. My mother, Marian, showed me how to think for myself and to use my voice.5. They taught me to see the value in our story, in my story, in the larger story of our country. Even when it's more real than you want it to be. Your story is what you have, what you will always have.6. There were days when I felt suffocated by the fact that our windows had to be kept shut for security, that I couldn't get some fresh air without causing a fuss.7. There were days, weeks, and months when I hated politics. And there were moments when the beauty of this country and its people so overwhelmed me that I couldn't speak. 8.  There were queen bees, bullies, and followers. I wasn't shy, but I also wasn't sure I needed any of that messiness in my life outside of school.
9. Meanwhile, from my bedroom window, I could observe most of the real-world happenings on our block.
10. Our neighborhood was middle-class and racially mixed. Kids found one another based not on the color of their skin but on who was outside and ready to play.
11. But I'd learn many years later that my mother, who is by nature wry and quiet but generally also the most forthright person in the room, made a point of seeking out the second-grade teacher and telling her, as kindly as possible, that she had no business teaching and should be working as a drugstore cashier instead.
12. My parents talked to us like we were adults. They didn't lecture, but rather indulged every question we asked, no matter how juvenile.
13. As we grew, we spoke more about drugs and sex and life choices, about race and inequality and politics. My parents didn't expect us to be saints.
14. The color of our skin made us vulnerable. It was a thing we'd always have to navigate.
15. I've said before that my father was a withstander, a man who never complained about small things or big, who cheerily ate liver when it was served to him.
16. It would not be our dad who'd throw us over his shoulder with Herculean grace and carry us to safety.
17. My father was not accustomed to being helpless.
18. I usually marched home with four or five other girls in town, all of us talking nonstop, ready to sprawl on the kitchen floor to play jacks and watch All My Children while my mom handed out sandwiches. This, for me, began a habit that has sustained me for life, keeping a close and high-sprinted council of girlfriends- a safe harbor of female wisdom.
19. Failure is a feeling long before it becomes an actual result. It's a vulnerability that breeds with self-doubt and then is escalated, often deliberately, by fear.
20. I only knew that when I showed up at home, there'd be food in the fridge, not just for me, but for my friends, I knew that when my class was going on an excursion, my mother would almost always volunteer to chaperone, arriving in a nice dress and dark lipstick to ride the bus with us to the community college or the zoo.
21. In our house, we lived on a budget but didn't often discuss it's limits. My mom found ways to compensate. She did her own nails, dyed her own hair (one tie accidentally turning it green), and got new clothes only when my dad bought them for her as a birthday gift. She'd never be rich, but she was always crafty. When we were young, she magically turned old socks into puppets that looked exactly like the Muppets. She crocheted doilies to cover out tabletops. She sewed a lot of my clothes, at least until middle school, when suddenly it meant everything to have a Gloria Vanderbilt swan label on the front pocket of your jeans, and I insisted she stop.
22. Her goal was to push us out into the world. "I'm not raising babies," she'd tell us. "I'm raising adults."
23. "Handle it how you think best."
24. It was another small push out into the world. I'm sure that in her heart my mother knew already that he'd make the right choice. Every move she made, I realize now, was buttressed by the quiet confidence that she'd raised us to be adults. Our decisions were on us. It was our life, not hers, and always would be.
25. Much of my energy in those days was spent inside my own head, sitting alone in my room listening to music, daydreaming about a slow dance with a cute boy, or glancing out the window, hoping for a crush to ride his bike down the block. So it was a blessing to have found some sisters to ride through these years together.
26. I understand now that even a happy marriage can be a vexation, that it's a contract best renewed and renewed again even quietly and privately- even alone.
27. I had peers who were always a step or two ahead of me, whose achievements seemed effortless, but I tried not to let that get to me. I was beginning to understand that if I put in extra hours of studying, I could often close the gap. I wasn't a straight-A student, but I was always trying, and there were semesters when I got close.
28. We were happy- happy with our freedom, happy with one another, happy with the way the city seemed to glitter more on days when we weren't thinking about school.
29. Like me, she could be frivolous and goofy when we were with a larger group, but on our own, we’d get ponderous and intense, two girl-philosophers together trying to sort out life’s issues, big and small.
30.  I’ve been lucky enough now in my life to meet all sorts of extraordinary and accomplished people—world leaders, inventors, musicians, astronauts, athletes, professors, entrepreneurs, artists and writers, pioneering doctors and researchers. Some (though not enough) of them are women. Some (though not enough) are black or of color. Some were born poor or have lived lives that too many of us would appear to have been unfairly heaped with adversity, and yet still they seem to operate as if they’ve had every. an advantage in the world. What I’ve learned is this: All of them have had doubters. Some continue to have roared, stadium-sized collections of critics and naysayers who will shout I told you so at every little misstep or mistake.
31. The noise doesn’t go away, but the most successful people I know have figured out how to live with it, to lean on the people who believe in them, and to push onward with their goals.
32. I hoped that someday my feelings for a man would knock me sideways, that I’d get swept into the upending, tsunami-like rush that seemed to power all the best love stories. My parents had fallen in love as teenagers. My dad took my mother to her high school prom, even. I knew that teenage affairs were sometimes real and I hoped that someday my feelings for a man would knock me sideways, that I’d get swept into the upending, tsunami-like rush that seemed to power all the best love stories. My parents had fallen in love as teenagers. My dad took my mother to her high school prom, even. I knew that teenage affairs were sometimes real and lasting. I wanted to believe that there was a guy who’d materialize and become everything to me, who’d be sexy and solid and whose effect would be so immediate and deep that I’d be willing to rearrange my priorities. I wanted to believe that there was a guy who’d materialize and become everything to me, who’d be sexy and solid and whose effect would be so immediate and deep that I’d be willing to rearrange my priorities.
33. You don’t really know how attached you are until you move away until you’ve experienced what it means to be dislodged, a cork floating on the ocean of another place
34. Some of my peers felt their otherness more acutely than I did. My friend Derrick remembers white students refusing to yield the sidewalk when he walked in their path. Another girl we knew had six friends over to her dorm room one night to celebrate her birthday and promptly got hauled into the dean's office, informed that her white roommate evidently hadn't felt comfortable with having "big black guys" in the room. There were so few of us minority kids at Princeton
35. My to-do list lived in my head and went with me everywhere. I assessed my goals, analyzed my outcomes, counted my wins. If there was a challenge to vault, I’d vault it. One proving ground only opened onto the next. Such is the life of a girl who can’t stop wondering, Am I good enough? and is still trying to show herself the answer.
36. I was a box checker—marching to the resolute beat of effort/result, effort/result—a devoted follower of the established path, if only because nobody in my family (aside from Craig) had ever set foot on the path before. I wasn’t particularly imaginative in how I thought about the future, which is another way of saying I was already thinking about law school.
37. This may be the fundamental problem with caring a lot about what others think: It can put you on the established path—the my-isn’t-that-impressive path—and keep you there for a long time. Maybe it stops you from swerving, from ever even considering a swerve, because what you risk losing in terms of other people’s high regard can feel too costly. Maybe you spend three years in Massachusetts, studying constitutional law and discussing the relative merits of exclusionary vertical agreements in antitrust cases. For some, this might be truly interesting, but for you it is not.
38. Maybe during those three years you make friends you’ll love and respect forever, people who seem genuinely called to the bloodless intricacies of the law, but you yourself are not called. Your passion stays low, yet under no circumstance will you underperform. You live, as you always have, by the code of effort/result, and with it you keep achieving until you think you know the an swers to all the questions—including the most important one. Am I good enough? Yes, in fact I am.
12. Povestea lui Jade Rushen - Apr 3, 2019 5:54:00 PM

Descriere: Suficient de timidă, dar nu destul încât să dea peste cap întreg sistemul creat de popularitate. Jade se decide să demonstreze că nu e vorba de statutul tău social atunci când vrei să fi popular, ci doar de propria ta persoană. Începe o serie de minciuni care nu fac decât să frângă legături cu oameni la care ține, însă, ies la iveală cei care au fost mereu alături de ea.
O poveste despre prietenie, hotărârea de a schimba ceva și suferința unei fete care a trăit mereu în umbra celor din jurul ei.
Păreri :,,Am adorat povestea, personajele și felul superb de a descrie. Chiar dacă la început eram ușor confuză din cauza atâtor nume, acum îmi sunt toți nesperat de familiari. Am adorat-o pe Antide, totul la ea mi s-a părut special, la fel și în cazul lui Hunter. Oh Doamne, și Jade! În Jade am descoperit partea aceea slabă a mea pe care o reneg mereu. Iubesc cel mai mult conflictul dintre popularitate-anonimat. L-ai surprins atât de frumos și mi-ai trezit în minte niște nostalgii- momente în care nu mă regăseam în grupul de prieteni, teama de a nu fi abandonată de aceștia și aș putea să tot continui... Felicitări pentru o carte superbă, mi-a plăcut enorm!” - |Monet|


Puteți citi din carte aici.

13. Mi-aș dori ca SUFFRAGETTE să fi fost primul film în care am dat de Carrey Mulligan - Mar 14, 2019 6:23:00 PM

Prima impresie contează, dar pe măsură ce descoperi un lucru, un loc sau o persoană, aceasta se poate reclădi pe baza mai multor detalii pe care începi să le cunoști în timp. Suffragette este filmul pe care l-aș revedea cu toată plăcerea, dar pe care nu-l pot vedea în întregime fără să rămân cu un gust amar. Nu sunt feministă, cel puțin, nu în totalitate, dar pot spune cu certitudine că feminismul, pentru mine, reprezintă ideea de woman empowering woman. 
Filmul spune povestea unei muncitoare care, fără să-și dea seama se trezește în mijlocul conflictelor, simțind vag o conexiune legată de mișcare, urmând ca apoi să realizeze cât de potrivită este mișcării în sine, situației sociale în care se afla (cât și la nivel personal), dar și de ideea de  a face ceva în privința asta. Mișcarea Sufragetelor reprezenta o putere pe care femeile nu au avut-o, o scânteie pornită de la determinarea de a schimba lucrurile spre bine, spre un acord ce părea esențial în acele vremuri. 
Datorită primei impresii, mesajul cât și felul profund de a juca al lui Carey Mulligan ar fi fost unul dintre acele interpretări care surprind povestea într-un mod unic. Carey este o inspirație pentru mine de ceva vreme, iar filmul în care am descoperit-o se numește Never Let Me Go (despre care am povestit în mare aici); Suffragette însă, surprinde o perioadă puternică în istorie, mai ales pentru femei, reprezintă momentul când acestea au ales să riposteze în fața bărbaților, luptând pentru propria cauză. Este rolul care m-a făcut să văd adevărul din spatele mișcării, dar și exagerarea feminismului contemporan în contrast cu mentalitatea de acum și cea de atunci.
Feministă sau nu, mișcarea mi se pare o dovadă de putere, de încredere și de curaj, caracteristici pe care, se crede că femeia modernă le posedă, când de fapt, puține dintre femeile mileniste sunt suficient de self confident încât să facă astfel de lucruri. La acele vremuri, trebuia să-ți asumi un risc în momentul în care strigai VOTE FOR WOMEN, știind că aveau să existe consecințe în urma acestei afirmații. Să fii judecată de societate, de familie și de prietenii cei mai apropiați. Dacă mișcarea sufragetă s-ar fi făscut acum, ar fi divagat ușor spre alte teme, precum mișcarea #MeToo, care și-a pierdu cu ușurință adevărata însemnătate.
Suffragettele au fost femei puternice, care au avut curajul să spună nu situației sociale și care au avut curajul să ceară ceva ce nu li se mai pare atât de anormal, și anume, dreptul la vot Au fost determinate să spună ce aveau pe suflet, iar dincolo de însemnătatea mișcării în sine. Cea au făcut femeile acestea mi se pare ceva uimitor și demn de mândrie, iar de fiecare dată când îmi voi exercita dreptul la vot voi purta în gând și în inimă riscul pe care ele și l-au asumat pentru ca noi să beneficiem de dreptul pe care îl avem azi. 
Mai jos sunt câteva citate din film care m-au impresionat și cred că merită păstrate:
~~~~~***~~~~~,,Femeile nu au temperament flegmatic sau echilibrul mental pentru a-și da cu părerea în afacerile politice. Dacă le vom permite femeilor dreptul de a vota, asta va duce la pierderea structurii sociale. Femeile sunt bine reprezentate de către frați, tați și soții lor. Dacă le oferim dreptul de a vota, trebuie să le mai oferim și alte drepturi.Vor cere dreptul de a deveni deputați, miniștrii de cabinet, judecători.” 
”- Trebuie să facem ceea ce putem, cum putem. - Să spargem geamuri? Ce respectuos. - Suprimă ceea ce e cinstit Vrei să respect legea? Atunci fă ca legea să fie respectabilă!" 
"-ești sufragetă, doamnă Ellyn? -Da, dar mă consider mai mult un soldat, doamnă Watts. - Mărturiile acestor femei fac vreo diferență? - Poate. Doamna Pankhurst are o vorbă: Faptele, nu vorbele, ne vor oferi dreptul de a vota. ”
”Ce ar însemna, pentru tine, votul, doamnă Watts? - Nu m-am gândit niciodată că o să primim dreptul de a vota, deci nu m-am gândit niciodată la ce ar însemna. - Atunci de ce ești aici? -Datorită gândului că am putea. Că această viață...E și alt mod de a trăi această viață.” 
”Cea mai bună elocvență este cea care rezolvă lucrurile.” 
14. Lecția pe care am învățat-o de la tipu care asculta BROKEN STRINGS - Feb 12, 2019 11:31:00 AM

În liceu am călătorit mult cu autobuzul, iar aceasta a fost o provocare ce m-a ajutat să îmi înving puțin din timiditate. Obișnuiam să privesc oamenii, să-i studiez, să-i admir, să-i ghicesc, și apoi să-mi văd de ale mele. Odată, am nimerit pe partea de mijloc, fără scaun, cu un vag zumzet cunoscut venind din vecinătate. Undeva mai încolo, un tip privea pe fereastră, pierdut în gânduri și cu ochii strălucitori, de parcă s-ar fi abținut să nu plângă. Melodia era Broken Strings de la James Morrison și Nelly Furtado. Nu voi uita niciodatã momentul ăla, felul în care privea pe fereastră, capul ușor plecat și cu ochii mari și triști care se uitau parcă dincolo de linia orizontului, la un loc numai de el știut.


Cântecul îmi e foarte drag, dar nu l-am văzut niciodată ca pe o melodie tristă, mai mult ca pe o asigurare, un semn de curaj de  a recunoaște că sentimentele tale pentru o persoană au fost consumate, că ,,nu poți cânta la corzi rupte”. Poate asta era și pentru el, sau poate era doar un alt break up song. În acea zi, după ce melodia s-a repetat pentru a treia oară, mi-am promis că nu voi intra niciodată într-o relație dacă sentimentul nu e reciproc, tocmai pentru a împiedica un potențial scenariu asemănător cu al tipului din autobuz.
Lecția pe care am învățat-o în acea zi este sinceritatea, față de tine cât și de cei din jur, față de propriile tale emoții, că ,,adevărul doare, dar minciuna doare și mai tare”.
Câțiva ani mai târziu, eram într-un autobuz pe același traseu, doar că nu ascultam Broken strings, ci Use somebody. Nu știu cum arătam pentru cei care se aflau în preajmă, dar nu eram tristă. Ba chiar aveam un un ușor sentiment de fericire rătăcită pe care o simțeam, dar nu-mi puteam da seama care era cauza. Ascultam versurile ca pe un discurs spus de cea mai bună prietenă la o ieșire la suc într-un moment mai rar de simțire în care povestim despre emoții, trăiri pe care le simțim și despre care spunem mai departe.
Acel moment însă era perfect, singură într-un autobuz relativ pustiu, cu gândul la băiatul care asculta Broken Strings în urmă cu ceva vreme. Indirect, am putut să trăiesc emoțiile pe care le simțea, mi-am putut imagina durerea pe care o avea, deși nu-i știu povestea și nici prin ce a trecut, dar în mod sigur mi-a dat temă de gândire, la care mă mai gândesc uneori și azi.
15. De ce aș fi prietenă cu Tiana dacă aș face parte din Universul Disney - Jan 31, 2019 5:04:00 PM

Universul Disney nu e tocmai un loc în care aș vrea să umblu, nici măcar basmele românești nu sunt povești în care mi-aș dori să-mi găsesc vreo replică, nici măcar episodică. Dar este totuși o poveste în care mi-ar plăcea să am un dialog cu personajul principal, să discut cu ea de la mâncare până la percepțiile ei de viață. Cine este această ea? Vorbesc despre Tiana, din Prințesa și Broscoiul. 
Am mai scris despre prințese cu câteva ocazii, iar un pic mai amplu aici. Ideea de basm însă, nu îmi inspiră nimic, iar ironia face ca basmul meu preferat românesc să fie ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” , care se întâmplă să fie și singurul basm cu final tragic din literatura română. În poveste, prințul nu pupă prințesa și trăiesc ,,fericiți până la adânci bătrâneți”, ci pleacă din regatul fetei și se întoarce acasă, fiind ulterior răpus de moarte (care a ieșit dintr-un cufăr și i-a dat o palmă, transformându-l în praf).

Povestea Tianei este la fel de diferită precum basmul cules de Petre Ispirescu; nu este nici măcar prințesă și nu are nicio treabă cu toată ideea de prințesit. Lucru complet opus Tianei, ce muncește pentru a strânge suficienți bani să-și ducă visul mai departe. Vis care se întâmplă să fie același cu al tatălui ei (care a murit înainte de a apuca să cumpere localul pe care și-l dorea să-l deschidă), ce continuă să trăiască prin ambiția și determinarea Tianei de a ajunge acolo unde și-a propus.  
Să fi fost muzica de jazz, animația desenată manual, excesul de verde, broaștele sau magia cele care m-au făcut să îmi doresc să văd Prințesa și Broscoiul cu atât de multă curiozitate? Eram pe clasa a 8-a și făceam variante la română pentru Evaluare și la un moment dat, am dat de un text care m-a fascinat cu totul, încât abia mai eram atentă la ce se discuta pe baza acestuia. Filmul în sine, am apucat să-l văd câțiva ani mai târziu, iar de atunci îl revăd cu același drag de fiecare dată când mi se face dor de personaje și vreau să mă întorc în lumea lor festivă și totuși atât de întunecată. 

New Orleans în sine are o magie aparte, plin de farmec și mister pe care nu ai cum să nu-l apreciezi. Dacă aș face parte din Universul Disney, aș fi o turistă care admiră istoria locului, legendele, oamenii și să nu uităm de parade. Poate nu aș fi un personaj principal, nici măcar unul secundar, dar o mică replică, un cuvânt rostit în șoaptă sau un strigăt de uimire cu siguranță mi-aș găsi. Dacă aș fi însă în film, mi-ar plăcea să fiu prietenă cu Tiana, să stăm la masă și să povestim despre diverse lucruri, legate de restaurant, să-mi povestească cum și-ar dori să decoreze locul sau pur și simplu lucruri despre ea, despre copilăria ei, despre cât de greu i-a fost să ajungă în punctul în care a ajuns. 

Mereu mi s-a părut un model, în comparație cu alte personaje Disney, și nu numai datorită faptului că și-a câștigat dreptul de a fi prințesă prin căsătoria cu un prinț, nici vorbă. Felul în care e construit personajul, povestea din spate și visul de care se ține pe tot parcursul filmului și determinarea și forța de care dă dovadă, puterea de a merge mai departe indiferent de situație și încăpățânarea de care dă dovadă pe parcursul filmului, iar un dialog dintre noi două ar fi cu adevărat ceva ce mi-aș dori, chiar dacă e vorba doar de o replică spusă la repezeală sau de o conversație în toată regula. 
17. Cum mi-am făcut propriile reguli - Jan 24, 2019 4:51:00 PM

În ultimii ani am început să colecționez citate, fie pe ușă, în agendă, fie în keep sau în galeria telefonului. Acum însă, le strâng pe toate într-un panou de pe Pinterest și mai descarc din când în când ceva ce simt că trebuie să îmi notez în următoarele pagini din bujo. Din citate, am reușit să preiau idei cât și concepte legate de viață, principii pe care am ales să le urmez, sau să le ignor (după caz). Mai jos o să vă povestesc despre principiile pe care le urmez, dar și despre cum am reușit să schimb unele reguli nescrise ale societății pe care nu le voi pomenii și care sper că vor fi resimțite.
Iubitoare și colecționară de citate, m-am decis să îmi fac propriile reguli din mici fragmente de înțelepciune împrumutate de la oameni cu nume mari sau de la simple vorbe pe care le-am auzit în copilărie și le-am înțeles acum, când am crescut suficient încât să fiu în stare să le analizez, până la citate inspiraționale pe care le găsești la fiecare colț de internet.
"Dream as big as you want, because they become true everyday."- Hunter Hayes
Adevărat într-o oarecare măsură, cu pași mici și cu determinare reușești cumva să îți îndeplinești visul în fiecare zi. E ca și cum ți-ai petrece fiecare timpul jucând un joc pe care vrei neapărat să-l termini, petreci ore în șir strângând puncte și trecând prin diferite nivele pentru a debloca anumite funcții sau bonus-uri pe care le poți folosii în anumite scopuri sau pe care le poți vinde pentru că nu-ți sunt de niciun folos. 
Cu cât petreci mai mult timp strict pe un lucru pe care ți-l dorești și muncind, pas cu pas, pentru a ajunge în acel punct, cu atât ajungi mai aproape de ceea ce ți-ai propus.
"The best way to find out if you can trust somebody is to trust them." - Ernest Hemingway
Când am dat de citatul ăsta am trecut de el inițial, ca apoi să mă îl caut în feed. L-am recitit și am încercat să îl memorez. Mi s-a părut o idee atât de deșteaptă încât trebuia aplicată, în simplitatea și  lipsa ei de complexitate. Cuvintele lui Hemingway mi-au ajuns la inimă, urmând să le pun în practică la scurt timp după, fără să-mi dau seama. 
TRATEAZĂ AȘA CUM VREI SĂ FII TRATAT! sau CE ȚIE NU-ȚI PLACE, ALTUIA NU-I FACE.
Pe acesta am început să-l aplic mai mult din teama că mi s-ar putea întâmpla ceva, dar pe parcurs a devenit un fel de mantră (la fel ca cel cu încrederea spus de Ernest Hemingway), ceva natural, pe care-l fac cu ușurință pentru că, odată cu încrederea, vine și înțelegerea reciprocă.  Încă mai cred că oamenii sunt buni, de aceea zicala asta e mai mult decât o simplă vorbă pe care ți-o spuneau bunicii când erai mic și te supărai pe un coleg, iar la vârsta aceea părea logic să te răzbuni pe el.

DACĂ NU MĂ DESCURC ACUM, IAU O PAUZĂ ȘI REIAU CÂND MĂ SIMT ÎN STARE.
Îmi amintesc când aplicam asta în școală, când trebuia să învăț poezii sau să îmi fac teme care, pe moment, păreau grele. Obișnuiam să le las un timp, urmând să le reiau când îmi venea cheful sau când era absolut necesar să le termin, iar în mod surprinzător (spre bucuria mea) planul dădea roade de fiecare dată. 
I dissaprove of what you say, but i will defend to the death your right to say it. - Voltaire (sau ”I agree to disagree” pe scurt)
Eram genul de persoană care nu suporta să fie contrazisă, chiar dacă nu aveam dreptate (și în multe cazuri eram conștientă că nu aveam dreptate), o țineam pe a mea acolo și refuzam să recunosc când greșeam. În timp, am realizat cât e de important dreptul la exprimare, iar dreptul meu de a îmi susține părerea (fie ea și greșită) e al tuturor și în ciuda faptului că uneori nu câștig un argument, nu mai simt nevoia să insist cu atâta înverșunare că ceea ce spun e corect pentru că o discuție civilizată nu ar trebui să te ducă în punctul în care să îți pierzi răbdarea și timpul.
,,Cea mai dificilă formă de reinventare este să reuşeşti să te transformi în tine însuţi.” Diana-Florina Cosmin
În perioada emo, încercam să mă încadrez noului trend din acea vreme, pentru că era cool, până în punctul în care o colegă mi-a spus ,,dar tu nu ești așa”, replică spusă pe un ton atât de liniștit și atât de sigur încât mi-a dat peste cap tot ceea ce credeam despre mine și despre ce încercam să fiu. Câțiva ani mai târziu, am început să îmi fac ordine în viață, să contabilizez fiecare gând, gest, film văzut și carte citită. 
În spatele fiecărui trend există oameni cu personalități atât de frumoase pe care și le ascund în spatele unor decizii care nu le aparțin, influențate presiunea socială care în cele mai multe din cazuri îți interzice să fi diferit. Iar atunci când poți, trebuie să găsești oameni care să fie deschiși și să fi suficient de curajos încât să te prezinți exact așa cum ești.
Nu mai sunt cea de atunci, iar în viitor nu voi mai fi ceea ce sunt acum. Dar următoarele versiuni ale mele vor fi mai bune decât cea de acum.
“I would never, never do anything unless I believed in it.” ― River Phoenix.
Pentru că vă povesteam mai devreme de încăpățânare și de ambiția de a avea mereu dreptate, nu puteam să nu adaug și un citat pe gustul lui James Dean. În ultimii ani am realizat că nu trebuie să fac un lucru dacă nu vreau să-l fac, pentru că îmi place să fiu sinceră cu mine și cu cei din jur. Atunci când pui suflet și crezi cu adevărat  în ceva, se vede și e unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăi. 
18. Kerli - Better - Jan 21, 2019 6:19:00 AM

19. M-am decis să mă despart de OVERTHINKING - Jan 7, 2019 8:27:00 PM

(și să dansez de una singură)
Dacă este un lucru la care m-am decis să renunț în 2019, acela este OVERTHINKING-ul. Atunci când îmi pun în minte ceva, un scenariu, o idee, trebuie să fac cumva să o duc până la capăt pentru a putea vedea prin rezultate palpabile, cum imaginile din capul meu prind viață. Desigur, în majoritatea cazurilor nici nu mă aștept ca ideile mele gogonate să ia o formă fizică, dar sunt anumite concepte sau idei pe care vreau să le redau și care nu-mi ies în momentul în care vreau, iar asta mă calcă pe nervi, așa că încep să supra-analizez toată chestia și să pierd controlul situației. 
În ceea ce privește oamenii, e cu totul o altă poveste. Când o persoană face un gest, încep să analizez fiecare mișcare, de la body language până la psihologie și asta e neplăcut în majoritatea cazurilor pentru că nu poți știi cu certitudine ce simte persoana respectivă pe baza unor mici hint-uri non-verbale. În acele momente imaginația mea se pune pe treabă și scoate unele dintre cele mai frumoase sau groaznice episoade pe care mi le pot imagina.
Acestea apar atunci când te frământă prea tare un lucru și începi să gestionezi singur ceva ce nu depinde de tine sau care de defapt un nimic.  Prietenia dintre mine și overthinking a început frumos, priviri furișe, zâmbete sincere și câteva sărutări furate pe ascuns, asta până când, lucrurile au devenit serioase și am ajuns să fim mai apropiați ca niciodată și am început să dansăm împreună. Iar cu fiecare dans, eram din ce în ce mai speriată, mai panicată și mai sleită de orice speranță. Mă vrăjea cu farmecul lui și apoi pleca și mă lăsa singură înconjurată de neliniște și teamă.
Momentul în care a venit la mine pentru ultimul dans, i-am zâmbit și i-am spus că ne despărțim. Nu m-a crezut, nu prea mă credeam nici eu, dar eram suficient de hotărâtă să-mi urmez inima și să-mi umplu timpul cu lucruri de care merită să îmi fac griji. De atunci, mai apare timid și-mi cere să-l țin de mână, dar nu fac decât să ridic din umeri și să plec. 
Lucrurile au început să prindă formă de dinainte să realizez că am o problemă, undeva pe la începuturile anxietății, când ascultam numai cântece dansante atunci când eram tristă sau simțeam că îmi vine să plâng. Recent, am realizat că playlistul pe care l-am făcut în ultimele luni constă numai în melodii de acest fel și că obiceiul ăsta e mult mai util decât aș fi crezut și cât de ușor reușesc aceste câteva cântece să mă țină departe de overthinking și mă ajută să stau de parte de diferite gânduri care îmi consumă răbdarea și energia.
Atunci, sentimentul de neliniște și de confuzie și de teamă este înlocuit cu zâmbete și în mici dansuri pe care le fac singură sau mici momente în care mă trezesc fredonând, fericită. O să atașez mai jos un playlist cu câteva dintre melodiile care reușesc să mă țină departe de overthinking și care îmi încântă ziua de fiecare dată când le ascult.

21. Urme în zăpadă - Jan 3, 2019 9:55:00 AM

Pădurea era liniștită, vântul mai șuiera printre copacii care purtau ecouri venite parcă din alte lumi. Mi-ar fi plăcut să stau să le ascult, dar nu voiam să trec dincolo de fereastra care mă despărțea de frigul care se ascundea în spatele imaginii feerice. Era un basm în toată regula, doar că, eu  eram cea care inventa personajele ce prindeau viață în mintea mea și nicăieri altundeva. 
M-am ridicat de la birou și m-am apropiat de geamantan pentru a-mi găsi jurnalul. Voiam să desenez, dar nu aveam nimic în minte. Totul în mintea mea era la fel de alb ca zăpada de afară. Ce m-o fi făcut pe mine să merg la Brașov nu știu. Lucrurile fetelor erau înșirate prin toată camera, de la șosete aruncate pe jos până la resturi de cutii și o perie de păr abandonată pe podea. Nu știu cum a făcut Maria să-și lase peria de păr pe jos, dar îmi era prea lene să mă aplec să o las înapoi pe pat. -Raisa, ce faci mă? Elena a deschis ușa și și-a strecurat capul în cameră. Iar ești cu nasul în geamantan, nu înțeleg ce tot cauți acolo. Hai cu noi, vrem să mergem pe munte, sau cel puțin așa am înțeles de la ăștia.-Nu mă vezi afară pe vremea asta! am protestat. Știi că nu suport frigul.-Doamne, dacă știam că o să faci atâtea fente nu te mai luam, mă jur. Acum haide, că îl pun pe Sebi să te ia pe sus.Atunci mi-am amintit de un documentar despre cum eschimoșii își fac igloo-uri când îi prind nopțile departe de casă. Mereu mi-am dorit să fac, dar de fiecare dată fie era prea multă zăpadă, fie nu eram suficient de motivată, dar atunci a fost de parcă s-a aprins în mine o întreagă instalație de Crăciun. Am trecut pe lângă Elena și am pornit pe scări în jos, strângând caiețelul strâns la piept. Nici nu realizasem că îl țineam în mână până am ajuns la parter și am dat de ceilalți.Elena era imediat în urma mea când Sebi s-a ridicat de pe podea.-În sfârșit, credeam că nu o convingi.-Uite că am convins-o! Elena s-a strâmbat la el apoi s-a apropiat de ușă și a început să se încalțe.-Ce facem de e așa de important încât a trebuit să mă scoateți din cameră?Elena și-a ridicat privirea spre Sebi înainte de a se concentra pe șireturile ei colorate. Bocancii ei erau un pic tociți pe margine, chiar și puțin rupți, dar nu suficient de rău încât să nu mai poată fi purtați. Pe Elena nu o deranja, dacă nu intra apă în ei și nu o deranjau în vreun fel. M-am uitat în jur, după Cătălin și Maria, dar nu era nici urmă de ei, părea că aveam să mergem doar noi trei pe munte. M-aș fi bucurat mai tare dacă erau și ceilalți, în cazul în care aveam să leșin de la oboseală sau de la deshidratare. Am fost de acord să merg în excursie doar pentru că m-a convins Maria, dar și pentru că mi-am dorit ca măcar odată să îmi petrec vacanța de Crăciun la munte, împreună cu oameni de vârsta mea.-Am găsit o chestie mișto în pădure și vreau să vă arăt și vouă, a răspuns Sebi uitându-se și el în jur. I-ați văzut pe ăia doi? I-am căutat pe aici, dar nu sunt pe nicăieri, a zis el dând din umeri.-Fac ei ceva de nu sunt aici acum, că altfel nu-mi explic de ce nu vin cu noi.M-am uitat la bocancii Elenei încercând să îmi dau seama de ce a trebuit să se încalțe iar când doar ce terminase. -Ce e? a întrebat Sebi.-Elena era încălțată  când a urcat la mine în cameră, nu înțeleg de ce s-a încălțat din nou acum.-Aveam o piatră în bocanc, a explicat fata pe un ton plat, ridicându-se de pe scaunul care se afla în recepție.O femeie și un tip care părea de vârsta noastră stăteau la pupitru și se uitau la un ecran, eram prea departe pentru a putea distinge imaginea pe care o priveau, dar am presupus că cel mai probabil se uitau la camerele de supraveghere, sau la vreun episod nou din vreun serial, greu de spus.-Deci ce facem acum? A întrebat Sebi. Mergem sau ce facem?-Mergem acum! A spus Elena în timp ce deschidea ușa. Un val de aer rece mi-a lovit fața și m-a făcut să tremur puțin, în ciuda gecii groase de iarnă pe care o purtam. Elena a pășit pe verandă, iar Sebi a urmat-o. Lemnul lucios de pe verandă strălucea în lumina puternică a zilei de ianuarie, reușind să mă atragă în acea direcție. Mi-am pus mâna cu grijă peste suprafața acestuia și m-am sprijinit cu spatele de balustradă. Elena era deja pe drumul principal, iar Sebi stătea în prag cu telefonul în mână. 
-Roșca Sebastian! Treci imediat aici și spune-ne pe unde mergem, ne-ai zis că vrei să ne arăți ceva în pădure, așa că haide, că altfel te iau la palme de nu te vezi. Strigă Elena pe un ton ușor iritat, dar suficient de calm încât să nu schițeze nicio expresie.  
-De ce e așa nervoasă? L-am întrebat pe Sebi care continua să privească în telefon. 
-Dimineață m-am jucat cu bulgări cu Cătălin și Maria , iar Elena a ieșit să fumeze, iar noi nu am văzut-o când a coborât scările și am nimerit-o cu un bulgăr fix în față și acum e supărată.
-De ce s-a supărat? Adică, a fost un accident, nu cred că ați aruncat cu intenție.
-Nu mă întreba pe mine, nu o înțeleg pe Elena, mai ales când are toane.
Nu am răspuns, nu prea știam ce. Am continuat să mergem în tăcere în timp ce Elena ne grăbea, deși se mai oprea din când în când să îl aștepte pe Sebi să ne arate potecile pe care trebuia să le trecem și o urmam pe Elena în tăcere. Priveam în jur fascinată, nu mi-aș fi imaginat că aveam să mă aflu în fața acelei lumi înghețate la care visam în postura de spectator de la fereastră cu doar câteva minute în urmă. Totul era nemișcat, iar când vântul bătea, era ca și cum copacii se puneau pe șoșotit într-o limbă a lor, necunoscută pentru noi. Era de parcă unii se bucurau de prezența noastră acolo, pe când alții și-ar fi dorit să plecăm.
-Raisa, m-a strigat Sebi și mi-am întors privirea în direcția lui. El nu s-a uitat la mine, în schimb mi-a făcut semn spre un petic de pământ de sub un brad, unde erau ciuperci înghețate. 
-Mai știi treaba aia de pe net cu suflatul în pai pentru a face o sferă de gheață? L-am întrebat.
-Cred că știu de ce zici, dar nu sunt sigur dacă sfera și îngheța sau dacă era o șmecherie la mijloc.
-Ăla era din Minnesota parcă, și acolo e mai frig iarna decât la noi sau ceva de genul ăsta, că au încercat și din alte părți din State și nu le-a ieșit.
-Poate nu au făcut cum trebuie, lasă că încercăm noi și o să ne iasă. Elena s-a întors spre noi și a așteptat parcă să primească indicații de la Sebi cu privire la traseul pe care trebuia să-l urmeze.
-Deci? Încotro? a întrebat ea încrucișându-și brațele de parcă era gata să-l bată pe băiat.
-Faci la stânga pe potecă și apoi e casa, dacă nu, urmează urmele din zăpadă că acolo duc toate.
-Bine, a spus Elena continuându-și drumul. M-am apropiat de ea fără să spun nimic, iar Sebi a mers în spate în tăcere. Când Elena s-a oprit, am rămas cu privirea ațintită asupra unei case vechi care abia părea să se mai țină pe picioare. Sebi a dispărut dincolo de ușa pe jumătate ruptă, iar Elena l-a urmat fără să privească înapoi. Lângă potecă era o porțiune de iarbă arsă, iar lângă ușă se afla o doză de energizant, semn că cineva a trecut relativ recent pe acolo. Îmi era teamă să intru, și totuși, eram curioasă de ce voia Sebi să ne arate așa că i-am urmat pe cei doi fără să mă gândesc a doua oară.
Era întuneric, dar se puteau vedea pereții căzuți și bucățile de tencuială și de lemn putred. Sebi s-a pierdut într-o altă încăpere, în timp ce eu și Elena inspectam pereții cojiți și gunoaiele de pe jos. Alte trei doze de suc, și o pungă goală care părea să încerce să fugă pe urmele vântului, dar nu putea din cauza lemnului care se afla peste ea.
-Ce a zis că vrea să ne arate? am întrebat, inspectând lemnul care ținea punga. Avea pe el un tatuaj cu Buttercup din Fetițele Power Puff. Am avut și eu un tatuaj asemănător când eram mai mică, îl primisem la o gumă, însemna că de atunci era lemnul căzut? Sau atunci au lipit tatuajul și s-a desprins în timp? voiam să o întreb pe Elena, dar am preferat să tac.
-Cred că a fost o bancă, a spus ea, dar nu sunt sigură. Și tatuaj d'ăsta am avut și eu lipit pe birou când eram mai mică.
-Și eu! De atunci trebuie să fie.
Vocea lui Sebi s-a auzit dintr-o altă încăpere, la fel de clar de parcă s-ar fi aflat lângă noi. Am mers în camera în care se afla și am rămas în prag, mută de uimire. Pereții erau plini de desene, de la personaje din desene animate până la încercări personalizate, cam ca monstrulețul ăla de e aproape peste tot prin București. Începea să îmi pară rău pentru Cătă și Maria că nu erau și ei acolo, dar sigur avea Sebi să se asigure că nu ne întoarcem acasă până nu văd și ei. 
Ferb se uita la mine cu o privire conspirativă, părea mai recent făcut, la fel și o versiune mai ciudată a lui Perry care stătea în colțul opus, aproape de ușă, pe care nu am putut să o văd când stăteam în prag.
22. Hotărâri de ordin general 2019 - Jan 1, 2019 5:30:00 AM

2018 mi-a adus experiențe frumoase și momente unice la care nu m-aș fi așteptat vreodată. Am învățat să fac machetare de ziar și să fac montaj de știre pentru TV la două instituții de presă locale. Au fost momente în care am plâns după oameni frumoși pe care sunt foarte recunoscătoare că i-am întâlnit și pe care mi-aș dori să-i revăd într-o zi. Am văzut locuri și am îndrăznit să-mi întrec limitele cu o încăpățânare specifică mie, mânată de curiozitate și de dorința de a mă ține departe de what if.
Într-o zi vei spune povestea mai departe și vei ajunge să te întrebi de ce te-ai abătut de la drum, de ce ai ales să ocolești când puteai să treci, ca apoi, după durere să ajungi în punctul în care îți dorești să fi? Sunt momente în care trebuie să calci pe cărbune încins pentru a putea simții bucuria pe măsura isprăvii făcute. 
Amuzant cum fiecare calitate pe care o observi la tine are și un antonim, dar care pare atât de mărunt în comparație cu fericirea din inima ta în momentul în care înveți lucruri noi despre tine. Sunt mai conștientă de minusuri decât de calitățile pe care le am. De fiecare dată când cineva mă felicită pentru ceva simt că vorbește despre altcineva total diferit de mine, când de fapt, realitatea e alta.

2018 m-a învățat să fiu calmă, că lucrurile cer timp și (în ciuda nerăbdării de care pot da dovadă în unele situații) că uneori e mai bine să te lași dus de val și să privești lucrurile așa cum sunt și nu cum ai vrea să fie, să cauți versiunea reală și nu ideală a ta.

DACĂ ÎȚI ESTE FRICĂ, DU-TE! DACĂ NU ȘTII CUM, OBLIGĂ-TE! ȘI PROFITĂ DE TOATE OPORTUNITĂȚILE PE CARE DRUMUL ȚI LE OFERĂ, FII PREZENT! - Andrei Marica 
Acestea sunt cuvintele care mi-au schimbat percepția în ceea de-a doua jumătate a anului (puteți vedea întregul discurs aici), iar în ceea ce privește anul ce urmează, sunt lucruri de care trebuie să țin cont. 
De aceea, în 2019 îmi propun:_____________•să devin un om mai bun•să fiu mai puțin indecisă•să îmi rezerv timp pentru mine
(măcar o oră pe zi în care să fac ceva care mă face să zâmbesc)•să nu mai uit să respir în momentele de presiune•să îmi ascult intuiția
•să trec prin provocări cu zâmbetul pe buze
•să nu mai fac lucrurile cu jumătăți de măsură 
23. Lecturile mele preferate pe anul 2018 - Dec 26, 2018 6:24:00 PM

E așa ciudat să vorbesc despre cărți, mai ales că m-am decis să las recenziile și să mă concentrez mai mult pe citate decât pe partea de discutat pe baza unui text. Anul acesta însă, m-am decis să fur să  preiau  ideea de la DaisyButter și să spun câteva lucruri despre cărțile care au reușit să mă încânte în 2018 și care au reușit să îmi influențeze atât preferințele literare cât și stilul de scris.

În acest an am citit numai cărțile pe care am vrut să le citesc și pe care le-am simțit mai aproape de gustul meu, care ulterior s-a schimbat în ceva cu totul nou, care m-a surprins și pe mine în momentul în care am plecat spre facultate cu o carte sub braț și cu un zâmbet larg pe buze după ce am achiziționat titluri pe care nu le-aș fi citit niciodată.


MINUNEA de R.J. Palacio
____________
Mi-a dorit să citesc de atât de mult timp, iar în momentul în care am văzut-o în librărie nu m-am putut abține să nu o cumpăr, mai ales că filmul rula în cinema în acea perioadă. Pe parcursul cărții, am oscilat între fericire și nervi. Nu doar pe personaje, ci de felul în care se raportează fiecare la fiecare, de felul în care am găsit o fărâmă din mine în fiecare personaj din carte. 
De la Percy Jackson încoace, am început să-mi pierd răbdarea în ceea ce privește literatura pentru copii, dar Wonder e diferită, are ca temă discriminarea și o idee care m-a atras din momentul în care am citit descrierea pe internet în urmă cu câțiva ani când doar ce apăruse. 
M-am trezit plângând fără să îmi dau seama la unele scene și zâmbind la altele. Am simțit că îmi va plăcea povestea încă de la început și chiar așa a și fost. Wonder e cartea care a dat startul lecturilor sincere pentru mine și m-a ajutat să văd în altă lumină reacțiile oamenilor din mai multe puncte de vedere care țin de cât de diferit ești ca individ.

Cartea m-a învățat că indiferent cine ești sau cum arăți, la sfârșitul zilei contează oamenii care au rămas alături de tine și care continuă să te susțină și să fie acolo pentru tine. Cei care te înțeleg, care rezonează cu tine într-un nivel în care dispare orice judecată sau privire piezișă, unde este loc numai zâmbete și de glume spuse la întâmplare.

NEVERWORLD WAKE de Marisha Pessl
______________________
Cu toate că am citit-o undeva prin iulie și că trebuia să mă decid dacă să mai citesc un capitol sau dacă să mai învăț pentru restanță, în două zile a fost ca și citită. Povestea mi-a amintit atât de mult de Mincinoșii, dar nu pot să-mi dau seama în ce fel. Misterul morții lui Jim cât și reunirea întregului grup nu au făcut decât să mă adâncească și mai tare în poveste. Voiam să fac parte din ea, să fiu și una de-a lor, dar apoi am realizat că mă regăsesc în fiecare dintre personaje și că, într-un fel sau altul, am fost mult mai aproape de ei decât aș fi crezut.

Nu pot să spun mai multe fără să dau de gol ideea cărții, așa că o să mă rezum la atât.

Găsiți citate din carte aici.
PEYTON PLACE de Grace Metalious
_________________

Orașul mic în care toată lumea știe pe toată lumea, am urât mare parte din personajele din carte, dar pe de altă parte, am iubit motivele anilor 40. Am iubit simplitatea pitorească, dar și misterul din spatele fiecărui personaj, acea poveste a fiecăruia care vine la pachet cu fiecare episod în care apar, dar pe care nu o știi până în momentul în care acesta decide să împărtășească sau când se întâmplă un moment neașteptat.

Despre carte am scris mai mult aici.
24. Cât de mult te cunoști pe tine? - Dec 18, 2018 11:07:00 AM


Voiam să urlu, aveam un cântec în minte pe care voiam să-l cânt cu voce tare, un cântec pe care voiam să îl strig, dar nu am făcut decât să mimez un urlet și restul cuvintelor de la refren. Lumea spune că învăț repede, dar eu cred opusul. Sunt lucruri pe care le prind din zbor și lucruri pe care nu le voi înțelege niciodată, indiferent de cât de mult m-aș strădui să le învăț.Singură printre necunoscuți, lucru care mă înspăimântă într-un fel, am realizat că nu e nevoie să fiu în prezența unei persoane pe care o cunosc ca să nu mă simt singură. E  lecția pe care o tot învăț și pe care reușesc cumva să o uit. Singură între culoarele de scaune, cu picioarele în brațe și cu telefonul în vestiar, așteptam liniștită să încep ora de sport. Stăteam lângă o fată de la altă specializare, dar eram singură! Mă uitam la ceas și așteptam, minutele treceau și nu s-a întâmplat nimic. Situația de care am fugit tot semestrul s-a întâmplat și nu era chiar așa de rea pe cât credeam, și anume, să fac ora cu oameni noi.
Am schimbat cel mult trei cuvinte cu fata de lângă mine, dar a fost suficient încât să capăt încredere în mine și am realizat că toate grijile pe care mi le-am făcut până atunci nu-și aveau rostul, așa că m-am decis să mă concentrez pe altceva, cum ar fi lucrurile pe care le voi face când voi pleca de acolo și îmi voi relua rutina obișnuită.
M-am gândit la un lucru pe care nu l-am putut nega, la ceva ce mi-a trecut prin minte în ultima vreme și nu am putut să nu zăbovesc mai mult asupra lui, mai ales că mă încadrez perfect în categoria asta. Girls are the worst overthinkers! Tindem să analizăm situația până în punctul în care nu mai e nimic de analizat și facem același lucru din alte unghiuri până ajungem la un consens, dar în cele mai multe cazuri nu ajungem nicăieri, așa că m-am decis să îmi alung orice grijă din minte și să las lucrurile să se întâmple. 
Interesant cum de ajungi să te gândești la atât de multe lucruri atunci când ești doar tu cu tine, pentru că atunci îți poți da seama de ceea ce simți și poți cumva să te transpui în postura de spectator pentru a-ți examina propriile acțiuni și greșeli. În acel moment de liniște din sala de sport mi-am dat seama unde greșesc de fapt, pun suflet în situațiile importante, rămân perplexă fix atunci când trebuie să reacționez și apreciez oamenii care sunt acolo doar în aparență în locul celor care îmi sunt alături când am nevoie.
Nimic nu durează, nici durerea, nici nervii, nici teama. Cumva, trebuie să treci prin toate cu mintea împăcată și să încerci să apreciezi lucrurile simple, pentru că adesea, când situația pare complicată, este pentru că noi o complicăm. Dacă  am alege să decomplicăm lucrurile și să învățăm să profităm de ocaziile care ni se ofer?