Despre mine

A.P.R. A.P.R.

Blogs Home » Litere » Literatura » True Story

True Story

Doar o poveste adevărată la care mai lucrez... și pe care într-o bună zi poate voi reuși să o și public.

Articole Blog

01. Ciudat... - Jul 16, 2015 12:14:00 AM


  Ciudat ... mă simt atât de obosit și totuși ceva mă împinge să nu mă odihnesc, ci să scriu. A trecut ceva timp de la ultimele rânduri așternute și deși simt durere în fiecare parte din corp nimic nu se compară cu durerea pricinuită de vorbele tale... și doare atât de tare încât aș vrea să nu mai exist. Mă întreb dacă tu știi că dintre toți pe tine te-am iubit cel mai mult și... din toți tocmai tu ai fost aceea care mi-a facut cel mai mult rău... și mai ciudat e că tot pe tine te iubesc cel mai mult deși mi-ai greșit enorm... Simt cum ard dar totuși e prima noapte când îmi e frig... dar nu ești aici să mă încălzești cu îmbrățișarea ta sau să îmi răcorești fruntea cu un sărut... Am sacrificat tot ce am avut pentru tine și as face asta din nou cu zâmbetul pe buze ... dar cred  că pentru tine aș fi același nebun care e acolo doar să te ridice când cazi și să îți fie alături când iți este greu dar pe care să nu fi nevoită să îl privești și altfel... Și dacă va trebui să aștept o eternitate ca tu să mă înțelegi atunci sunt pregătit căci în ziua în care o vei face tot nu v a fi prea târziu.  Nici nu știi cât imi e de greu și odată cu ziua de mâine nici nu vei mai putea afla... Nu știi cât m-au rănit vorbele tale... și ce mi-ai cerut... Și nu știi cât doare că nu pot să spun "Te Iubesc!" altcuiva...





02. Sunetul tăcerii - May 22, 2015 12:29:00 AM


  Vineri dimineață,Sunt aproape 3 ore de când nu o mai simt. Tace...pare că nu mai vrea să bată și cu toate acestea eu nu am părăsit această lume... Nici nu știu ce mă doare mai tare, tăceara ei sau a celei în ale cărui mâini am abandonat-o. Cât timp voi mai fi nevoit oare să plătesc acest preț mult prea scump...? Cel puțin acum ea își va găsi liniștea. E mai bine așa să nu știe tot! Dar ce mult aș vrea să strângă al ei pumn...să o zdrobească și să-mi curme odată suferința! Am obosit să spun lucrurilor pe nume fără să vorbesc doar ca ea să mă audă fără să și asculte. Ochii mei nu mint ... azi au vărsat ultima lor lacrimă și acum îmi cer tributul, vor ca să-i închid. Ce mult aș vrea însă ca ea să știe că și în ultima lor clipă tot a ei privire au căutat și întâlnit... și-au amintit cu drag al ei zâmbit au sclipit și-au adormit...




03. Doar un gând... - May 5, 2015 12:47:00 AM
 
  -Poftim! Alarma zbârnăie în continuu și el zace dezbrăcat cu capul pe masă în fața geamului deschis! Vai și ce miros... parcă m-aș afla în vre-o cârciumă de la colț de stradă... Ce-o fi în capul lui!!! Hei! Trezește-te n-auzi!? Lisser ce e cu tine băiatule ?! Dumnezeule uite și pastilele răsturnate pe masă... de când ai încetat tratamentul?Tu chiar nu vezi că te distrugi așa... Dar trezește-te odată!!!!  -Și dacă într-o zi nu am să mă trezesc ce? Crezi că îmi va simți cineva lipsa? sau dacă mă trezesc deodată lumea se va schimba în bine?zise Lisser fără să ridice capul de pe masă și fără să se sinchisească să deschidă ochii.   - Ce vorbe sunt acestea? Vorbesc cumva aburii alcoolului care îți părăsesc mintea aia tulburată? Tu la noi chiar nu te gândești? Ce e cu tine?  -Nimic. Vreau doar să fiu lăsat în pace. Și dacă poți închide și ușa după tine.  -Ție chiar nu îți mai pasă? De...  -Nu!!!strigă de această dată Lisser. Acum te rog lasă-mă în pace... Ușa se trânti în urma unor pași apăsați și Lisser rămase singur în cameră. Se ridică cu greu din scaun și clătinându-se culese un trandafir alb de pe dușumea pe care îl așeză cu grijă într-o cană de pe masă. Cu capul sprijinit pe dosul palmelor începe apoi să-i numere petalele, 25 la număr...  -Ce știi tu... întotdeauna m-am ținut de promisiuni. Cu primii mei bani munciți ți-am cumpărat un trandafir exact ca acesta...nu am putut mai mult și m-a durut enorm... dar ți-am ascuns asta... și mi-am promis atunci că în clipa în care voi câștiga mulți bani îți voi cumpăra un buchet demn de tine...!

04. De ce mă tem... - Apr 29, 2015 11:33:00 PM


  A trecut atâta timp de când ți-am simțit respirația caldă...de când te-am îmbrățișat...de la ultimul adevărat sărut...dar eu, eu nu le-am uitat. Nu aș putea nici dacă aș vrea. Mă întrebi de ce? De ce nu încerc să mă arunc în brațele altcuiva? De ce nu ofer o șansă și altui sulfet? Dar cum aș putea când tu ești încă vie în mine...și arzi tot mai tare cu fiecare zi, cu fiecare clipă ce mă ține departe de tine, cu fiecare vorbă nerostită și îmi alergi neobosită prin fiecare colț al minții mele exilate pe tărâmul nebuniei...Acolo ești liberă să îmi faci ce vrei să îmi smulgi de câte ori vrei inima din piept și să o calci în picioare fără vreun pic de milă atât timp cât la final îmi voi putea odihni din nou sufletul obosit în brațele tale...Vezi tu scumpa mea...ești încă o copilă în fața iubirii ce ți-o port... și asta îmi pot da seama numai din întrebările greșite pe care mi le arunci parcă pentru a mă înlătura. Tu nu trebuie să te întrebi cum și dacă te mai iubesc chiar și după atâta timp... când tu nu cunoști răspunsul la alte două întrebări : de ce și cât? Nu cred...de fapt sunt sigur că nici până în ziua de astăzi nu știi de ce tocmai pe tine te am ales. Și acum să aflu că îți este greu...și eu să fiu neputincios...e cea mai crudă osândă ce mi se putea da! Turbez! Nu! fierb și simt cum mă sting pe zi ce trece! Nu sunt obișnuit cu neputința! Am învins atâtea obstacole, am sacrificat tot ce aveam mai de preț!Am fost nevoit să te îndepărtez doar să te știu bine!!! Mi-am vândut sufletul, tinerețea, sănătatea,  am lăsat în urmă o carieră și familia, m-am izolat în tăcere ani buni fără să spun o vorbă cuiva despre ce simt sau gândurile mele negre și toate pentru ce...Vreau să te știu bine!!!Vreau să fii tu bine!Nu îmi pasă de mine, doar tu să fii bine! Căci pentru tine am făcut tot...De-aș putea face un schimb și să iau tot răul ce s-a abătut peste tine asupra mea atunci aș zâmbi (știu sună ciudat...), dar ce știi tu copile... ce face cu adevărat un bărbat care iubește să zâmbească?! Tu îmi ceri cu voce stinsă, crezând că mă păcălești să iubesc pe o alta...de parcă tu ești o ori și care! Cum aș putea să iubesc pe cineva pe care nu îl pot privi în ochi?Ce fel de iubire e aceea când eu aș privi pe altcineva în ochi doar ca să te văd pe tine...? Nu...căci nu pot fi bărbat fără de tine


05. O umbră în noapte - Apr 26, 2015 10:23:00 PM



  O siluetă neagră se tot perinda prin fața geamului de care stropii de ploaie se spărgeau zgomotos formând mici râușoare cristaline ce se adunau la baza pervazului. Un arc luminos brăzdă cerul nopții urmat de o bubuitură puternică și silueta se opri. La lumina fulgerului puteai observa clar un bărbat cu fruntea și brațul stâng sprijinite de geam. Era Lisser ce încerca parcă să străbată cu vederea perdeaua de întuneric și să privească cerul așa cum obișnuia să facă în fiecare noapte. Langă el, pe măsuța de lucru, aceleași obiecte de care nu se îndura să se despartă zăceau împrăștiate. Flaconul ce conținea pastilele sale pentru inimă era vărsat pe masă dar întreg. Cedase... ? Nu mai dorea oare să lupte? Părea să aibă privirea unui om înfrânt și un calm de nedescris în același timp. Se oprise de minute bune în fața ferestrei fără să schițeze un gest, înmărmurit ca o statuie. Deschise larg fereastra și lăsă aerul rece să-i cuprindă trupul. Privea acum rătăcit în gol...
  - Oare tu chiar ai uitat... ?


06. Toate au un preț? - Apr 22, 2015 2:00:00 AM


 - Ce rost are? Ce rost mai are... zise Lisser cu vocea stinsă și plin de nervi și tristețe aruncând jurnalul din mână. Orice aș face, orice aș spune, oricât de multe aș sacrifica nu pot să uit sau să iert... De ce mi-a fost dat tocmai mie să trec prin toate aceste lucruri, de ce am fost privat de ani buni din viață, de ce am fost atât de greu încercat dacă toate acestea nu mai au nici un scop...? Simt că înebunesc și nu mai am stare! Nici măcar un gram de răbdare sau voință!Și de unde să mai am când mi-a fost luat totul și nu numai o dată am fost nevoit să o iau de la capăt... Când mi-au fost răpite rând pe rând ambiția, visurile și toată munca mea...și ce mi s-a oferit în schimb pentru toate acestea?Nimic... doar dezamăgire și tristețe iar sinceritatea mea a fost privită ca o slăbiciune și călcată în picioare cu minciuni... De ce de fiecare dată cu cât lupt mai mult, cu atât sunt îndepărtat mai tare... Simt că mă lupt cu morile de vânt... Cum am putut să fiu atât de orb...le-am oferit toată încrederea mea... și ei s-au folosit de asta... s-au folosit de mine...și unora le-am oferit atâtea și-atâtea șanse... și ei mi-au întors apoi spatele la prima mea strigare după ajutor... Cum poate fi cineva atât de orb când eu i-am oferit până și lumina ochilor mei...Nici când nu m-am simțit mai singur, mai trist și abandonat...   Ridicându-se cu greu de la masă și desfăcându-și o nouă sticlă cu "venin" Lisser spuse cu regret:  - Și tu ești tot rece...dar măcar ție îți cunosc prețul...


07. Bilet - Apr 16, 2015 7:16:00 PM

   Departe de tine... departe de tot ce știu și iubesc... încet, încet uit să zâmbesc. Cât voi mai fi nevoit să trăiesc așa ... De ce? de ce nu pot și eu măcar pentru o clipă să uit și să iert ... Mă doare atât de tare neputința de care sunt acum legat ... și de fiecare dată când par să îi rup lanțurile să fug iar la tine să îți spun totul ceva se întâmplă... ceva mă face să îmi aduc aminte vorbele lor... și jurământul făcut... jurământul pentru tine... Mă chinui de atât timp să găsesc o cale ... o soluție...ceva, o scânteie de speranță... Cuvintele lor mă bântuie și nu îmi dau pace, dar ei s-au înșelat cu toții!!! Știu asta... o simt cu toată ființa mea că nu mai e mult și le voi demonstra cât de mult s-au înșelat!!! Te rog doar mai așteaptă-mă puțin... Te iubesc...



08. De ce...? - Apr 15, 2015 10:15:00 PM


 Stau și mă întreb oare cât mă vei chinui așa ...oare tu știi ce putere ai asupra mea... oare știi cum îmi poți alunga orice durere doar cu glasul sau privirea ta? cum doar tu îmi poți aminti ce înseamnă fericirea...?căci eu i-am uitat culoarea... sau poate nu știi cum tăcerea ta mă macină uneori și mă aduce până în pragul nebuniei... nici nu mai știu cine sunt, ce fac, și încotro să mă îndrept... cât să mai fug și unde să mai mă ascund ? Cum să îți mai vorbesc? Ce să îți mai spun? De ce nu pot face altceva decât să mă gândesc la tine? Dacă tac ... tu mă chemi... dacă îți vorbesc tu fugi de mine... când eu aș renunța la tot doar pentru câteva clipe în care să mă bucur de toată atenția ta... de câte ori trebuie să fac aceleași greșeli doar ca să mă înțelegi... și ce e mai grav e că mă tem... mă tem că o vei face atunci când va fi prea târziu...Oare tu ai înțeles de ce am tăcut atunci când am ales să o fac? Cât timp va mai trece oare până când mă voi elibera de jurământ și-ți voi putea spune adevărul... și cât de greu mă apasă... și dacă în loc să îl asculți mă vei certa iar ca un copil căruia nu-i place să i se spună că a greșit... Cât de ușor ne-ar fi dacă doar pentru o clipă, doar pentru o clipă ai putea să vezi tot ce am văzut eu, tot ce am simțit și simt... Îți amintești când ne plimbam și într-o doară eu m-am oprit și ți-am zis că eu nu mă văd la 25? Mi-ai spus prostii... și mai certat... dar vezi ... sunt aproape 3 ani de când eu practic am încetat să exist, să zâmbesc sau să visez...Sunt oameni ce visează la bogății, la palate și călătorii... eu aveam un singur vis... Pe tine...Offf... e târziu și eu tot nu adorm și vorbesc iar singur... poate pastilele mă vor ajuta să adorm să te visez din nou și să nu mă mai trezesc.... Și de ce aș mai face-o...? Oricum tu m ai uita...




09. Memorii... fragment - Mar 31, 2015 11:05:00 PM


  Profund ascuns în cel mai îndepărtat colț al inimii sale, departe de ochii lumii și de Ea, Lisser ținea secretul său și era tot mai hotărât ca acesta să dispară odată cu el. Îi era din ce în ce mai greu însă... rămas singur, în ciclul neîntrerupt al gândurilor sale și urmând legi știute doar de el, își purta pedeapsa existenței sale... căci otrava i se răspândise deja în tot corpul și leac nu mai avea. Dar el nu era trist, ba mai mult chiar zâmbea! Știa că așa e cel mai bine... Își amintea ce îi spunea când ea în copilăria ei îl supăra: Într-o zi am să mor de inimă din cauza ta! O vedea în tot și în toate, așa mult o iubea... dar simțea că ceva nu e în regulă... de la întoarcere ea era cu totul altă persoană și asta îl speria... Pe una din cărțile ce vroia să i le dăruiască scrisese cu tristețe ce simțea sperând că totuși ea va observa...
" I looked into her eyes and therein I saw hopes and dreams and all the promises life contains. And though blind and deaf for a hundred years I would see her more fair than any poet has sung.
 I seem to have loved you in numberless forms, numberless times…
In life after life, in age after age, forever.
My spellbound heart has made and remade the necklace of songs,
That you take as a gift, wear round your neck in your many forms,
In life after life, in age after age, forever.

Whenever I hear old chronicles of love, its age-old pain,
Its ancient tale of being apart or together.
As I stare on and on into the past, in the end you emerge,
Clad in the light of a pole-star piercing the darkness of time:
You become an image of what is remembered forever.

You and I have floated here on the stream that brings from the fount.
At the heart of time, love of one for another.
We have played along side millions of lovers, shared in the same
Shy sweetness of meeting, the same distressful tears of farewell-
Old love but in shapes that renew and renew forever.

Today it is heaped at your feet, it has found its end in you
The love of all man’s days both past and forever:
Universal joy, universal sorrow, universal life.
The memories of all loves merging with this one love of ours –
And the songs of every poet past and forever."
Doar atunci când ea va înțelege aceste cuvinte el va fi salvat...


10. Layali II - Mar 22, 2015 6:54:00 PM

   Când ai auzit ultima oară cât de frumoasă ești? Când ai simțit ultima oară respirația caldă ce se îmbată cu parfumul pielii tale în timp ce degete lacome îți mângăie trupul și îți răvășesc părul... ai mai simțit fiori ai plăcerii în timp ce ochii îți sunt iscodiți de secrete și sorbiți din priviri... ți-au mai fost sărutate lacrimile atunci când tristețea te-a încercat... s-au mai făcut oare încercări de a-ți reda zâmbetul ce putea să lumineze și cea mai întunecată cameră a sufletului meu...? Și tu îmi ceri... nu..., tu nu știi ce îmi ceri de fapt... Tu nu știi cât de greu îmi este chiar și acum când stau în fața ta și te ascult sub un zâmbet fals cum toate acestea mă frământă și cât de tare... dar nu o să spun nimic... nu, nu... îmi era așa dor să te aud... îmi este și rușine de gândurile care mă încearcă... de ai știi cât te doresc.... și cum încă îți cunosc fiecare părticică din corp...fiecare aluniță și fiecare unduitură și centimetru... de ce tu ai ajuns pentru mine fructul interzis...  -Hei! Lisser la ce te gândești? Mă sperii când privești așa în gol... pari ciudat...  - E... la nimic... nimic important pentru tine...





11. Lucrurile frumose nu cer atenție... - Mar 16, 2015 12:06:00 AM

  Se spune că singurul mod prin care nu îți poți îndeplini visele este să le abandonezi..., dar ce faci atunci când nu mai poți visa...? Și asta pentru că îți dorești să nu o faci..., când te ai săturat să te tot trezești și să spui oftând : "A fost doar un vis...", ce faci atunci când te saturi de gustul sărat-amar al propriilor lacrimi ce ți-au pătat prea des obrazul...? Când inima deja frântă îți este călcată în picioare iar, și iar în timp ce tu privești neputincios cu zâmbetul tău fals și cu privirea tâmpă...cu gândul împrăștiat ...
  -TU SPERI ?! La ce??? La ce a fost ? La ce poate fii ? Nu dragul meu tu trebuie să mergi înainte!!! Încetează cu prostiile astea!!  Tu mă auzi Lisser?  - Ce simplu este pentru voi...auzi... încetează...? De parcă ar fi vre-un buton pe care scrie stop... Când iubești pe cineva așa de mult cum te iubesc eu, din toată inima, nu poți opri emoțiile pur și simplu ! Aș vrea să nu existe atât de multe lucruri despre mine pe care aș vrea să le uiți. Aș vrea abia să ne fi întâlnit și ca toate acestea să fie doar începutul...  - Dar, de ce Lisser...? De ce crezi tu că eu merit iubirea asta pe care tu pretinzi că mi-o porți? De ce nu poți merge înainte ca toți oamenii, ca mine...  - Atunci când ai pășit în inima mea ai facut -o pentru totdeauna!!!! Și oricât de multe aș pierde, oricât de mult voi avea de suferit, un singur lucru nu voi pierde niciodată! El valorează mai mult ca orice pe lumea asta și l-am ferecat în adâncul inimii mele și mi l-am zidit puternic în minte și e de neclintit!!!!  El e ... îl știi doar... Te iubesc!!!


12. - Apr 1, 2014 1:24:00 PM








  ...O bătaie scurtă în ușă, un plic și o lacrimă. Hart își pune încet, cu mâna tremurândă, pălăria pe cap și pășește dincolo de pragul ușii ce rămâne larg deschisă în urma sa. Lisser își aflase liniștea ... 


Trecuseră două săptămâni de la moartea amicului său, când Hart luase decizia să citească mai departe din jurnal pentru a afla cursul evenimentelor din viața lui Lisser ce îl aduseseră la pierzanie. Îi păruse atât de senin și lipsit de durere chipul celui care tocmai îl vedea zi de zi cum se stinge pe picioare. Oare ce făcuse Lisser în cele două săptămâni în care dispăruse de acasă ? Ce i-a adus liniștea aceea înspăimântătoare de pe chip și calmul de nedescris din ultimele sale clipe? Oare durerile și chinul prin care trecuse îi frânseră spiritul îndeajuns încât să-și îmbrățișeze sfârșitul cu zâmbetul pe buze? Și tocmai el cel care era recunoscut pentru dorința și pofta sa de viață… nu e cu putință… el glumea mereu și le spunea la toți: „Cum nu piere dracul din oameni tot așa nu am să pier nici eu !” … Ceva se întâmplase… dar ce? Hart era tot mai hotărât să lase toate aceste întrebări deoparte și făcându-se comod în fotoliul său din fața șemineului deschise jurnalul și începu să citească :
Însfârșit îmi voi afla liniștea… ahh… în fiecare dimineață mă rog să-mi găsesc sfârșitul înainte ca dragostea mea pentru ea să dispară… și se pare că rugile mi-au fost ascultate... dacă există o ființă divină se pare că i s-a făcut milă odată de sulfetul meu chinuit... am fost nevoit să stau atât timp departe de ea fără să-i spun o vorbă, să o ating sau să o simt... ce soartă crudă! Jumătate de an i-am fost atât de aproape... nici nu a știut... locuiam la o aruncătură de băț de ea, până și locurile de muncă erau atât de apropiate... dar nu puteam face nimic... nici nu vroiam de altfel, deși totul din mine urla, țipa se dărâma și se punea la loc pentru a se distruge iară nu puteam face nimic...nu vroiam ca prezența mea să îi facă vreun rău. Când am primit diagnosticul și am zâmbit cred că doctorul s-a temut că am luat-o razna! Nu cred că m-ai vazuse până atunci pe cineva să zâmbească în fața unei astfel de vești.... hehe... parcă îi văd și acum chipul mirat privind lung la mine și întrebător... nu știu... era un mix de milă și mirare. Atunci m-am decis. Trebuie să o văd! Să-i spun pentru ultima oară ce simt și apoi să dispar pentru totdeauna! Dar... ea nu trebuie să știe tot... cum aș putea vreodată să-i spun față în față că dorul de ea mi-a distrus trupul... s-au că lipsa ei mi-a furat somnul... că fără căldura brațelor ei am amorțit... și sunt rece, că fără sărutul ei ce cândva mă sufoca, acum nu mai pot respira. O priveam de multe ori cum trece pe lângă mine fără să știe de prezența mea... îmi era atât de greu încât simțeam uneori că mă înnec cu propriile lacrimi... pe zi ce trece îmi părea tot mai frumoasă... trebuia să o văd dar cum...
.............................................................................................................
 Ce mult mi-a lipsit ... am fost atât de fericit când m-a îmbrățișat încât pentru o clipă uitasem de totul și de toate... mă simțeam atât de bine.... pentru o clipă am vrut să îi spun adevărul dar nu vroiam să o văd pentru ultima oară tristă, ci să-i zăresc zambetul ce îmi lipsea atât de mult... Totul îmi era atât de cunoscut... parfumul pielii ei, căldura brațelor, chipul atât de drag... doar ochii... ochii ei m-au tulburat atât de tare... ceva era schimbat... pentru prima oară m-am rătăcit în ei nereușind să îi înțeleg... și ce mult mă durea acest lucru... dar ea nu trebuia să știe! Asta nu! Îmi părea mai frumoasă ca niciodată și atunci am înțeles că o iubesc la fel de mult ca întotdeauna... totul mă atrăgea la ea până când și răceala aceea copilărească ce îmi era atât de cunoscută... nimic nu se schimbase... încă iubeam totul la ea... iar dacă ar fi existat mai multe vieți le-ași fi dat pe toate doar pentru am petrece ultima clipă din ultima din ele în brațele ei... O voi iubi mereu... chiar și atunci în ultima mea clipă...
                                                                                         
13. - Apr 1, 2014 1:24:00 PM








  ...O bătaie scurtă în ușă, un plic și o lacrimă. Hart își pune încet, cu mâna tremurândă, pălăria pe cap și pășește dincolo de pragul ușii ce rămâne larg deschisă în urma sa. Lisser își aflase liniștea ... 


14. Vestea - Jan 2, 2014 10:33:00 PM

  Mai erau exact trei zile până la susținerea examenului ce avea să-i decidă viitorul iar el, Peter nu se putea gândi la nimic altceva decât la ea. Îi venea atât de greu să se concentreze atâta timp cât îi putea vedea chipul în tot ce îl încojunra și uneori ura faptul acesta pentru că se temea ca nu cumva să pice examenul, să-și întristeze părintele și să-i dezamăgească pe toți cei care aveau mari așteptări din partea lui. Conflictul acesta interior îi măcina luciditatea și îl obosea groaznic de tare dar în același timp ceva îi spunea că totul va fi bine și într-un final își va putea odihni trupul și sufletul obosit în brațele ei. Se întreba uneori cum era posibil să o iubească atât de mult când el știa atât de puțin despre ea și cu toate acestea simțise în acele puține clipe petrecute în vagonul trenului că ar fi cunoscut-o de o eternitate. Văzuse ceva în ochii ei ce îi spunea că sulfetele lor sunt legate dincolo de marginea timpului ... Nu mai putea fi fericit fără ea!  Ușa camerei se deschise și din mijlocul încăperii îl certa acum privirea fratelui său Victor. Generalul era un om de o statură impresionantă în comparație cu el, Peter părea doar un copil. Atunci când pășea într-o încăpere era nevoit să se aplece pentru a nu se lovi de tocul ușii iar spatele său lat îl făcea să pară un munte de om pe care nu ai vrea sub nici o formă să îl calci pe bătătură. Îi plăcea să creadă că are întotdeauna dreptate și că se pricepe la orice. Era un om deosebit de orgolios și acesta era punctul său slab.  -Ascultă țâncule, mai ai de gând să lâncezești mult în pat după o muiere care poate te-a și uitat și pe care cel mai probabil nu o să o mai vezi vreodată? Sunt atâtea femei pe lumea asta și încă altele care din câte știu eu te urmăreau peste tot acasă și tu stai și zaci ca un nătâng în mijlocul patului! La bătrânul nostru tată nu te gândești? La ce vrei de la viață? Eu m-am zbătut să te aduc aici lângă mine și am vorbit deja pentru un post bun pentru tine și tot ce trebuie tu să faci este să iei un amărât de examen de matematică! Și în plus știi ce cred eu despre ...  -Ba mă gândesc Victor și la tata și la ce ai făcut tu pentru mine și la tot... dar crede-mă simt că nu mai pot!!! Crezi că dacă aș fi putut fi altfel nu aș fi făcut asta deja?! Dar nu o pot uita ... De ce sunt atât de slab când vine vorba de ea ...? Nici cum o cheamă nu știu... Mă urăsc uneori pentru asta dar nu pot să mă grăbesc! Simt că pot aștepta și o viață întreagă, dacă ultima clipă o voi petrece în brațele ei va fi deajuns...   Victor se întoarse cu spatele la el acoperind aproape fereastra și împreunând mainile spuse cu voce joasă :  -Nu știu dacă am să regret asta, o cheamă Petra și peste trei zile v-a da examenul de limbă...    

15. Nu te-am uitat! - Nov 30, 2013 3:13:00 AM

  Următoarele zile au trecut ca prin ceață, căci pentru Peter, aflat în casa fratelui său mai mare generalul Victor, își pierduseră scopul. Se simțea atât de obosit ... și ar fi dormit măcar pentru o clipă, însă nu putea așeza geană pe geană fără ca imaginea ei să nu îl chinuie preț de clipe bune, iar atunci când era treaz visa cu ochii deschiși ignorând tot ce se întâmpla în jurul său, dar toate acestea erau doar o dulce durere pe care o purta în suflet cu bună știință. El nu vroia să o uite în ciuda sfaturilor pe care le primea la fiecare pas mai de la toată lumea care îl vedea în aceea stare. Ce știau ei...? Faptul că o vedea în orice din jurul lui nu îl deranja, nu îi displăcea câtuși de puțin, ci faptul că atunci când se trezea din acest vis, ea nu era acolo... acesta era adevăratul chin. Oare ea simțea la fel? Deși își putea aminti perfect rezonanța vocii ei ce îi stătea adânc întipărită în minte, faptul că nu îi putea auzi cu adevărat glasul îl măcina încet, dar sigur. Ochii își pierduseră sclipirea aceea inteligentă iar privirea îi devenise tulbure și întunecată, de om nătâng. Bolnav de melancolie în desele sale plimbări rătăcitoare printre străduțele îmbâcsite de case vechi ale capitalei, mai mereu trăia cu impresia că o zărește și zâmbind pornea cu pași repezi pe urmele a ceea ce se adeverea a fi doar o nălucă. Se temea că odată cu timpul va intervenii uitarea necruțătoare ce va așterne doar tăcerea. El, a știut din prima clipă în care s-a întors la auzul glasului ei și i-a întâlnit privirea că o iubește! Stupid! veți spune voi toți cei sceptici și cu inima înfrigurată sau frântă sub greutatea trecutului ce vă apasă... dar ați uitat, s-au n-ați primit încă sărutul acela ce vă leagă pentru eternitate și a cărui sentință o primiți cu zâmbetul pe buze... nu ați cunoscut s-au mai trist, ați uitat gustul iubirii adevărate... Dar el nu uitase...!




16. Te voi regăsi !!! - Nov 24, 2013 2:33:00 AM

  În tot acest timp în care era purtat spre o destinație necunoscută și fără să aibă habar de ce se petrece în jurul lui sau de ce avea să se întâmple, Peter nu afișa nici o reacție, nu se opunea câtuși de puțin, era inert! Se simțea întocmai ca un copil căruia i s-a dăruit o jucărie și în mijlocul jocului când era mai fericit i-a fost luată. Această stare îl părăsi la fel de brusc și de ciudat cum îl și stăpânise și în locul ei se instalase o furie oarbă ce-l posedă într-u totul, și dintr-o smucitură se eliberă din strânsoarea vrăjmașă. Peter arunca acum priviri ostile către doi bărbați solizi și înalți ce păreau puțin surprinși de intensitatea reacției sale. Pe geamul unei mașini, ce aparținea conform plăcuțelor de înmatriculare ministerului de interne, se ivi o mână ce făcu un semn scurt către cei doi. Pesemne erau agenți ai ministerului. Unul din cei doi bărbați se supuse ordinului și apropindu-se de el spuse scurt și apăsat.  -Vă rog urcați în mașină! și deschise portiera schițând un fel de invitație din degete.   Ezitarea lui Peter de a se conforma a fost rapid contrată de cel de-al doilea agent care pentru a "întări" vorbele colegului său îi trecu o mână peste braț și porni spre mașină. Resemnat, Peter nu scoase o vorbă tot drumul și nici nu găsea tăria să ridice privirea din podeaua mașinii. Se gândea doar la ea..., își jură că va face tot posibilul să o regăsească deși nici numele nu i-l aflase...  - Ce e țâncule te-au speriat copoii mei? la auzul vocii tulburător de joasă și autoritară pe chipul "captivului" înflori un zâmbet triumfător ce-i schimbă înfățișarea.



17. M-ai găsit! - Nov 19, 2013 12:37:00 AM
 
  Acolo, în vagonul trenului ce se îndrepta spre capitală, Peter avea să-și cunoască jumătatea, pe bunica mea. Închipuie-ți tu, dragă cititorule, doi tineri ce nu se mai întâlniseră vreodată, și fără a se sinchisi să întrebe unul de numele celuilalt, își vorbeau acum de parcă se știau de-o viață. El, fermecat de șarmul și siguranța ei de sine, iar ea îl sorbea parcă din priviri găsind ceva neobișnuit în mixtura de om dur, dar de o sensibilitate copilărească. Ceva, dinăuntru lor, îi împingea parcă să se apropie unul de celălalt fără pic de teamă și acel imbold le permitea să destăinuie lucruri pe care nu le-ai discuta cu un străin, dar ei nu se simțeau deloc așa, ca doi străini... Desigur psihologii îți vor spune că vorbitul în tren cu necunoscuții e ceva banal, așa e firea omului, se destăinuie mai ușor unui necunoscut căruia oricum nu-i pasă și a cărui părere nu poate afecta prea mult, dar ce nu-ți vor spune niciodată e ce ne facem atunci când atât ție cât și celui căruia îi povestești îi pasă??! Oare vreunul din ei a vorbit vreodată cu un "străin" fără să-l clasifice drept pacient? Am crescut cu aceste povești de iubire ce au dat naștere familiei mele și mi-am dorit și eu povestea mea ... dar asta e cu totul altă "POVESTE".   Seara se lăsase aproape pe nesimțite, iar asfințitul îl găsea pe el rezemânduși capul în poala ei privind-o adânc în ochi. Simțea nevoia să se uite îndelung, de parcă în ochii ei ar afla răspunsul la întrebări pe care nici nu și le punea încă. Tot ea îndrăzni și rupse tăcerea ce se lăsase de clipe bune:  - Nu știu de ce trecutul te ține ferecat, de ce te apasă atât de tare, și nici nu doresc să învârt cuțitul în rană întrebându-te mai multe despre "ziua de ieri" ... dar să știi că toate se petrec cu un rost, și ai să vezi că în final totul va fi spre binele tău!  - E drept că lucrurile toate se întâmplă cu un motiv, doar că, eu nu am găsit unul încă...  -Dar m-ai găsit pe mine! spuse ea și roși realizând că rostise în grabă și cu voce tare acele cuvinte.    Ușa compartimentului se izbi cu putere de perete și patru brațe solide îl înșfăcară. Ea, scoase un țipăt scurt și leșină în timp ce el era coborât forțat din tren.   -Oare îți voi mai întâlni privirea ...? aceasta era singura întrebare ce îl chinuia acum.  


18. Vocea - Nov 7, 2013 10:41:00 PM

  Peter rămase minute bune de la plecare în fața geamului plin de condens pe care apa se prelingea șiroaie și la care se adăugau acum și lacrimile sale. Își lipise fruntea lată de geam pentru a nu fi văzut plângând. Era un început de octombrie rece și ploua, dar nu doar afară. Abătut, dar visător, încerca să anticipeze firele pe care destinul i le întinsese și se îmbărbăta zicânduși că poate depăși orice obstacol pe care-l va întâlni. O mână slăbită și tremurândă îi atinse ușor umărul.  - Lucrurile pe care cineva încearcă să le ascundă sunt adesea cel mai ușor de văzut...   Tresărind, dar fără a-și întoarce privirea spre vocea ce îi întrerupsese liniștea gândurilor prin care rătăcea, Peter răspunse scurt :  -Te rog, eu nu mă ascund, și nu îmi doresc mila sau compasiunea nimănui!  -Scuze atunci, chiar nu am vrut să te deranjez... și Peter simți cum mâna se ridică ușor rușinată și puțin ofensată de răspunsul său. Realizănd că se comportase cam grosolan cu cineva care poate avea doar intenții bune, cuprinse mâna pe care o simți neobișnuit de rece și se întoarse spre ea. Îl privea acum, cu ochii ei mici verzui, o tânără cam de aceiași vârstă cu el, slăbuță și puțin cam palidă, nici înaltă și nici scundă ci doar perfectă în ochii lui...  -Nu, eu sunt cel care trebuie să își ceară scuze pentru comportamentul nedemn de odinioară. Să îmi fie cu iertare, nu obișnuiesc să mă comport așa, doar că traversez o perioadă mai dificilă pentru mine și...  - O, dar sunt sigură că un tânăr ca tine poate trece peste orice piedică ce i se pune și o poate face chiar zâmbind! și zâmbi ușor în colțul gurii.  Privind atent conturul buzelor roșii de unde se rostogoliră aceste cuvinte de care se rușinase rosti la rândul său:  -Cum aș putea începe ceva nou... când tot ce înseamnă ieri trăiește în mine...???!

  
19. Cheia - Sep 11, 2013 10:56:00 PM

  Răspunsul zăcea de atât timp la vedere și el, orbit probabil de griji, îl trecuse prea ușor cu vederea. Ciudat cum tocmai acum el cel care era atent mereu la detalii nu îl observase. Capul îi bubuia de durere și nervi. Era o greșeală pe care nu o va mai repeta. Un pahar cu apă, două analgezice pentru a mai diminua temporar durerea și se așeză pe fotoliu cu capul în palmă. Era obosit. Hart iubise și el cândva, dar tot nu reușea să-i înțeleagă judecata lui Lisser, dar asta dragă cititorule este altă poveste. Frecându-se la ochi parcă încercând să alunge oboseala și durerea ridică jurnalul lui Lisser și cheia întregului mister. Era evident acum faptul pentru care amicul său îi strecurase jurnalul atunci când zăcea în pat. Vroia ca cineva să îi afle povestea. Dar de ce? Oare ce ascundea acest jurnal? Și putea el cumva să-l salveze pe Lisser de la pierzanie? Cu siguranță în el se aflau indicii vitale. Descheindu-se la haină și aprinzându-și narghileaua din care trase cu poftă câteva fumuri Hart coborî privirea în jurnal.    Profesorul     Această povestire îi este dedicată celui care m-a învățat cu adevărat ce înseamnă bunătatea și onestitatea și rolul lor în viața unui om, dar și multe alte lecții valoroase. Îți mulțumesc bunicule nu te voi uita NICIODATĂ...!
  Anii au trecut ușor, ușor peste chipul lui Stan și acum obosit de povara lor și a necazurilor se afla în grija copiilor săi care îl vizitau pe cât de des puteau. Dintre toți singurul care îi rămăsese în preajmă era mezinul Peter care acum era un tânăr frumos de 23 de ani. Nu foarte înalt, dar corpolent și bine proporționat, cu ochii căprui, vioi și părul negru-des era mândria tatălui său căci pe cât de chipeș pe atât de bun era la suflet și ager la minte. Însă acum era rândul lui să-l părăsească și să-și urmeze studiile la facultate și asta îl întrista tare pe bătrân. Bunătatea lui Peter îi aducea mereu aminte de Sofia... iar acum urma să îl părăsească și el ...  De alfel nici lui Peter nu îi era ușor să-și lase tatăl tot mai bolnav, dar plecarea sa era inevitabilă. Știa că îl va face mândru pe bătrân și oricum promisese să se întoarcă cu fiecare ocazie ivită. Trenul șuieră și plecă zgomotos din loc. Câte o lacrimă brăzda acum obrazul celor doi ...  
20. Reflexiuni - Aug 25, 2013 2:18:00 AM

  Era trecut de ora 4 dimineața și Hart rătăcea pe străzi în căutarea unei himere. Sub luna plină și împietrită își asculta pașii apăsați parcă de atâta îngrijorare. Urmărea atent jocul umbrei sale ce-și tot schimba poziția și dimensiunile în funcție de  iluminatul stradal. Știa că nu îl va găsi pe Lisser decât atunci când el va dori să fie găsit, dar asta nu îl împiedica să-și încerce norocul. Starea în care îi aflase pe domnul și doamna Goodman, figurile lor schimonosite de durere și ultimele cuvinte din scrisoare îi răscoleau sufletul și mintea. Cum ar fi putut el închide fie și un singur ochi știind că viața amicului său e în primejdie. Și pentru ce ? Sau mai bine spus pentru cine? Acum și el părea să se agațe de aceleași întrebări care îl bântuiau și pe bătrân. Și oare ce vroia Lisser să spună prin acel ultim rând "Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..." ? Și cine era această "Circe" care nu se mulțumise doar cu sufletul bietului om, și acum îi furase și mințile și ultimul strop de rațiune și asta fără pic de remușcare? Să-i fie atât de indiferentă soarta unui om ce pretinde că și-ar vinde sufletul de bună voie pentru fericirea ei ... ? În fapt ce făcuse Layali să merite o iubire ca aceia pe care i-o purta Lisser? Oare ea îi cunoștea soarta și chinurile prin care acesta trecea? Și dacă da cum putea să asiste nepăsătoare când toate lucrurile prevesteau o nenorocire. De altfel chiar dacă nu l-ai fi cunoscut pe Lisser intim ar fi fost de ajuns să îl privești în ochi și ai fi înțeles că e un om bun și cu totul diferit de societatea din care face parte, un om cu un suflet mare. El, Hart îi prevăzuse un destin măreț, dar cumva pe drumul vieții Lisser pățise ceva, iar acum era de datoria lui să desfacă ițele acestui mister. Dacă ar avea măcar un punct de plecare, sau orice alt indiciu ...   - Desigur! spuse Hart cu voce tare și porni în goană în josul străzii.


21. O zi fără lacrimi ... - Aug 8, 2013 8:29:00 AM


  Trecuseră aproape două luni de la ultima vizită a lui Hart și în tot acest timp el nu reușise să înțeleagă de ce Lisser se încăpățânase să aleagă această cale ce îi prevedea doar sfârșitul. Azi mai mult ca niciodată  vroia să obțină un răspuns. Porni cu pași repezi prin ploie și oprindu-se în dreptul unui taxi urcă în el și porni spre casa lui Lisser. Încă ploua puternic iar cerul era acoperit în totalitate de nori gri ca de plumb. Pe Hart îl încerca acum un sentiment greu, parcă simțea că ceva rău avea să se întâmple. Ajuns în fața casei lui Lisser aproape că era să și uite să plătească taxiul și urcă apoi grăbit toate scările și bătu nerăbdător la ușă. Îl întâmpină doamna Hoffen care izbucni direct în plâns. Era galbenă toată la față și cearcăne adânci îi pătau chiar și obrazul, avea figura unui om foarte bonlav. Încerca să îi explice ceva lui Hart dar lacrimile care îi înecau fiecare cuvânt nu o lăsau să o facă. În cele din urmă îi întinse o hârtie ce părea a fi o scrisoare și așezandu-se cu capul pe brațe în fotoliu începu să plângă și mai tare. Domnul Goodman, pe care Hart aproape nu îl observase, zăcea și el în alt fotoliu, slab și palid ca o mică figurină de ceară. Se uită cu greu la Hart și cu vocea tremurată rosti doar atât :
  - De ce ? De ce a făcut asta ... A plecat și nici pastilele nu și le-a luat cu el ... Pentru ce toate astea ...?
Un fior rece îi străbătu întreg corpul lui Hart care acum înțelegea durerea bătrânilor părinți. Teama sa că ceva rău avea să se întâmple se adeverise. Motivul pentru care Lisser fugise așa bonlav de acasă era evident, dar sunt lucruri pe care inima unui părinte sau a unei mame nu le va înțelege niciodată. Dar ce era de făcut? Desigur poate acea bucată de hârtie din mâinile sale poate dezvălui ceva din toată povestea asta nenorocită și așa el Hart ar putea cumva să fie de ajutor.

  "Bunul meu Hart,
 Știu că în aceste clipe mă judeci aspru, și poate că merit ... Dar tu prietenul meu drag, tu ai visat vreodată atât de frumos încât să nu îți mai dorești să te trezești? Eu da. Și apoi ți s-a întâmplat vreodată ca acel vis să se îndeplinească și să nu îți mai dorești să dormi pentru a-ți trăi visul clipă de clipă? Mie da !  Apoi totul mi-a fost răpit într-o secundă fără ca eu să pot face altceva decât să asist neputincios, iar cuvintele sacre s-au transformat în fum și praf doar într-o noapte! Nu știu să iubesc prea bine, și mult timp nu am putut iubi ... Dar pe ea, pe ea am iubit-o prea mult!!!!  Întotdeauna am crezut că cel mai greu îmi va fi dacă o pierd ... dar cel mai greu a fost să o văd nefericită. Chiar dacă încerci din răsputeri să ți pe cineva lângă tine asta nu înseamnă că îl poți face să te iubească ... iar unul din noi trebuia să își găsească fericirea! Așa că eu am ales să renunț la fericirea mea pentru zâmbetul ei ... Doar că fericirea mea era ea ...Layali. Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..."



22. Străinul - Apr 26, 2013 1:52:00 AM
   - Ascultă soldat Stan, să spunem că în clipa în care se dă ordinul de atac tu te vei afla deja în linia întâi, așa cum văd că îți dorești, și inamicul stând ascuns după tufiș, în copac, în buncăr sau unde mama lor le-ar fi trecând prin cap să se pitească trage primul și te răpune. Cine o să aibă grijă de micuțul Peter?  - Când am plecat de acasă i-am făcut două promisiuni Sofiei. Prima că nu voi pieri pe front, și a doua că îi voi recupera medealionul pierdut! De micuțul Peter au grijă acum frații lui mai mari și rudele, în plus cum aș mai putea eu să fiu răpus când sufletul meu s-a stins odată cu ea?Un copilaș cu ochii mari, căprui, cu părul negru ondulat, se juca în frunzele așternute în curte amuzându-se copios atunci când vântul rătăcitor le pornea în dans cu suflarea sa, când un străin deschise poarta și înaintă spre el cu pași pierduți, triști și plini de dor. Pășea ușor prin covorul de frunze înroșite sub privirea încruntată de mirare a micuțului și oprindu-se în dreptul lui se lăsă pe vine și-l întrebă cu ochii înlăcrimați și rugători:  -De-a cui ești mă țâncule și cum te cheamă?  -Peter, a lui tata Stan!   Străinul îl îmbrățișă cu foc, îi șterse obrăjorii roșii de urme de praf și năsucul umed, îi sărută fruntea și îi puse în jurul gâtului un medalion cu lanț de argint spunând mândru cu glas tremurat:  -Băiatu' tatii ...  și îi luă mânuța în mâna sa și porni spre casă.Bunicul mi-a spus că moșu' meu Stan ar fi trecut într-adevăr chiar primul râul și desprinzându-se de companie l-ar fi căutat și găsit pe căpitanul Bolșev și l-ar fi împușcat revendicând asfel răzbunare pentru Sofia dar și medalionul. Cât despre soarta soției sale străbunicul a crezut mereu că o răceală ar fi răpus-o însă adevărul avea să iasă la iveală după 60 de ani, atunci când s-a stins și el la venerabila vârstă de 92 de ani, când la rugămitea lui de a fi îngropat unde a fost și ea, străbunica a fost dezgropată și printre oasele ei au fost găsite și cele a unui copilaș nenăscut, rod al iubirii lor. El, de la întoarcerea sa de pe front nu a mai fost zărit zâmbind, din spusele sătenilor și alor mei decât în preajma copiilor săi pe care i-a crescut singur nemaiavând ochi și pentru o altă femeie."  Hart terminase acum prima povestire din jurnalul lui Lisser și era nedumerit cum de în urma unui așa exemplu de voință el era dispus să renunțe la cel mai de preț dar, așa că se hotărâse ca a doua zi să îi facă o nouă vizită din care spera să obțină atât mai multe răspunsuri cât și rezultate în ceea ce privea condiția prietenului său.     
23. Motivul lui Stan - Apr 24, 2013 3:22:00 AM
    Preț de câteva secunde am sperat că vom scăpa, apoi am auzit glasul soldaților ce alergau în direcția noastră. Căpitanul își îndreptă mâna spre teaca pistolului de la piciorul stâng pregătit să tragă. I-am făcut semn să nu facă asta și ducând mâna la rană am început să-i mânjesc pe amândoi pe haine și în colțul gurii cu sângele meu și le-am spus să fie pregătiți să-și țină respirația atunci când cei ce au tras vor fi lângă noi. M-am poziționat primul la marginea plutei, pe burtă cu spatele descoperit și rănile la vedere mușcându-mi buzele pe interior să las sângele să curgă. Printre vocile călăilor noștri ce se aflau acum lângă noi, am recunoscut și vocea pițigăiată a căpitanului Bolșev care înjura în limba lui bolborosind blesteme la adresa noastră. Duhnea a băutură puternic și abea se ținea pe picioare iar majoritatea injuriilor pe care le arunca erau legate de faptul că l-am făcut să fugă după noi. Se apropie de mine și proptindu-se cu piciorul stâng în nămol mă lovi puternic cu vârful bocancului drept în coaste. Om hain și fără suflet, după ce mă scotoci pe mine și pe Sagacity prin buzunare și ne verifică pe fiecare cu oglinda prin fața buzelor , se aplecă asupra Sofiei și îi zmunci lanțul cu pandantiv de la gât fără vreo urmă de remușcare și fără să trădeze sentimente paterne sau cel puțin umane. Ordonă apoi soldaților să ne dezlege pluta și să ne împingă pe râu. Se temea ca nu cumva prezența noastră alături de "dispariția subită" a fiicei sale să-l desconspire în fața superiorilor. De aici știu că mi-am pierdut curând cunoștința printre mulțumirile și promisiunule de avansare ale lui Sagacity și lacrimile și rugămințile Sofiei de a nu părăsi lumea aceasta. Îmi amintesc că nu s-a mișcat o clipă de langă patul meu atât timp cât am fost internat. Îi auzeam ca prin vis rugăciunile din miez de noapte și îi simțeam buzele calde sărutându-mi fruntea rece. Eu m-am pus pe picioare așa cum mă vedeți și-acum și ne-am luat civil. Eram atât de fericiți și ne iubeam nespus de mult. Avea grijă de cei 6 copii ai mei ca și cum ar fi fost sânge din sângele ei și în scurt timp mi-a dăruit un băiețel. M-a rugat să îl numim Peter și a oftat ducând mâna la piept în locul în care cândva purta medalionul. Nu prea înțelesesem eu de ce încă se gândea la bucățica aceea de metal când eu îi dăruisem alte bijuterii și mă simțeam puțin jignit. Într-o noapte când ne dezvăluiam unul altuia tainele trecutului mi-a explicat că acel medalion își pierdea originile în trecutul familiei și că îi fusese dăruit la naștere de către bunica ei care fusese cerută așa de logodnă și nu cu un inel cum este obiceiul. Medalionul era cumva protectorul familiei și iar fi plăcut să îl poată dărui acum micuțului Peter. I-am jurat atunci că într-o bună zi îl voi recupera doar ca să o văd pe deplin fericită. Ea a râs și mi-a spus că sunt nebun doar pentru că mă gândesc la așa ceva și că nu m-ar lăsa în veci să o părăsesc și să-mi risc viața pentru asta, iar acum domnule caporal că am ocazia să-mi duc la bun sfârșit promisiunea dumneavoastră vreți să mă trimiteți acasă ca pe un laș...?! Asta nu o veți putea face. Cu, sau fără acordul dumneavoastră, când se va da ordinul de atac eu voi fi în linia întâi!!!

 
24. Ia-mă cu tine ... !!! - Apr 17, 2013 1:24:00 AM

Sofia s-a îngălbenit toată la auzul rafalelor de mitralieră și cuprinzându-mă în brațe începuse să plangă. Tremura toată. Mă privea cu ochii înlăcrimați și strangându-mi mâna îmi spuse:- A început... Te rog ia-mă cu tine! Stan, eu te iubesc! Te rog ia-mă cu tine...Eu, buimăcit de cele ce se petreceau în jur dar mai ales de mărturisirea ei, mă pierdusem cu totul. Mixtura de sentimente ce mă-ncercau mă copleșise. Nu știam pe atunci ce îmi făcuse inima să se zbată mai tare, ea sau teama de cele ce se petreceau nu departe de noi. Acum aș putea spune sigur că ea se făcea responsabilă de acest lucru și nu frica. M-am lăsat dus de val, am strâns-o puternic la piept și sărutându-i buzele dulci și moi i-am spus:-Și eu te iubesc copile! Zâmbetul tău e tot ce îmi doresc, dar cum să te iau cu mine? Cum rămâne cu tatăl tău?-Nu știu, dar trebuie... în zilele în care nu te văd simt cum mă sufoc, inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu! Crede-mă nu e nici un joc, nu pot trăi fără tine! Cu tata cum să rămână? Nu vezi că nici nu-i pasă de mine. Aburii alcoolului și lăcomia l-au orbit atât de bine căci nici nu o să observe decât atunci când va fi prea târziu că eu nu mai sunt... - Dar nu pot risca să te pun în pericol, grănicerii au primit ordin să tragă în oricine se va apropia de frontieră! Și acum că te-am găsit nu vreau să te pierd! -  Stan dacă mă lași aici mă vei pierde... Atunci i-am spus să îmbrace repede niște haine mai adecvate pentru fuga noastră și apropiindu-mă de masa de joc i-am șoptit căpitanului Sagacity ce aveam de gând. Mușcându-și buzele mă privii inițial cu asprime dar apoi zâmbind pe sub mustăți îmi zise:- Dacă în seara asta tot ai avut tu mână cea mai bună și ai luat marele pot, lasă-mă o clipă să-mi oblojesc orgoliul rănit recuperând tot ce am "investit" până acum în buzunarele calicului de Bolșev și să-ți strâng de-un dar de nuntă.Zis și făcut, Sagacity a câștigat rapid fiecare mână și profitând de o clipă de neatenție a celor de la masă care închinau pahar după pahar de vodka ne-am strecurat toți trei și am încercat să ne facem nevăzuți în pădurea din apropiere. Pe măsura ce ne depărtam de Bolșev și ne apropiam de frontieră auzeam din ce în ce mai clar țipete îngrozitoare întretăiate de țăcănitul mitralierelor. În noaptea aceea un grup de oameni, majoritatea bărbați, dar și bătrâni, femei și copii au încercat să treacă râul, însă grănicerii îi pândiseră și acum trăgeau din plin în carne vie fără pic de milă și cădeau secerați și tineri și bătrâni și copii înroșind pământul. Ne aflam de acum la cinci pași de plută când am observat că rafalele unei mitraliere se îndreptă spre noi așa că i-am împins pe amândoi pe ea. Un fior mă cuprinse și am simțit o împunsătură arzătoare în umărul stâng și în piept, apoi doar răcoare și m-am prăbușit lângă ei pe plută...

 
25. Mărturisirea Sofiei - Apr 15, 2013 3:33:00 AM

  Într-o noapte de vară când jocul și vremea erau mai înfierbântate m-a urmat ca de obicei pe verandă. Îmi amintesc și acum, atât de clar, era o noapte frumoasă, senină cu cerul înstelat și lună plină, dar ea era și mai frumoasă. O fixam fără să vreau cu privirea și ca și cum aș fi citit dintr-o carte o priveam discret de sus și până jos. Mă fermecase mai mult decât misterul nopții. O privisem atât de intens și pătrunzător încât îi puteam desena  în gând fiecare linie a trupului până la cel mai mic detaliu și făr' de urmă de greșeală. Mă fascina. Era perfectă! O fată frumoasă, într-o rochie lungă de un albastru azuriu așezată pe trup, a cărei pași erau singurul sunet pe care îl puteam auzi, cu brațele goale și umerii acoperiți doar de părul ei lung auriu, stătea acum rezemată de un perete în apropierea mea frământându-și mâinile subțiri și albe ca de zână. Purta în jurul gâtului ei lung și catifelat un lănțișor cu pandantiv de argint de formă hexagonală ce se oprea deasupra pieptului. Îi simțeam parfumul delicat și insistent de lăcrămioare, și acum parcă îl simt... Eram vrăjit de tăcerea ei, simțind în înfiorarea ce o cuprinse că dorea să îmi vorbească, dar din nu știu ce motive timiditatea o împiedicase și aștepta parcă să rup eu tăcerea. Acum ea mă privea dârz și fix. Așa că am îndrăznit:
  - Nu păreți o admiratoare a jocului de cărți.
Tresărind ușor, parcă luată prin surprindere, îmi răspunse totuși promt și zâmbitoare mulțumită că tăcerea fusese ruptă, cu glasul ei dulce:
-  Nu, nu sunt nici câtuși de puțin încântată de el. Dar dumitale? Și ridicânduși capul îi puteam zări acum o licărire ușoară în privirea-i arzătoare. 
- Nici mie nu îmi face plăcere. Dar trebuie să-l însoțesc pe domnul căpitan. Știți, el vine aici mai mult pentru dumneavoastră!
 Întorcând capul și privind către cerul înstelat, vizibil deranjată de o parte a răspunsului meu mă întrebă rugător și pe un alt ton :
- Dar tu de ce te aflii aici...? De ce vi dacă nu îți place...? Și-și aținti privirea adânc în ochii mei.
- Păi doar ce v-am spus eu vin pentru domnul căpitan. El vă...
- De ce te joci cu mine Stan? Tu ști că nu îmi pasă de sentimentele lui față de mine. Dacă nu m-ar aduce tata aici forțat nici nu aș fi venit... dar pentru tine vin aici de atâta timp și suport toate mojiciile îngâmfatului de Sagacity și tu doar te joci cu mine... uneori nici nu îmi vorbești deși vâd cum mă privești...
- Nu mă joc Sofia... dar ce ai putea tu să găsești la un simplu jandarm ca mine. Unul care a mai fost căsătorit de două ori și pe care îl așteaptă 6 copii acasă? Pe când căpitanul ar putea să te facă fericită să îți ofere atâtea și...
- Asta crezi tu despre mine Stan?și pe obrazul ei alb se prelinseseră lacrimi cristaline. Crezi că sunt asemeni domnișoarelor care visează călătorii alături de domni generoși și care sunt dispuse să-și vândă tinerețea și fericirea vieții pentru câteva clipe de plăcere? Atât de superficială mă vezi? Spune-mi Stan, spune-mi adevărul... de ce te temi să fi fericit?
- Când ai suferit destul îți vine greu să mai crezi în fericire... În plus ti-am spus eu sunt simplu și...
- Ascultă-mă Stan... eu am învățat destul de repede deși sunt încă tânără că trebuie să cunoști omul și nu funcția pe care o ocupă. Lipsește-l de frumusețe și avuție, și atunci gol fiind se va afla cu adevărat în fața ta și nepurtând nici o mască își va arăta adevăratul chip!
- Sofia să-i spui cuiva că nu îl iubești e dureros, dar să îi dai speranțe false cum că l-ai iubi e și mai rău! Acum cine se joacă...?
 -Stan eu...
Răspusul ei însă se opri brusc căci din apropiere se auziră mai multe focuri de armă...